Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Ceasul de buzunar de Cristian Teodorescu

Portofel, zis şi Mînă Uşoară, era un domn în cele mai multe privinţe. Ce costume, pe el şi ce pălării! Pantofi cu ghetre cenuşii, mănuşi de piele fină şi un baston negru, elegant, cu care îşi măsura paşii. Chelnerul Ionică îl cunoştea din Orient Express unde fusese percheziţionat sub bănuiala de furt din buzunare. Ca un domn ce era, n-a făcut scandal. S-a lăsat pipăit şi scotocit cu un dezgust rece. A adresat prin telegraf o plîngere conducerii companiei. A primit o scrisoare de scuze şi o despăgubire frumoasă. În urma acestui insultător tratament, Portofel nu s-a mai urcat în Orient Express. Totuşi în trenurile cu care călătorea el, totdeauna la clasa I, dispăreau portofele şi ceasuri de buzunar. Poliţia începuse să-l urmărească. Cam o dată pe săptămînă se dădea jos din tren la Medgidia, la ore diferite.Nu avea bagaj. Ionică îi pregătea imediat o masă, numai pentru el, cu şampanie Mott la frapieră. Îi aducea mai întîi un mezelic cu măsline şi un ţoi cu ţuică. Urma o ciorbă pe care Portofel şi-o mai acrea cu o jumătate de lămîie. Friptura în sînge, pe care Ionică o păzea el însuşi şi o întorcea pe grătar cu ochii la ceas, era groasă de două degete şi mare cît farfuria. Portofel o pipera cu atenţie, îi punea un vîrf de cuţit de unt în mijloc şi storcea deasupra cealaltă jumătate a lămîii, pe care o prindea cu şervetul, să nu-şi păteze mănuşile. Mînca fără grabă şi fără pîine. Bea două cupe de şampanie la friptură. Îşi aprindea o ţigară grecească şi uitîndu-se în gol se scobea discret între dinţi. Unii de pe la celelalte mese îl ştiau din vedere. Îl salutau; le răspundea distant, ca să nu-şi tragă vreunul scaunul lîngă el. Uneori rămînea în oraş, la hotelul Traian de lîngă gară, dar mai totdeauna lua un tren înapoi spre Bucureşti, ca şi cum singurul scop al călătoriei sale era să mănînce aici la restaurant, servit de Ionică.

În ultima vreme, lumea din oraş vorbea despre război şi despre noul stat, cel al patrioţilor cu cămăşi verzi şi se întreba ce va face Generalul după fuga din ţară a lui Carol regele, cu tot cu Lupeasca lui. Maiorul Scipion era de părere că Generalul, absolvent de Saint Cyr, ascundea un as în mînecă. Apariţiile lui Portofel în restaurantul gării începuseră să treacă aproape neobservate. Cu trenurile veneau ardeleni şi refugiaţi din Basarabia care nu ştiau încotro să se îndrepte. Unii se dădeau jos din tren din năuceală şi se îngrămădeau în sala de aşteptare sau rămîneau pe peron pînă la următorul tren spre Constanţa.

Portofel era tot mai trist cînd venea la masa lui din restaurant. Poliţia făcea razii prin trenuri, şi ceea ce i se părea inadmisibil era că puteai fi reţinut pentru cercetări chiar şi fără să existe probe împotriva ta. Ar fi plecat din ţară, dar unde să se ducă? Peste tot era război sau stătea să înceapă. Iar America nu-l atrăgea. Ionică tocmai îi punea pe masă mezelicul. În restaurant au intrat trei bărbaţi, doi poliţişti şi un civil care a întins mîna spre Portofel. Calm şi fără să se grăbească clientul lui l-a bătut pe umăr, să stea liniştit şi a înfipt scobitoarea într-o felie de salam uscat. Poliţiştii l-au ridicat de la masă. Înainte de a ieşi cu ei Portofel a cerut nota şi a plătit. Noaptea, cînd şi-a dezbrăcat haina neagră de chelner, Ionică a simţit ceva în buzunarul pentru batistă. Era un ceas de buzunar, cu lanţul rupt. Un ceas elveţian de aur. Portofel a fost eliberat a doua zi dimineaţa. A venit la restaurant să bea o cafea, în aşteptarea primului tren spre Bucureşti. Ionică i-a întins ceasul, cu fereală. L-a refuzat: nu era al lui, dar de ce n-ar fi putut fi al lui Ionică?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara