Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Critica ediţiilor:
Caragiale în antologii şcolare de G. Pienescu

Dacă s-ar întoarce acum de pe-acolo de pe unde s-a răzleţit, dacă editorii care-i publică astăzi opera fragmentar, în antologii şcolare şi în manuale, ar fi tot atât de numeroşi pe cât sunt şi ar mai fi şi cuviincioşi, iar cărţile lui ar fi tot atât de numeroase, şi ele, pe cât sunt sau cel puţin pe cât mi-au ieşit mie la o numărătoare desigur inexactă - 67 - (niciodată nu am avut note "bune" la "artimetică"!), acum, când editorii prozelor sale ştiu că "locaţia" lui e pe undeva în veşnicie. Caragiale ar fi, desigur, unul din cei mai bogaţi rentieri ai harului literar, această avuţie de imponderabile, reminiscenţe şi nuanţe cu care se pot închipui fel de fel de lucruri minunate, ce par să fie şi nu sunt. Şi dacă, întorcându-se, exigenţele lui faţă de litera scriiturii sale tipărite ar fi rămas aceleaşi din poveştile memorialiştilor contemporani cu el, exigenţe ce coborau, se spune, până la semnele de punctuaţie, citind dumnealui, fie şi pe sărite, antologiile şcolare din prozele domniei-sale, ar fi, desigur, profund contrariat de numeroasele greşeli pe care le-ar constata. Aşa, de pildă, ar citi că Ianulea împreună cu părinţii lui, pornind în hagialâc, s-a dus nu până "la portul Salonicului", cum scrisese, ci "până la poarta Salonicului"; că el a scris, tot în povestirea despre Kir Ianulea: "Alergau cu limba scoasă samsarii de colo până colo să-i găsească bani cu orişice preţ", atunci când intrase Aghiuţă-n travesti la mare chesat, dar că un editor din anul 2002 l-a stilizat, tipărind o frază ceva mai scurtă: "Alergau samsarii de colo până colo să-i găsească bani cu orişice preţ"; că un alt editor şi-a amestecat cerneala proprie cu a lui şi că acolo unde scrisese: "ba, că eşti copil sârman; ba, că n-ai fraţi; ba, că eşti prăpădit de drum", acelaşi alt editor anonim, tot în 2002, i-a abreviat fraza, tipărind doar: "ba, că eşti prăpădit de drum"; că el scrisese, în Două loturi; "Biletele le-a fost cumpărat cu bani de-mprumut ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele", dar că în ediţia Corint (2002) fraza fiind amputată a ieşit un alt înţeles: "biletele le-a fost cumpărat Pandele". Şi tot amputată a fost retipărită şi în ediţia a doua (nemenţionată), din 2004 (Corint-Junior); că altui editor, tot anonim, neplăcându-i cuvintele "mirazul" şi "cicmigeaua", din nuvela în vreme de război, le-a înlocuit cu glosele lor, "moştenirea" şi "sertarul cu bani", tălmăcirea ultimului cuvânt fiind greşită, pentru că "cicmigeaua" era "sertarul cu bani de la tejghea", dar dacă ar fi introdus în text şi cuvântul "tejghea", trebuia să-l gloseze tot în text şi nu mai avea cum...

Motivele contrarietăţii ipotetice a lui Caragiale le sporeşte şi le agravează colaţionarea şi recolaţionarea - prin sondaj, dar textologică, adică buchisită - a celor 34 de antologii şcolare cu ediţiile de bază (cele două, din 1959-1962 şi din 1971), cu ediţiile originale (din când în când) şi, uneori, colaţionarea încrucişată, tot prin sondaj, a celor 34, încercând (zadarnic!) să desluşesc nişte "misterioase înrudiri editoriale" (despre care va veni vorba mai încolo), treburi ce sunt destul de foarte dificile. De ce? Pentru că I. L. Caragiale contrazice adeseori legendele despre exigenţele sale grafice, nefiind consecvent în scrierea aceloraşi cuvinte, pentru că şi tipografii de pe vremea lui şi-au amestecat şi ei, cum s-au priceput, propriile nepriceperi şi neatenţii în paginile scriitorului, cam în toate, iar colaţionarea de mai multe ori repetată a aceloraşi texte, oricât ar fi ele de impresionante prin originalitatea şi umorul "marei trăncăneli", devine câteodată fastidioasă. Şi este foarte neplăcută şi pentru că majoritatea din cele 34 de antologii ce mi-au căzut în mână sunt pline de greşeli de toate felurile. Bineînţeles că nu le pot cita pe toate cu toate datele lor bibliografice şi nici cu toate erorile culese. E lesne de-nţeles de ce. Dar voi indica la fiece menţiune, pozitivă ori negativă, numele editurii şi anul de apariţie al cărţii, dacă va fi necesar.

La o simplă răsfoire textologică, primele greşeli care sar în ochi sunt absenţa numelor celor care au alcătuit antologiile, a celor ce au îngrijit din punct de vedere filologic textele alese, absenţa prefeţelor în care autorii ediţiilor să justifice lecţiunile stabilite pe baza analizei critice a textelor originale, precum şi absenţa notelor bibliografice indicând ediţiile-matcă. Aceste lacune sunt evidente în cărţile editurilor Arania (f.a.), Paralela 45 (f.a.), Porto-Franco (f.a.), Lucman (f.a.), Regis (f.a.), Porto-Franco - Muzeul Literaturii Române (1991), Ion Creangă (1991), Romhelion (1994), Coresi (2001), Gramar (Nuvele, 2001), Stefan (2001), Cartex-2000 (2004), Gramar (Momente şi schiţe, 2004), Blassco (2005), Exigent (2005), Andress-print (2005) ş.a., lacune care le includ în rândul ediţiilor-pirat, adică al ediţiilor întemeiate pe hoţirea textelor unor scriitori clasici (în cazul de faţă, ale lui Caragiale) publicate în ediţii anterioare, ale căror autori au fost sau sunt filologi profesionişti.

Alţi editori, dezorientaţi de o insuficientă pregătire profesională, au făcut greşeala de a socoti ca texte de bază ale antologiilor ediţii postume vetuste, din 1918 (Hyperion), 1936 (Corint-Junior, Nuvele şi povestiri, 2004), 1946 (Corint, D-l Goe, 2002) ş.a., ediţii ce nu mai corespund exigenţelor textologice actuale.

Autorii anonimi ai selecţiilor publicate sub egidele editurilor Prometeu (1992) şi Meridian (1993) au preces cărţile lor cu câte o pseudo-notă asupra ediţiei. Fiecare notă este greşit întoarsă din condei pentru că autorii lor le-au gândit, fiecare-n parte, greşit. Astfel, autoarea notei ce precede paginile din antologia Prometeu, Nasa Boţiu, mărturiseşte că d-sa a reprodus textele din carte - în anul 1992! - după ediţiile "I. L. Caragiale, Kir Ianulea (Editura Tineretului, 1969) şi Caragiale Momente, ediţia princeps", adică tirajul apărut în Editura Librăriei Socec & Comp., 1901, fără a-şi justifica filologic opţiunile, deşi până în 1992 apăruseră eminentele ediţii I. L. Caragiale, Opere, în 4 volume (1959-1962) şi în 2 volume (1971), îngrijite de Al. Rosetti, Şerban Cioculescu şi Liviu Călin. Totodată, d-na Boţiu îşi informează cititorii că a corectat "greşelile de tipar", dar uită să dea, aşa cum bine se obişnuieşte, câteva exemple de greşeli de tipar corectate şi să menţioneze titlurile cărţilor folosite pentru corectări sau argumentele filologice pe temeiul cărora le-a corectat. în aceeaşi notă, d-na Boţiu menţionează că a "aplicat textului normele ortografice actuale", ceea ce înseamnă că l-a falsificat fonetic şi morfologic, şi afirmă cu candidul umor involuntar al ignoranţilor că "s-au păstrat unele grafii care fac parte din lexicul popular, utilizat de autor" (sublinierea îmi aparţine).

Spre deosebire de d-na Boţiu, autorul anonim al notei din fruntea antologiei Meridian, pe lângă faptul că nu cunoaşte înţelesul propriu al sintagmei "notă asupra ediţiei", numind astfel o simplă indicaţie bibliografică, mai e şi superficial, de vreme ce în aceeaşi notiţă "precizează" că antologia lui, intitulată Păcat, "poartă titlul volumului de proză apărut în anul 1892". Dar titlul cărţii apărute în 1892, la "Tipografia ŤGutenbergť J. Göbl" este: Păcat. O făclie de Paşte. Om cu noroc. 3 novele.

O altă remarcă, pe care am făcut-o şi în articolele precedente, priveşte o eroare de principiu, repetată cu consecvenţă mecanică de către editorii contemporani de literatură clasică română, în colecţii şcolare. Respectivii editori, în majoritate anonimi în sensul propriu al cuvântului, refuză din inconştienţă profesională să reproducă textele antologiilor actuale după ediţii recente excelente, preferând, fără să-şi justifice preferinţa, ediţii tipărite între anii 1918 şi 1950, pe care, tocmai pentru că sunt inconştienţi profesional, nu le supun în prealabil, aşa cum ar trebui, analizei critice. Analiza critică le-ar demonstra că şi cele mai bune ediţii publicate între 1918 şi 1950, nu mai corespund exigenţelor textologice, şi că, în consecinţă, în cazul Caragiale, singura soluţie potrivită este renunţarea la ediţiile vechi şi reproducerea textelor după una din cele două ediţii citate (1959-1962 sau 1971). Dar pentru a ajunge la această concluzie, anonimii editori la care mă refer ar fi trebuit să fie şcoliţi în meserie. Şi nu sunt. Şi pentru că nu sunt, reproduc orbeşte ediţia preferată orbeşte. Aşa procedează, de exemplu, editorii anonimi ai antologiilor publicate de Regis (f.a.), de Corint-Junior (Nuvele şi povestiri, 2002 şi 2004)1. Primul, anonimul Editurii Regis, menţionează că a selectat şi se poate presupune că a şi reprodus textele - ipoteză pe care mi-am verificat-o printr-o colaţionare-sondaj - după ediţia I. L. Caragiale, Opere, vol. I, II, III, VI, "îngrijită de Paul Zarifopol şi Şerban Cioculescu, publicată la Editura Cultura Naţională între anii 1930 şi 1942". Opţiune greşită, pentru că ediţia citată conţine multe lecţiuni contestabile, pe care le-a corectat însuşi Şerban Cioculescu când a pregătit pentru tipar ediţia din 1959-1962.

Aceeaşi eroare o face şi autorul anonim al ediţiei Corint, atât în 2002, cât şi în 2004 (Corint-Junior), afirmând în indicaţia bibliografică a ediţiei-matcă, indicaţie redactată cu ochi surzi la relaţiile sonore dintre cuvintele vecine: "Textele din cuprinsul acestei ediţii au fost reproduse după I. L. Caragiale, Nuvele. Povestiri, volumele I şi II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1936". Atât anonimul corintian (senior?) din 2002, cât şi - ipotetic - cel "junior", din 2004, nu dau corect informaţia bibliografică, "uită" să-i menţioneze pe îngrijitorii şi comentatorii textelor "preluate" sau "reproduse", T. D. Măruţă şi M. Paulian, profesori la Colegiul Naţional Carol I din Craiova, şi uită, de asemenea, să indice titlul colecţiei (,Clasicii Români Comentaţi"), coordonată de N. Cartojan. Dar, ciudat, nu uită să atragă atenţia că "Toate drepturile asupra acestei ediţii şai cărei autori sunt cei doi profesoriţ sunt rezervate Editurii Corint-Junior, parte componentă a grupului editorial Corint".

O altă observaţie cu caracter general: 32 din cele 34 de ediţii verificate prin sondaj, deşi se adresează şcolarilor din învăţământul preuniversitar, nu-i ajută decât din când în când, unele mai deloc, iar altele chiar deloc, prin glose potrivite să înţeleagă repede şi bine textele din antologii. Căci este lesne de presupus că vocabule precum apelpisit, arvanit, caimacam, câşti, ceauş, chervan, chivuţă, clucereasă, evghenist, falaitar, ghiordun, hristoitie, ififliu, isifie, isnaf, încăpui (a.î), lafuri, levent, marchiză, muscalagiu, muscal cu cauciuc, mursica (a.î), opăcit, otpust, pilos, pomojnic, refenea, smăcinat, talie, techer-mecher, tripotaj şi foarte multe altele nu fac parte din lexicul curent al elevilor. Şi nu numai al elevilor... Dar despre glose, tălmăciri lexicale sublineare şi alte note, precum şi despre calitatea textologică a celor mai multe ediţii din cele 34 parcurse mă voi ocupa într-un articol viitor.