Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Filmului:
Cafteala extratereştrilor de Alexandra Olivotto


Ciclul de lungmetraje Alien merita demult o cronică, aşa că mă voi folosi de pretextul apariţiei, ca "noutate la închirieri", a filmului Alien vs. Predator, de altfel cea mai slabă peliculă din toată seria. Care este, integral, la dispoziţia - am rezerve să spun "cinefilului", aşa că mă mulţumesc cu - consumatorului de filme autohton. Dar întâi trebuie să fac o structurare cronologică a ciclului. La început a fost Alien pur şi simplu, o combinaţie de SF, horror şi thriller. Regizorul era Ridley Scott. Apoi, în 1986, extratereştrii s-au multiplicat, apărând Aliens, în regia lui James Cameron, viitorul părinte al Titanicului. Ciclul s-a rafinat odată cu următoarele pelicule, cea din 1992 fiind realizată de David Fincher (Fight Club, Seven), în timp ce cea din 1997, intitulată Alien: renaşterea era semnată de Jean-Pierre Jeunet. Înainte de Alien vs. Predator a fost omonimul joc pe calculator, din acesta "involuând" filmul regizat de Paul W. S. Anderson, responsabil pentru câteva Mortal-Kombat-uri! Acesta, lipsit de protagonista de până acum, Ellen Ripley (Sigourney Weaver), reprezintă în ochii mei decesul ciclului, mai ales că filmul aminteşte de două vedete sleite, lipsite de popularitate, care încearcă să-şi resusciteze cariera făcînd un duet. Mă refer la acela dintre Alien şi Predator. Suntem informaţi prin trailer că în lupta dintre cei doi monştri va fi ameninţată existenţa speciei umane: "oricare câştigă, noi pierdem". Aflăm însă repede (măcar filmele anterioare dădeau semne de idealism) că oportunismul uman ne salvează: lupta e de fapt o vânătoare, în care predatorul e cel agresiv - activ, iar alienul încearcă să se apere. Noi - adică singurul personaj care rămâne în viaţă - trecem cât de repede putem de partea vânătorului şi sîntem răsplătiţi. Extratereştrii nu vor nici măcar să distrugă planeta, ci doar să o folosească drept teren de vânătoare o dată pe secol şi să ucidă câţiva oameni care trebuie să asiste alienul în reproducerea sa. Mare lucru!

Mult mai interesanţi mi s-au părut oamenii de ştiinţă care apar în acest film, ce începe cu descoperirea unei piramide în Antarctica. Pentru a o examina este chemat cel mai bun istoric - arheolog de pe planetă. Vede el poze cu piramida, observă că fiecare faţetă aparţine altei culturi şi civilizaţii şi conchide solemn că piramida e construită de prima generaţie umană. Care probabil s-a scindat apoi în funcţie de preferinţele arhitecturale şi aşa au apărut popoare diferite: egipteni, mayaşi etc.

Dar să nu mai glosez pe seama modului ridicol în care oamenii de ştiinţă sau de cultură sunt portretizaţi în filmele americane, mă rezum doar la a atrage atenţia că ucigaşul în serie Hannibal Lecter, responsabil pentru un alt ciclu de filme, era de un incredibil rafinament cultural, mergînd de la artă, literatură, psihologie până la gastronomie. Oricum într-o comparaţie între ultimul şi penultimul Alien, filmul lui Jeunet pare o capodoperă. Nici privit "obiectiv" nu se situează prea departe de acest statut.

Într-un interviu cu Jeunet care se găseşte pe ediţia specială a DVD-ului, acesta spune că varianta filmului nu este un "director's cut" (se lansează pe piaţă un film, iar apoi regizorul, nemulţumit de varianta finală, oferă propria sa versiune), pentru că aceasta era cea pe care o puteai vedea pe marile ecrane în 1997. Cu alte cuvinte, a avut suficientă libertate de creaţie. Şi asta se vede: introduce numeroase inovaţii la nivelul scenariului, inovaţii la care regizorii anteriori n-ar fi îndrăznit să spere. Scenaristul (dar şi regizorul) Joss Whedon transplantează o problemă care a preocupat analiştii rasismului în contextul relaţiei extraterestru - uman: contaminarea rasei/speciei. La finalul filmului anterior, Ripley omora toţi alienii, în afară de "puiul" care avea să irumpă din cutia ei toracică. Se sinucide, pentru a anihila specia. Jeunet recurge la tipologia omului de ştiinţă debordând de hybris pentru a înscena renaşterea lui Ripley: ea e clonată, cu puiul de alien înăuntrul ei, pe care îl extrag înainte de a o ucide. O păstrează în viaţă deoarece cele două organisme "se încrucişaseră" genetic: Ripley are acum sânge acid, dar şi alienul a căpătat ceva de la ea: un sistem reproductiv uman. Nou-născutul nu-şi recunoaşte mama naturală, pe care o omoară, ci crede că Ripley e părintele său. Mai mult, ascultă de instrucţiunile ei, deşi este la fel de flămând de sânge ca restul predecesorilor săi.

Jeunet pune iar la treabă flerul său vizual, asigurându-se că spectatorii vor recepta suspensul la acest nivel. De exemplu, episodul goanei prin nava populată de alieni e fragmentat prin cadre generale, cu dublă încadratură: personajele apar ca într-o ramă de tablou, aceasta fiind reprezentată de obicei prin conturul unei uşi. Miza acestui film e alteritatea, în sensul propriu al cuvîntului, Ripley descoperind şapte variante ale sale a căror clonare nu mersese bine. Aceste variante sunt rodul pervers al imaginaţiei lui Jeunet, care re-asamblează şi denaturează corpul uman, iar monstrul pare atrăgător în comparaţie cu rezultatul acestor procese. Apare şi un android, despre care Ripley comentează că "nici un om nu ar putea fi atât de uman". Jeunet are o pasiune pentru anomalii, acestea apărând la toate nivelele, de la oamenii care se comportă mai atroce decât alienii până la corpuri mutilate (actorul Dominique Pinon interpretează rolul unui invalid în ale cărui picioare un "coleg" ţinteşte cu cuţite) şi la specii încrucişate.

Feministele au comentat adeseori că genealogia maternă este ignorată, bătându-se apa-n piuă pe complexul lui Oedip. Or, problematica pe care se axează Jeunet priveşte relaţiile dintre femei din cadrul "familiei", chiar dacă e vorba de specii diferite. Contaminarea genetică o obligă pe Ripley la un statut intermediar: pe ea alienii nu încearcă s-o elimine, dar oamenii o privesc cu suspiciune. Situaţia ei de hibrid dă naştere unor ambiguităţi în interiorul relaţiilor filiale. Regina alien o priveşte ca pe o fiică, deşi practic Ripley a fost o mamă purtătoare pentru ea. Progenitura extraterestră nu-şi recunoaşte părintele natural, ci doar pe cel cultural. Din cauza acestor încurcături, Ripley ajunge în situaţia de a trebui să-şi anihileze propriul copil. Până acum, extraterestrul şi omul se aflau în relaţii conflictuale. Se punea exclusiv problema "care pe care". Regizorul alege să revitalizeze groaza produsă de monstru nu prin modurile spectaculoase în care acesta îşi exercită forţa. În schimb, produce o dramă psihanalitică, în care amestecă ciocnirea de forţe cu relaţii familiale, în care ceva atât de firesc şi de benign ca necesitatea nou-născutului de a fi aproape de mamă conduce la decesul a două personaje.

"Te cunosc de atât de mult timp încât nu-mi pot aduce aminte vremea când nu existai în viaţa mea". Asta îi spune Ripley alienului în al treilea film al ciclului. Se confruntă din nou, de data asta pe o planetă - închisoare, unde oamenii sunt lipsiţi de arme. Ideea unei colonii penale e kafkiană prin excelenţă, iar scenariul şi decorurile se mulează pe ea, devenind mai austere. Închisoarea are aspectul unei biserici delapidate, constituindu-se într-un ecou al religiozităţii deţinuţilor. Povestea nu e tocmai coerentă, existând numeroase găuri negre narative, iar personajele sunt arhi-simplificate. Un argument în favoarea filmului e calitatea cinematografiei şi ritmul accelerat al montajului, elemente nesurprinzătoare, având în vedere experienţa lui Fincher în domeniul videoclipurilor. Pelicula nu anunţă creativitatea din Fight Club, dar, pe de altă parte, Fincher a făcut şi Panic Room, o caricatură de thriller.

Poate că acest ciclu reprezintă versiunea postmodernă a existenţialismului. Un existenţialism feminin, pentru că, până şi în ultimul film, cea care scapă e tot femeia. Doar ea experimentează situaţia-limită. Dacă nici acest ciclu de lungmetraje nu demonstrează că existenţa precede esenţa...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara