Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Carte pentru doi de Simona Vasilache


Antologia pare, chiar mai mult decît traducerea, "fructul" unei iubitoare trădări. Se întîmplă aşa pentru că opera "de autor" îşi are mai totdeauna liniile ei de forţă, regulamentul de ordine interioară, altfel spus, propriile criterii de organizare în texte, volume, perioade. În asemenea condiţii, cel care pune lucrurile cap la cap într-o "culegere" se face, vrînd-nevrînd, părtaş la o "tălmăcire", ba, uneori, devine de-a dreptul scriitorul unei interpretări critice de primă mînă, foarte aproape de text, în cazul bunilor coupeur-i, dar, totuşi, interpretare. Doar că un astfel de "comentariu", prin pura decupare, trebuie făcut, cu grijă, după desen, în aşa fel încît firele tăiate să se îmbine perfect la loc, reconstituind modelul. De aici minimul avantaj comparativ al celui care, fiindcă a cunoscut (literal şi în toate sensurile...) un autor, cînd citeşte şi selectează "bucăţi"de operă, ştie să caute. Sau ştie să "vadă".

Un instrument de "căutare" (şi de clarvedere, însemnînd, deocamdată, doar vedere la distanţă) este antologia Despre identic şi felurit, recent apărută la Polirom. Volumul cuprinde un "repertoar" extras din poezia, în sens larg, a lui Gellu Naum, "înscenat" şi prefaţat de Simona Popescu. Înscenare înseamnă, aici, aducere în scenă, adică scoatere "îngrijită" (şi îngrijorată) la suprafaţă. Îngrijorarea apare fiindcă există probabilitatea, nu mică, de-a nu pricepe, ca lector bine intenţionat, dar "inocent", o "filozofie" care poate fi înţeleasă randomizat, dar totuşi nu oricum. Despre ciudatele preferinţe ale hazardului, despre "semnalele discontinue" şi despre schimbările bruşte de fază vorbeşte prefaţa, de fapt ghidul unei solicitante curse printre obstacole care, pornită nepotrivit, sfîrşeşte sigur într-o fundătură. Altundeva, în cărţile Simonei Popescu, "literatura" (viaţa?) suprarealiştilor e un soi de piatră magică, un hacmanit sau un alexandrinit, care-şi schimbă culoarea după cum ajunge la ea privirea. Poezia lui Gellu Naum, fragilă şi evergreen, se potriveşte, poate, cu o mimosa sensitiva care şi-a rafinat peste măsură simţul tactil. Totul atinge, totul izbeşte, determinînd "închiderea", ca la delicata vegetală. Recluziunea e o absenţă, un pact al "tăcerii" ca excludere voluntară din limba pe care o vorbesc (şi pretind că o înţeleg) toţi, o pecete de fum în jurul gurii care "spune" în rotocoale, ca în fotografia făcută lui Gellu Naum de Tedy Brauner şi reprodusă pe coperta antologiei. Ceea ce apucă să iasă prin fumul focului în care, nu-i aşa, arde lumea, e şi clar, şi obscur, şi miraculos, şi banal, şi viu, şi mort, amintit fragmentar, dar şi ca un tot, e ca o morişcă sau ca un montaigne-russe din care, ameţit, vezi artefacte.

Selecţiile din volume sînt întregite cu două poeme publicate doar în reviste (De gramatica, scris în 1958 şi apărut în Contrapunct, în 1990 şi Autopoem, foto-poezie din 1938, "în colaborare" cu Tedy Brauner, publicată în Almanahul literar în 1970) şi cu alte două, Drumeţul incendiar şi Vasco da Gama, primul ignorat, de la volumul de debut încolo, iar al doilea modificat semnificativ în toate reeditările. Ordonate pe o axă de timp, ca în orice antologie, poeziile nu sînt totuşi de citit "istoric". Înşiruirea lor cea adevărată nu e cronologică, e mai degrabă semiotică, ţinînd de o anume dispunere a semnelor, de o tehnică de organizare a spaţiului în felul în care, din aproape în aproape, îl pipăie orbii. Putem, aşadar, vorbi de un suprarealism "enucleat", dar, pe alte căi, compensat: "Ochi pentru nas dinte pentru floare/ cal pentru sînge om pentru fruct/ apoi exista casa aceea neîntreruptă/ şi cuţitul de pîslă de apă/ existau multe sertare pline cu ceaţă/ exista un scaun şi se făcea o virtute/ apoi mai existau cutiile de scrisori pline cu frunze/ şi picioarele şi ghetele şi melancolia/ şi cîteva cuvinte într-un tub de lemn/ şi nu mai ştiu ce şi nu ştiu de ce/ şi toate se compensau se compensau." (Talion). Poeziile lui Gellu Naum (incluzînd aici şi fragmentul în versuri din Zenobia şi "versetele" din Calea Şearpelui, publicată postum) pot fi citite fie de dragul literaturii, fie de dragul "gramaticii". Sau, mai curînd, de dragul de-a vedea ce-au devenit, în "atelier", literatura şi "gramatica".

"Instrumentele noastre poetice clare", numite aşa în Drumeţul incendiar, întemeiate, odinioară, pe sistemul unei "gramatici", suferă un proces ciudat de infantilizare, deodată cu ascuţirea senzaţiilor, singurele realităţi credibile, de altfel. "Estetica a mîncat biscuiţii", scrie în Vasco da Gama, estetica a mîncat chiar şi po(h)eţii, sau mai ales po(h)eţii. Siluetele lor, golite de substanţă, trec ameninţătoare prin paginile de literatură şi prin pieţele publice, apostrofînd şcolari. Scriindu-şi, adică, poezia lor cu apostrof, diminuată, incompletă, insuficientă. Dar, vor afla cei care apucă pe culoarul somnului, ca-ntr-un miraj, dintr-un motto, că: "Se pare că pentru noi existau trenurile nupţiale, compartimentele tapisate cu flori, valizele călătorilor înţesate de fluturi. Se pare că pentru noi exista crispata violenţă a podurilor care îşi apărau apele, o, dragostea mea neîntreruptă." Există, pentru ei (care ei, nu vom afla niciodată) partea cealaltă a lumii: "Ei pregăteau plecarea cu ferry-boatul lor/ ziceau să-ţi iei costume noi plătim/ ziceau ceva în glumă ceva în serios/ se bucurau al naibii cu tristeţe/ Mai la o parte noi ne ghemuiam/ sub pasăre cu măduva aceea/ sub văduva aceea (nici măcar)/ cu văduva spinării pe spinare/ Ce mai ospăţ ziceam se pregăteşte/ pe sîni şi pe terasa lor/ hai cîntă-mi aria cu 2x2 sau cu 3x3/ cît mai erau cuvinte" (Copacul animal). Iată, neutralizate, clasicele opoziţii de sorginte gramaticală. Metoda contrarierii contrariilor, desfiinţînd diferenţele aparent ireductibile dintre ele, ţine mai curînd de "gramatologie", de acel "gramme" derridean, deopotrivă structură şi mişcare. Iar ştiinţa "gramelor" poate fi, la limită, şi literatura.

"Literatura" lui Gellu Naum e o răspîndire şi o culegere de semne, o "apă foarte pură şi foarte impură", cum spune, la începutul "poveştii" despre Tatăl meu obosit, motto-ul din Heraclit, cel pe care îl desenase prin 1944 în chip de foarte colorată pasăre. E vorba, acolo, despre un anume simţ al văzului şi despre studiile "în formă de stup", despre starea fractalică a lui Mandelbrot, despre "totul seamănă"şi "totul curge". Despre identic şi felurit.

În termenii aceleiaşi teorii a fractalilor, poezia lui Gellu Naum e făcută din module "omotetice", bazate adică pe veşnica reîntoarcere nu a identicului, ci a asemănătorului. Altfel spus, cînd se schimbă, cînd nu se schimbă, împăcîndu-i parcă pe Heraclit şi Parmenide: "Acolo e ca aici, în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realităţi sînt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare. Steaua intimă."(Calea şearpelui). O poezie de noapte, cu ochi de pisică, cu simţuri la pîndă, agilă, vigilă, elastică, lucidă. Ca o coardă de care tragi pînă cînd, întinsă, îşi face vînt spre propria-ţi figură. Pentru a reface legături. Şi dacă nu le poate găsi, "atunci am ştiut că este timpul să părăsesc coridorul şi să mă întrept spre mlaştini."(Zenobia).

Poeziile lui Gellu Naum au o nebănuită, mototolită structură ascunsă care le susţine frumuseţea: "era în strălucirea lor/ atîta umbră învestită." Spre ea merge, refăcînd un drum şerpuitor, ca un dans pe o plasă de protecţie ce se destramă, antologia. Scrisă în felul unui joc de doi, pentru "poetul-copil"care "trece aproape nebăgat în seamă pe la porţi", s-ar putea numi, după ce ai terminat-o de citit, înaintea "dosarului critic", Gellu Naum par lui-męme. Sau, cu titlul unei poezii din Pasageri în tranzit, With friendship. E, deschisă oricît de la întîmplare, o frumoasă (şi prietenească) re-cunoaştere a lui Gellu Naum, nu ca "supravieţuitor" al suprarealismului istoric, consumat, ci doar ca om care a făcut tot ce "trebuie", şi tot ce a făcut s-a chemat poezie. Poezie prea tînără pentru bătrîneţe...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara