Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
„Chestii de viață” de Răzvan Voncu

Încă de la primul volum, Flori, fete, fițe sau băieți (2014), Cezar Pârlog și-a construit o ingenioasă tehnică a caleidoscopului narativ, care-i permite, pe de-o parte, să rămână pe teritoriul prozei scurte (unde se simte foarte bine), iar, pe de alta, să construiască un univers ficțional bine închegat, camuflat sub înfățișarea autentistă a „vieții celei de toate zilele”.
Această tehnică este întrebuințată, cu la fel de mult succes, și în cel de-al doilea volum al său, intitulat chiar Life stuff („Chestii de viață”). Numai că, aici, subtitlul (Învățături pentru Andreea) ne avertizează că, sub pojghița de „fapte de viață”, s-ar putea să se afle și altceva. Ceva care, de altfel, exista – neobservat de cronicarii care s-au aplecat asupra cărții – și în Flori, fete, fițe sau băieți. Și care, împreună cu primul „strat” al narațiunii, cel autentist, alcătuiește un ingenios text cu ofertă multiplă și-l recomandă pe Cezar Pârlog ca pe un prozator cerebral, cu atenție la subtexte și detalii.
Prima capcană narativă pe care autorul o întinde cititorului este cea a persoanei I. Trăim, nu-i așa?, într-o proză de tip egografic și într-un mediu al textelor virtuale, în care toată lumea se exprimă la persoana I. Nimic mai firesc decât să luăm proza lui Cezar Pârlog drept o transcriere, mai mult sau mai puțin literarizată, a întâmplărilor sale de zi cu zi, trecute și prezente. Naratorul, acel „eu” care conduce povestirea după bunul său plac, are, în fond, multe dintre datele personale ale autorului, de la cele de stare civilă, până la anumite detalii intime. Însă, pentru cine (ca subsemnatul) nu e amic cu Cezar Pârlog pe Facebook, acestea sunt și rămân necunoscute, iar singura certitudine e textul.
Life stuff este alcătuit, așadar, ca și volumul anterior, pe un principiu al fragmentarității continue. Secvențele se alimentează una din cealaltă, cu puține rupturi (menite tocmai să întrețină iluzia autenticității, a „întâmplărilor de viață” povestite ca atare). Unicul liant este naratorul însuși și experiențele sale, și mai ales relația cu fiica sa, Andreea. O fiică pe care, din cauza unui divorț dificil, nu o poate vedea decât extrem de rar și pe fugă, și căreia îi sunt adresate, ca un fel de povestiri pentru mai târziu, „învățăturile” care se înlănțuie în Life stuff.
O comparație cu literatura parenetică de tip clasic ar fi, desigur, superfluă: naratorul din Life stuff nu are de transmis alte învățături decât viața sa. Trăită, nu conceptualizată, moral sau filosofic. Textul se desfășoară, ca un patchwork abil țesut, pe un traseu, în realitate, invers celui din pareneza propriu-zisă: „învățăturile” pentru Andreea, ironic formulate, sunt pretexte pentru narațiunile care parcurg, în zig-zag, viața naratorului, de la copilăria de fiu de ofițer, în comunism, la prezentul de subaltern într-o nedefinită instituție capitalistă și, mai ales, scriitor. Scriitor „sub acoperire”, ce-și asumă, autoironic, o condiție marginală (vezi numeroasele sale observații despre viața literară, mai toate adevărate), deși nu este ocolit de succes și nici de un început de legitimare.
Ce este comun, în acest volum, cu vechile pareneze, este deschiderea. Învățăturile pentru Andreea se deschid, încetul cu încetul, către cititor, căruia   îi este oferită o imagine ficțională a prezentului și, totodată, o istorie recentă apocrifă. Autentice, și una, și cealaltă, tocmai pentru că sunt inventate (firește, în măsura în care există invenție întro literatură cu conținut autobiografic).
Îmi place mult, în Life stuff, bine ascunsul palier polemic al cărții. Sub polemica superficială, „civică”, à la Facebook, la adresa realității, se ascunde o alta, profundă, de factură literară. Cezar Pârlog scrie un text care, pe un palier, satisface gustul generației sale (egografie, simulacre, marginalitate,   tragic al derizoriului etc.), iar pe altul, de adâncime, îl subminează. E multă tristețe în privirea pe care naratorul o proiectează asupra lumii și destulă nostalgie pentru o viață mai plină de conținut, ca și pentru o literatură mai înaltă. Chiar și pan-erotismul și aplecarea către dionisiac, atunci când nu sunt o simpatică poză, sunt semne ale acestei melancolii a lui „ce-ar fi putut să fie”, a unei normalități, se pare, pierdute pentru totdeauna.
Fără multă publicitate, Cezar Pârlog a început un drum în proza noastră de azi, cu maturitate și cu o prospețime a viziunii care-l evidențiază în peisajul, altminteri, destul de șters al auto-ficțiunii și mizerabilismului (pardon: minimalismului!) contemporan. Life stuff e un volum captivant, inteligent alcătuit și bine scris, care confirmă traseul ascendent al autorului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara