Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ecouri:
Chestiuni de metodă de Petru Vaida

Domnul Sorin Lavric consacră în România literară (nr. 18 din 11 mai 2007) un articol cărţii sociologului şi filozofului francez Gilles Lipovetsky Fericirea paradoxală. Eseu despre societatea de hiperconsum (Polirom, 2007, traducere de Mihai Ungureanu), ultima carte tradusă în româneşte despre problema atît de actuală şi controversată a "societăţii de consum". Articolul lui Sorin Lavric nu este dedicat atît conţinutului cărţii - recunoscută de cronicar, sub acest aspect, ca o carte de referinţă - cît metodei de expunere a lui Gilles Lipovetsky. Sorin Lavric consideră această metodă înşelătoare, menită să ascundă cititorului părerea autorului francez asupra societăţii de consum, sau cel puţin să îl lase în incertitudine în ce priveşte aprecierea acestei societăţi. Fascinat de metoda expunerii, spune dl Lavric, cititorul îşi va concentra atenţia asupra acestei metode, pierzând din vedere esenţa problemei: metehnele societăţii de consum.
Metoda lui Lipovetsky poate fi redusă, după părerea lui Sorin Lavric, la aplicarea meticuloasă a formulei "teză-antiteză-sinteză" (formulă a dialecticii hegeliene - lucru pe care Sorin Lavric nu îl spune, dar îl subînţelege). Scopul urmărit de "dialecticianul incurabil" Lipovetsky este de a putea bascula de la o părere la alta, astfel încît cititorul să nu poată să-l identifice pe autor cu una sau alta din cele două păreri contrarii. "Iată, dacă vreau", ar spune Lipovetsky, "pot critica societatea de consum, dar tot atît de bine o pot lăuda... Nimic nu poate fi pînă într-atît de rău ca să nu aibă şi ceva bun în el". "... A judeca dialectic - scrie autorul român - înseamnă că vezi ambele feţe - obligatoriu una bună şi alta rea - ale unei realităţi... ".
"Fireşte, conchide Sorin Lavric, că asta e retorică şi nimic altceva, adică joc dialectic prin răsucire de antonime... ". "Dialectica, spune mai jos Sorin Lavric, mă poate ajuta să îndoi silogismele... " (s. m. - P. V.).
De fapt, Sorin Lavric identifică dialectica cu o formă de sofistică, de gîndire intenţionat falacioasă, incorectă, deşi nu o spune în aceşti termeni. întemeierea teoretică a acestui punct de vedere constă într-o înlănţuire de idei pe care trebuie să o examinăm mai îndeaproape.
1. "Niciodată gîndirea unui om nu este ghidată de argumente teoretice... ci de nişte motivaţii preteoretice, pe care, dacă eşti destul de abil, ştii că trebuie să le ascunzi cît mai bine".
2. "Cum aşadar gîndirea nu e silogistică (logică - P. V.), ci psihologică, atunci dialectica mă poate ajuta să îndoi silogismele şi să le răsucesc în aşa fel încît să-mi acopăr motivaţiile" (s.m. - P. V.).
După părerea mea, este posibil ca uneori gîndirea unui om să nu fie ghidată de argumente teoretice, ci de motivaţii preteoretice pe care persoana respectivă le ascunde; dar cu nici un chip nu pot fi de acord cu afirmaţia categorică: "niciodată"... etc.
Afirmaţia "gândirea nu e silogistică, ci psihologică" se bazează, după părerea mea, pe o confuzie. Gîndirea poate fi studiată din punct de vedere psihologic , ea presupune întotdeauna anumite procese psihice, pe care le studiază psihologia, indiferentă, în această privinţă, faţă de distincţia dintre adevărat şi fals (ea studiază procesul unei gîndiri incorecte, false, tot aşa cum studiază procesele psihice ale unei gîndiri corecte); pe de altă parte, gîndirea poate fi studiată din punct de vedere logic, pentru care opoziţia dintre adevărat şi fals este definitorie; din p.d.v. logic, o propoziţie ca "2+2=4" este adevărată chiar dacă nu ar exista nici un subiect real, nici un cap omenesc care să o gîndească.
în această ordine de idei aş vrea să-i spun lui Sorin Lavric că întreaga discuţie pe marginea metodei - "dialecticii" - lui Gilles Lipovetsky se desfăşoară pe plan psihologic, şi nu logic-metodologic. Ce ascunde şi ce nu ascunde autorul, ce se petrece în sufletul lui, care sunt intenţiile lui - este irelevant din punct de vedere metodologic. Din punct de vedere metodologic contează numai validitatea demonstraţiei, nu şi intenţiile celui care o formulează. în consecinţă, dialectica nu "mă poate ajuta să îndoi silogismele". Depăşirea legilor logicii aristotelice, clasice, (a non-contradicţiei, a terţului exclus) este dialectică dacă şi numai dacă este vorba despre o contradicţie inerentă lucrului însuşi. Sorin Lavric şi-a dat seama şi dînsul în unele din ultimele articole publicate în România literară că în fizica modernă, a particulelor elementare, sau în alte cazuri din acest domeniu, logica aristotelică nu mai este valabilă, "un lucru poate fi el însuşi şi totodată şi altceva decît el însuşi" (Războiul nevăzut, în România literară nr. 13/2007). "Norma carteziană, scria Adorno, nu ne mai leagă. După criteriul ei, faptul dialectic ar fi o simplă contradicţie logică... ea presupune că noncontradicţia, principiu subiectiv de gîndire, ar fi inerent gînditului, obiectului. Logica dialectică respectă ceea ce trebuie gîndit, obiectul, chiar atunci cînd acesta nu se supune regulilor gîndirii" (Dialéctique negative, Payot, 2003, p. 174).
Eu nu am pretenţia să definesc dialectica: este o problemă foarte dificilă; de acest termen s-a cam abuzat: cum dăm de o propoziţie oarecum paradoxală, de o întorsătură neaşteptată, gata: "dialectic", "dialectică". în nici un caz pendularea: "pe de o parte, pe de altă parte" la care Sorin Lavric pare să reducă demersul lui Lipovetsky, nu poate fi recunoscută, după părerea mea, drept "dia­lectică", ci mai degrabă ca o formulă banală, a bunului simţ, sau în cel mai bun caz ca o formulă eclectică. Acesta este unul dintre motivele pentru care eu nu cred că Lipovestky este "dialectician", că "tonul optimist cu care descrie stadiul în care a ajuns omenirea vine tocmai din ochiul dialectic cu care contemplă dezastrul", cum afirmă Sorin Lavric. Dealtfel, în singurul loc în care se referă la dialectică, Lipovetsky o respinge explicit, şi anume în cunoştinţă de cauză: "(în) ideologia capitalis­mului de consum... fericirea imediată (este) eliberată de orice speculaţie a raţiunii şi de pozitivitatea ne­ga­tivului" (s.m. - P. V.; aluzie la Adorno şi, poate, şi la Marx). Plenitudinea exaltată de timpurile consumeriste nu ţine de o gîndire dialectică (s.m. - P. V. ); ea este euforică şi instantaneistă, exclusiv pozitivă şi ludică (Fericirea paradoxală, p. 294).
în ce priveşte fondul chestiunii, concepţia lui Gilles Lipovetsky despre societatea de consum, sper să pot reveni cu alt prilej.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara