Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Cealaltă Monica Lovinescu de Tudorel Urian

Monica Lovinescu este, probabil, cea mai importantă autoare de scrieri autobiografice din literatura română postbelică. Volumele sale de me­mo­rialistică (La apa Vavilonului) şi cele şase volume intitulate modest, Jurnal, alcătuiesc o istorie a comunismului românesc, văzut dinspre ambele capete ale Cortinei de Fier, cu gesturile sublime ale unor oameni pentru care libertatea gândirii era bunul cel mai de preţ, dar şi cu (prea) multele şi neaşteptatele sale demisii morale. Mai mult decât atât, literatura autobiografică a Monicăi Lovinescu reprezintă o extraordinară istorie a ideilor politice şi culturale care au marcat secolul XX, autoarea fiind o comentatoare, în timp real, a ideilor lui Jean-Paul Sartre, Raymond Aron, Jean-François Revel, Alain Besançon, François Furet, Jorge Luis Borges, Jean Luc Goddard, François Truffaut pe care, în funcţie de propriul său sistem de valori, le-a lăudat sau le-a criticat fără cruţare. În literatură şi în politică, poziţia Monicăi Lovinescu poate fi condensată într-o formulă pe care, în calitate de publicistă, a făcut-o celebră: est-etică. O artă de ridicată ţinută estetică, netributară însă vreunui compromis moral. În epoca războiului rece o astfel de convingere nu putea duce decât în zona unui liberalism relaxat, pe linia Raymond Aron - Jean-François Revel, menit să pună în evidenţă avantajele gândirii libere, în raport cu lipsa de substanţă şi incoerenţele logice ale dogmelor emanate prin aparatele de propagandă ale partidelor comuniste.
Din jurnalele Monicăi Lovinescu se ştie că la un moment dat autoarea a cochetat cu proza. Este normal ca fiica lui Eugen Lovinescu să fi mizat, la un moment dat pe o carieră literară şi, dacă timpurile ar fi fost normale, probabil că interesul ei pentru politică ar fi fost unul periferic. Tot din jurnale ştim însă că încercările literare din anii tinereţii nu îi provoacă azi prea mult entuziasm redutabilului comentator literar Monica Lovinescu (se poate spune că împreună cu soţul său, Virgil Ierunca şi cu Nicolae Manolescu a oferit o listă canonică, alternativă la cea a scriitorilor români promovaţi de autorităţi din raţiuni meta-literare). Dimpotrivă, orice discuţie pe această temă părea săi îi provoace un real disconfort şi multă vreme (inclusiv cei aproape 18 ani scurşi de la prăbuşirea regimului comunist) scriitoarea s-a opus cu obstinaţie publicării încercărilor sale literare.
Ce fel de proză ar fi scris Monica Lovinescu dacă nu s-ar fi aruncat, trup şi suflet în minunata aventură numită Radio "Europa Liberă" (care presupunea, între altele lectura zilnică a "Scânteii", a documentelor de partid, a "cărţilor" tipărite de vajnicii lăudători ai cuplului Ceauşescu - nu cunosc mulţi români din ţară care să se fi supus de bunăvoie unui asemenea supliciu) şi dacă nu şi-ar fi ocupat infimul timp liber rămas la dispoziţia sa cu redarea amănunţită în jurnale a tot ceea ce i se părea demn de reţinut din perspectiva unui român aflat departe de ţară, dar interesat de tot ce se petrecea dincolo de cortina de fier.
Cuvântul din cuvinte (transpunere românească interesantă oferită de redutabilul traducător Emanoil Marcu unui joc de cuvinte în limba franceză, aproape intraductibil, "mots a mot") este un roman care, astăzi, nu mai poate fi înţeles în absenţa contextualizării. Din excelenta prezentare a Ioanei Pârvulescu aflăm că acest roman a fost propus Editurii Denoël din Paris în anul 1955, unde a primit un referat negativ, sub pretextul că este "prea modernist". Autoarea avea la vremea respectivă 32 de ani. Aşadar, ne aflăm în Parisul anului 1955. La 10 ani de la terminarea războiului, în plină epocă de dezgheţ hruşciovist (Stalin murise de 2 ani, insurecţia de la Budapesta nu izbucnise încă) într-un moment în care Europa simte din plin şocul filmelor italiene produse de şcoala neorealistă, iar Franţa îşi trăieşte una dintre perioadele de accentuată fascinaţie faţă de modelul sovietic. La Paris, a fi de stânga înseamnă a fi de partea bună, dar şi un mod de a fi trendy şi multe dintre vedetele zilei, din toate domeniile artei, îşi etalează cu superbie opţiunile pro-comuniste. În România, raportul secret al lui Hruşciov produce fiori la nivelul conducerii, dar mica relaxare (mai degrabă de ochii lumii) nu are efecte de fond la nivelul societăţii. Elita interbelică rămâne în închisori, unde este supusă unui regim de exterminare fizică, literatura trebuie să se modeleze după regulile draconice ale "realismului socialist", incompetenţa cu accente triumfaliste oripilează, pe bună dreptate, orice spirit format în rigorile învăţământului interbelic. În ceea ce o priveşte pe Monica Lovinescu, ea a reuşit să părăsească la timp ţara, trăieşte la Paris, atentă la tot ce se întâmplă acasă. Mama sa, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, va fi arestată în 1958 şi condamnată, un an mai târziu. Aşadar, în momentul predării manuscrisului la Editura Denoël se afla încă în libertate. Romanul lui Orwell, 1984 apare în 1949, iar textul primului succes al lui Ionesco, La Cantatrice chauve a fost publicat în 1952, la doi ani după ce piesa a fost prezentată pe o scenă de teatru (începând din 1957, ea se află permanent pe afişul teatrului parizian Huchette).
}inând cont de toate aceste detalii preferinţa autoarei pentru acest tip de literatură ("roman realist, ascuns în limbaj esopic", scrie Ioana Pârvulescu) nu surprinde, iar refuzul editorilor de la Denoël de a publica romanul poate fi şi el înţeles. Romanul propriu-zis se înscrie pe linia Jarry (din Ubu Roi, fireşte), Orwell, Ionesco. Este un soi de utopie negativă, cu aluzie la regimul politic din România comunistă (în care s-ar putea, pe alocuri, recunoaşte chiar şi comportamente occidentale din perioada imediat postbelică). Absurdul este dens, la nivelul cuvintelor se cască o prăpastie între semnificat şi semnificant, decriptarea mesajelor devine imposibilă, dialogurile sunt lipsite de conţinut. Chiar dacă impresia de straniu a ansamblului este covârşitoare, privite de foarte aproape textele sunt aproape realiste şi, pe alocuri ele conţin notaţii eseistice, ca în aceste foarte subtile observaţii legate de potenţialul revoluţionar al românilor: "Străinii când veneau la noi se mirau. Cum, nici o răzmeriţă? Nici un vulcan, cât de mic? Nici o statuie? Nici măcar un jaf? Ce vreţi, nu eram orgolioşi. (...) Noi nu aveam mulţimi. Nu ne adunam laolaltă. Aveam prejudecata spaţiului. Ca să ne simţim în largul nostru, aveam nevoie de spaţiu între noi. Chiar dacă nu eram orgolioşi, aveam şi noi marota noastră, ca toată lumea. Nouă ne plăcea să păstrăm distanţa între noi".
Cel mai mare inamic al dictatorilor de tot felul este starea de normalitate. Aceasta trebuie distrusă prin toate mijloacele, inclusiv prin orchestrarea unor evenimente revoluţionare care să-i pună pe unii împotriva altora. Rândurile Monicăi Lovinescu, scrise înainte de anul 1955, par desprinse din rechizitoriul împotriva unora dintre cei care au preluat puterea în decembrie 1989: "Trebuia să facem rost de o revoluţie. Nu e uşor, nu se găsesc pe toate drumurile. Dar ni se explicase că, dacă nu dispui de o foamete ca lumea, de o calamitate oarecare, trebuie să pui de o revoluţie. Am căutat-o o vară întreagă într-o veselie. Toată ţara era pe drumuri, nu mai văzusem niciodată atâţia oameni afară. Toţi o ţineam într-un râs şi un cântec. A fost o vară superbă. şi ultima. Cine l-a găsit pe primul revoluţionar?"
Dincolo de calităţile sale literare, discutabile (cu sensul pozitiv că pot genera discuţii), Cuvântul din cuvinte estre o carte document, o alternativă ingenioasă şi demnă la festivismul păşunist al literaturii "proletcultiste" din anii '50 şi o mărturie foarte credibilă despre potenţialul literar al unei conştiinţe a veacului încheiat, doamna Monica Lovinescu. Nu ştiu în ce măsură cititorul de azi va mai gusta ţesătura foarte densă a acestui roman esopic scris la mijlocul deceniului şase şi respins de către o cunoscută editură franceză. Cu sau fără recomandare însă, acest roman nu poate să lipsească din bibilioteca niciunuia dintre cei care, vreme de multe decenii, s-au culcat şi s-au trezit cu vocea Monicăi Lovinescu în minte. Cuvântul din cuvinte este cartea care devoalează şi cealaltă faţă (cea de artistă) a celebrei militante anticomuniste. O surpriză binevenită pentru toţi cei care se gândesc cu recunoştinţă şi admiraţie la doamna Monica Lovinescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara