Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Cartea figurilor de sare de Geo Vasile

Între premiile Filialei Braşov a USR pe anul 2007 se numără şi premiul de poezie acordat lui Nicolae Stoie pentru volumul Pastelurile de la Ocna Sibiului (Editura Pastel, 2007, 107 p.) şi antologia Braşovul în o sută de poezii. Evident ne vom opri la primul titlu, pe care îl acceptăm cu o strîngere de inimă, căci, după părerea noastră, specia literară precizată este aproape inexistentă: este vorba de orice, dar nu de pastel, căci nimic nu ne-aminteşte de? veselul Alecsandri sau de Coşbuc, maeştri incontestabili ai contemplaţiei şi descrierii unor scene şi fenomene din natură, cu pete de culoare bucolice, pitoreşti, idilice, oleografice, anacreontice ş.a.m.d. Nicolaie Stoie (născut prin părţile Sibiului) este un poet postmodern care a asimilat lecţiile unor Goga, Blaga, Arghezi, Vinea, Gellu Naum, Bacovia, Marin Sorescu şi scrie ca atare, în spiritul propriilor obsesii şi viziuni, monografiind în versuri, de pildă, Ocna Sibiului (unde poetul a copilărit), un colţ aproape anonim de ţară (peisaj, arheologie, geografie, toponimie, cosmologie, onomastică, mineralogie, faună, floră etc.) şi civilizaţie românească.

Dintr-un Cuvânt însoţitor semnat de A.I. Brumaru, aflăm titlurile puţinelor volume de versuri ale autorului, O ramură deasupra ierbii (1975), Zăpada din anul o mie (1981), Cerul senin al limbii române (1985), Harpha nopţii (1997); despre cea mai recentă carte cunoscutul critic braşovean conchide: "Aici viaţa şi neviaţa se amestecă, "Fantomele cu cranii de sare" mai poartă "coroanele de sânziene" ca şi cum şi ele ar fi într-o necurmată întoarcere acasă.

Nicolae Stoie este un caligraf care scrie cu o disperare abia ascunsă, ceea ce nu exclude un fundal ludic, parodic (Strada Mihai Viteazul) sau o memorie culturală şi istorică glisând spre biblicul vanitas vanitatum. Prozodic vorbind, poetul pendulează între rime perfecte şi asonanţe intraverbale, cuvintele-emblemă, obsedante, recurente, fiind sare, de sare, salmastru sau salin, aşa cum la Bacovia cele mai frecvente lexeme sunt amurg şi violet. Lexicul versurilor lui N. Stoie este uimitor de felurit, mai ales în privinţa zăcământului extrem de rar explorat şi exploatat.

Unele texte poetice sunt ţesute din depresie şi culori ploioase şi plumburii, ca de pildă Ploi de sare ce amintesc de simbolistica funestă din Lacustră şi Plumb luate la un loc. Cele mai reuşite sunt cele în care imaginarul decolează în fanatasticul poesc sau cantemiresc, cu arătări compozite, înecaţi sublunari, stafii şi climate de pe alte tărâmuri, deşi cu toate datele lumii noastre: "ciocanele de bronz bubuie în ocnă/ - (ocneri de altădată taie sare) / e miezul iernei lumea-i îngheţată bocnă/ ţurţuri de sare - atârnă de pe cer pe zare (...) şi sub cupola nopţii cînd se-ntorn/ strigoii pe la casele vecine,/ maria oprişor domnaru cântă-n horn/ cu glas de crivăţ bocete saline".

De tot hazul rafinat suprarealist este transferul celebrului cuplu Don Quijote şi Sancho Panza la Ocna Sibiului: "pe unde ciobanul îşi mână turma/ până îşi pierde oile şi îşi pierde urma/ "traiectoria unei păsări în zbor", zici/ (traiectoria unei păsări cântătoare?), "fâs-fâs" fac treptele rachetei purtătoare/ în timp ce urci treptele de sare şi/ le schimbi cu treptele de beton/ la întâlnirea cu poetul andré breton// - ascunde-o pe dulcineea din toboso,/ vin honvezii şi vin spahii şi o s-o.../ prefă-o în nuia de salcie ori de alun,/ transform-o-n substantiv comun!". Practic toate substantivele pot primi atributul de sare, craniul, muntele, timpanele, oglinzile, strigoiul, cadranul, altfel spus o întreagă mitologie şi simbolistică a sării.

Sarea, după cum reiese şi din versurile lui Nicolae Stoie, poate avea totodată cu totul alt înţeles simbolic, opus fertilităţii sau ospitalităţii. Pământul sărat, ca şi la Montale, înseamnă pământ arid, sterp. Încoronare a virtuţilor simbolice ale sării este, în viziunea poetului, acel "Graal salin", nu doar ca simbol de purificare şi sacrificiu, ci şi de dragoste şi moarte: "şi vreau din toate câte-n lume sunt/ doar un sărut de sare răstignit pe gură/atât de dulce, de sărat şi sfânt/ cum înaintea morţii o cuminecătură".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara