Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
Centenar D. Macrea de Victor Iancu

Fugit irreparabile tempus... Parcă numai ieri, la Bucureşti sau la Cluj, se prezenta în faţa noastră, modest şi timid, spre a ne ţine lecţii de gramatică istorică, cel care semna pe cărţi, în reviste şi pe lucrări colective D. Macrea.
Şi totuşi... De când nu mai profesează la catedră au trecut treizeci de ani, iar de când ne-a părăsit, pentru alte tărâmuri, se scurseră nouăsprezece. Să-i fie odihna binecuvântată!
Dimitrie Macrea s-a născut la 21 iulie 1907 în satul Fântâna din judeţul Braşov. Studiile liceale şi le face la prestigiosul Liceu "Andrei Şaguna" din Braşov, iar cele universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii "Regele Ferdinand I" din Cluj. După încheierea studiilor universitare (1935), îşi trece doctoratul, la câteva luni, sub conducerea marelui Sextil Puşcariu. Tema disertaţiei: Palatalizarea labialelor în limba română, publicată în "Dacoromania" (1938) şi devenită ulterior lucrare clasică în materie.
Între 1935 şi 1937, D. Macrea se află la specializare în Franţa, unde-i are ca profesori, printre alţii, pe J. Vendryes, Ch. Bruneau, M. Roques, O. Bloch, A. Ernout şi A. Vaillant. Întors în ţară, lucrează ca asistent, şef de lucrări, iar din 1947 în calitate de conferenţiar la facultatea pe care o absolvise cu 12 ani înainte. Din 1952 până în 1958 este profesor şef de catedră la Facultatea de Filologie din Bucureşti şi director al Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia RPR. Sub direcţia sa se definitivează ediţia I a Gramaticii limbii române (vol. I-II, 1954) şi se elaborează Dicţionarul limbii române literare contemporane (vol. I-IV, 1954-1957), precum şi Dicţionarul limbii române moderne (1958). Întemeiază şi conduce revista "Limba română" între 1952 şi 1958. În 1958 se întoarce la Cluj în calitate de profesor şef de catedră şi decan al Facultăţii de Filologie. Este, concomitent, director adjunct al Institutului de Lingvistică din Cluj al Academiei şi redactor-şef adjunct al revistei "Cercetări de Lingvistică". Între 1962 şi 1966, conduce lucrările de elaborare a Dicţionarului enciclopedic român (4 volume), făcând naveta Cluj - Bucureşti. La Cluj continuă lucrul la Dic­ţio­narul limbii române (dicţionarul tezaur), pe care-l începuse încă din 1935. În 1965 devine membru corespondent al Academiei.
Dimitrie Macrea a rămas în conştiinţa filologilor români şi chiar a publicului larg ca autor al celebrelor statistici pe marginea Dicţionarului enciclopedic ilus­trat "Cartea Românească" de I.A. Candrea (1942), a Dic­ţionarului limbii române moderne (1959) şi a vocabularului eminescian (1943). Cele 48,68% de unităţi lexicale şi 83% cuvinte - text de origine latină din poezia antumă a lui Eminescu au spulberat definitiv îndoielile specialiştilor cu privire la latinitatea vocabularului limbii române. Mai ales că D. Macrea a efectuat aceleaşi statistici şi pe volumul Choix de poésies al lui Paul Verlaine, unde rezultatele au fost similare: 49% unităţi lexicale şi 83,10% cuvinte-text moştenite din latină.
Pregnante în lingvistica românească au rămas şi contribuţiile lui D. Macrea referitoare la alcătuirea unei istorii a filologiei româneşti prin cărţile, tot atât de celebre, Lingvişti şi filologi români (1959), Studii de istorie a limbii şi a lingvisticii române (1965) şi Contribuţii la istoria lingvisticii şi filologiei româneşti (1978).
În sfârşit, să reamintim ce a însemnat pentru fonetica istorică lucrarea sa de doctorat, deja menţionată, Palatalizarea labialelor în limba română (1938).
Ca unul ce m-am format în umbra acestei mari personalităţi (cu teza de licenţă Iotacizarea verbelor în limba română, 1960 şi teza de doctorat Palatalizarea dentalelor în limba română, 1967 - ambele publicate ulterior, fără nici o modificare), ţin să depun mărturie şi despre calităţile umane de excepţie ale acestui dascăl de neuitat pentru zeci de generaţii de filologi formaţi la universităţile din Cluj şi Bucureşti. Lui D. Macrea îi plăcea să-şi considere discipolii drept colaboratori de acelaşi rang cu dânsul şi, dacă se putea, şi prieteni. În preajma sa, te simţeai liber şi confortabil, în deplină siguranţă şi cu perspective certe de afirmare. E şi acesta un motiv ce mă determină să-i exprim, postum, omagiul meu, însoţit de o imensă recunoştinţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara