Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Case de vacanţă de Simona Vasilache


Cred că voi ţine întotdeauna minte cîntecele acestea, nu pentru că ar fi frumoase, nici nu ştiu dacă sînt frumoase, dar pentru vacanţa cuprinsă în ele atît de adînc..." Sînt cuvintele Mariei, care figura în "distribuţia" unui roman din '33, apărut la "Naţionala Ciornei": Femei, de Mihail Sebastian. Atunci, întregea o serie - Patul lui Procust, Cartea nunţii, Maitreyi, Rusoaica şi Adela, Creanga de aur, scrieri ale aceluiaşi an, toate cu parfum de alcov, de neîmplinite iubiri trecătoare şi cu neastîmpărul familiar al unor préparatifs de départ .Era, aşadar, o piesă din literatura unui an de "evadare", jurnalul, într-un fel, al ultimei vacanţe "de tinereţe" dinaintea dureroaselor despărţiri. Recitit astăzi, cînd a fost republicat în eleganta colecţie Cartea de pe noptieră a Editurii Humanitas, romanul lui Sebastian îşi rafinează, precum vinul vechi buchetul, savoarea voluptăţii odihnite, gustul amărui al leneviei care-a prins patină, într-o lume frînată parcă de grele tristeţi. Nu tristeţile acelea provinciale, de tîrg în care plouă prea des, ci o melancolie structurală, a tînărului ce-şi ţine în mînă propria imagine de bătrîn, se pierde printre pagini în Femei. Este, de fapt, chiar povestea juneţii early closed, avidă de experienţe pasagere, care se vor totuşi profunde, după modelul impus în epocă de Eliade şi Vulcănescu. Dar, pe lîngă un soi de "trăirism", afară de filozofia delicată a "fanării", în maniera lui Proust, cel din La umbra fetelor în floare, itinerariul în patru episoade al lui Ştefan Valeriu, destul de întortocheat şi şovăielnic, e făcut din nelinişti, care-l împing pe erou să dea roată unor adevăruri aflate din fărîme. Cartea aceasta, scrisă cu o simplitate care te pune pe gînduri, vrea să spună tot, să fie pînă la capăt sinceră, firească, dobîndind acea prospeţime nu de loisir "subţire", ci de vacanţă în care au căzut nişte bariere, s-au risipit nişte convenţii, aproape şi aceea, atît de purtată pe-atunci, a autenticităţii. În fond, e ceea ce ne face îndată simpatic micul roman: nici urmă de "poză", de îngîmfare mallarmeană, cum că lumea există pour aboutir au livre, doar fapte şi însemnări. Într-un montaj care-l aminteşte pe Musil, cu Trei femei, dar care-ar putea fi foarte bine tempo-ul sacadat al unui roman de azi, intră nişte poveşti mai degrabă tradiţionale, "cuminţi", ce verifică însă "dogma" vieţii de scenă, deprinsă de Ştefan Valeriu alături de Arabela: "virtuozitate şi simplicitate sînt două lucruri identice." Farmecul răscrucilor stă în posibilitatea de-a trece pe lîngă ele şi, astfel, de-a alege, fără să-ţi dai măcar seama, cochetînd mereu cu fleacurile şi pierzînd întregul în atîtea frumuseţi de prisos, intermediare: "e de mirare cum zilele în care se întîmplă ceva definitiv în viaţă nu au nimic deosebit de celelalte, în care nu se întîmplă nimic." Se simte, în rîndurile acestea, o adiere de "hipermodernitate", o ascuţire extremă şi-a simţurilor, şi-a stilului. Pasiv-estetizată, şi totuşi instrumentul unei subtile constrîngeri, formula cărţii lui Sebastian e un amestec de implicare şi de lehamite, de simplitate şi sofisticare. Nu-i un tipar care să fi rămas fără urmări, cu părţile lui izolate, însăilate cu un singur fir, într-atît de subţire încît pare neverosimil: "jurnalul" (parţial rescris de altcineva) al doctorului-martor-confident Ştefan Valeriu. În proza ultimilor ani, aşa-numita "circulaţie a motivelor" a fost înlocuită de-o circulaţie a personajelor. Tot mai des, se întîlnesc eroii, dar nu şi poveştile. Ele rămîn captive în nişte "încăperi" izolate, după ce vor fi conturat o realitate "minimală", o tranche de vie care suferă, să spun aşa, de complexul insulei, al experienţei inedite înconjurate, totuşi, de întregi arhipelaguri asemănătoare. Diferenţa, întotdeauna, o face stilul. Al lui Mihail Sebastian scoate efecte de perspectivă din nişte realităţi aparent plate, de-un conformism vag burghez, dar care, chiar în epură, îşi au rezervele lor de profunzime. Nu este o proză pe teme mari, sau, în orice caz, nu pe teme mari tratate solemn, venind iarăşi mai aproape de anii noştri decît de marotele modernismului. În Femei, moartea nu sperie şi dragostea nu obligă. Sînt lucruri care se întîmplă, în viaţă, şi nu trebuie să te osteneşti prea mult să le înţelegi şi, cu atît mai puţin, să faci din ele prilej de teorii indigeste. Prin povestirea, sfîrşită rău, despre Irimia C. Irimia, trece, de altfel, o dungă de ironie adresată "băieţilor deştepţi" care, cu toate artificiile lor, nu pot egala măreţia firească a unui om la locul lui.

Micul roman întreţine, permanent, un joc "de societate" cu spaţiul şi cu timpul. Timpul, am mai spus-o, este acela al tinereţii regăsite într-o vacanţă, departe de sobrietatea agasantă şi falsă, de responsabilităţi şi de măşti. Ultima poveste, în care firele încep, în parte, să se mai înnoade, unde aflăm că Andrei se căsătoreşte cu Maria, de care fusese vorba înainte, este una a rătăcirilor, a abandonului, consemnarea fidelă a unei vieţi simple şi imprevizibile. "Vagi pictori, vagi poeţi, vagi critici", oameni fără destine clare şi fără un loc precis, compun o a treia lume, nici "bună", nici declasată de tot, dar energic respinsă de Arabela în numele "aversiunii burgheze faţă de tot ce nu era simplu şi curat." Respinsă, de fapt, în numele unei etici aparte, aceeaşi care străbate rîndurile din Cumam devenit huligan: "nu vom plăti vreodată destul de scump dreptul de-a fi singuri, fără jumătăţi de amintiri, fără jumătăţi de afecţiuni, fără jumătăţi de adevăruri." Arabela e un fel de vis care creşte incredibil, se ramifică, apoi cuprinde şi mai vechea poveste de iubire din Alpi, şi mai vechile cunoştinţe uitate, cu trucuri de roman poliţist, ca să se termine cum începuse, de fapt, cartea: în singurătate. Rămîne doar acea nevoie vitală de retragere, pe care ne-o explică Maria, cu vorbe deloc secătuite, în timp, de misterioasa lor seducţie calmă: "ştiu numai că îmi place interiorul meu, că n-am bucurie mai sigură decît să mă întorc seara în el, că am păstrat foarte limpede noţiunea de refugiu a casei (întoarcerea fiului risipitor este singurul pasaj din Biblie care m-a emoţionat vreodată) şi că, dacă nu m-am lăsat destrămată pînă acum de viaţă a fost în bună parte mulţumită odăii ăsteia din care îţi scriu acum (...) Casa a fost singurul lucru pe care mi l-am păstrat, restul intrînd pe încetul, zi de zi, în stăpînirea lui Andrei..." Bărbaţii ca fii risipitori, nechibzuiţi, aventurieri, femeile "castelane", de-o luciditate tăioasă sînt principii de "construcţie" care se numără, mai degrabă, printre elementele de atmosferă, completînd schiţa de epocă, decît printre ipotezele vreunei analize psihologice. Femei este un roman de societate, nu unul de introspecţie, un model de viaţă luată deseori ŕ la legčre, nu pentru că eroul ar fi vreun uşuratic, ci pentru că aşa stau, de obicei, lucrurile. Lui Mihail Sebastian i-a reuşit bine ceea ce literatura de acum încearcă din nou: descrierea necrispată a unor stări obişnuite, cu o admirabilă egalitate de ton, capabilă însă a scoate din relatarea faptului divers virtuţi de mare proză. Fiecare sub-roman, care împarte cu celelalte aceeaşi cochilie, este asemeni unei case de vacanţă într-un alt colţ de insulă. Atît de diferite, întîmplările ţin, oricum, de aceeaşi viaţă, care se oferă, compensator, într-o mulţime de forme, probabil, echivalente, avînd aerul lejer al unor iubiri pe furiş, fără urmări. Ne-am putea gîndi, dacă înţelegem cartea într-un registru mai grav, ceea ce, totuşi, nu recomand, la Oameni din Dublin, de Joyce, cu cele patru anotimpuri ale existenţei avîndu-şi, fiecare, bucuriile şi tristeţile lui. Şi, iarăşi, la Grădina potecilor ce se bifurcă, parabola lui Borges despre alegerile de tot felul. Ai vrea să pleci, ai vrea să şi rămîi. Şi te hotărăşti să rămîi, cît ţi-o îngăduie cele nici două sute de pagini, în lumea complicată a unei cărţi de interior, care îmbătrîneşte ireal de încet.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara