Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Chirurgia indirectă de Mircea Mihăieş

Întrebarea esenţială - pe care n-o pune nimeni - este următoarea: ce doreşte, în fond, majoritatea parlamentară? Să-l suspende sau să nu-l suspende pe Traian Băsescu? Până de curând, această întrebare era, poate, sufocată de mâzga mingicărelilor, a perdelelor de fum, a calculelor mai mult sau mai puţin meschine. După declaraţia lui Băsescu, potrivit căreia îşi va da demisia dacă va fi suspendat, lucrurile au luat o turnură dramatică. Liderii de opinie s-au inflamat, jurnaliştii aserviţi oligarhilor au intrat în sevraj - pe de o parte, mişcarea e spectaculoasă, pe de alta, a admite că "marinerul" le-a luat-o cu un pas înainte ar însemna să-şi supere stăpânii. Aşa că se mulţumesc să înjure îndesat.
Strict tehnic vorbind, nu e nici o deosebire, prin consecinţele lor, între suspendarea şi demisia preşedintelui. Iniţiatorii procedurii de suspendare au sperat, desigur, că prin votul lor îl vor "termina" pe Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, au luat în calcul nu doar suspendarea temporară, ci şi eliminarea defintivă a lui Băsescu, după referendum. Dacă n-au mizat pe aşa ceva, ticăloşia e enormă, un act de politicianism născut dintr-o ură irepresibilă. Ce au urmărit, însă, atunci?
Tot strict tehnic vorbind, pe ambele uşi - suspendare sau demisie - se ajunge în acelaşi punct: la votul popular. Că el se numeşte referendum sau alegeri anticipate, nu are absolut nici o importanţă. Marea diferenţă constă în faptul că în primul caz Traian Băsescu e lăsat să candideze singur, făcându-se de râs, pe când în al doilea partidele anti-prezidenţiale sunt obligate să-şi prezinte propriii candidaţi. Neluând în serios a doua posibilitate, şandramaua complotiştilor a început să se zguduie îngrozitor. Nici Geoană (se vede din culoarea vişinie pe care-a dobândit-o în ultimele zile), nici Tăriceanu nu au nici cel mai mic chef de-o confruntare directă cu Băsescu. Ei au sperat că vor putea rezolva problema printr-o chirurgie indirectă, eliminând în sala de operaţii a parlamentului, fără să-şi murdărească mâinile, personajul care a ajuns să-i scoată din minţi.
Soluţiile de ieşire din starea de pre-mat sunt două, ambele costisitoare pentru scenariştii acestui complot pornit anapoda, continuat catastrofal şi gata să se termine într-un fiasco răsunător pentru democraţia românească. În primul caz - şi atunci daunele sunt mai mici -, pesediştii se pot da un pas înapoi, invocând decizia Curţii Constituţionale. Probabil că n-o vor face. În al doilea, sunt obligaţi să ducă bătălia până la capăt, escaladând în mod demenţial conflictul. Vor încerca să aducă dovezi pentru învinuirile fluturate în faţa oamenilor, de la cele privind dosarul "Flota", la dosarul de securitate. Probele trebuie să fie, însă, mult mai solide decât motivaţia textului de suspendare elaborat de ridicolul personaj numit Iorgovan. Altminteri, pesedeii se vor afla într-o situaţie groaznică.
Coşmarul complotiştilor e că un Traian Băsescu lăsat să zburde trei luni prin ţară, dezlănţuit într-un discurs de tip populist, ar putea să-şi spulbere cu uşurinţă adversarii. Aşa după cum pesedeii îşi "amintesc" tot felul de lucruri despre Traian Băsescu, şi acesta s-ar putea să-şi amintească, oportun, despre miracolul financiar al "bursierului" Geoană, care în perioada washingtoniană a acumulat mai mulţi bani decât a câştigat legal. După cum ar putea să-şi aducă aminte de un anumit general cu acelaşi nume şi de isprăvile sale.
Probabilitatea de a-i oferi lui Traian Băsescu, pe tavă, şansa de a face ceea ce ştie cel mai bine - să atace - n-a fost luată în calcul de prea mulţi din strategii partidelor. Se pare că până şi consilierilor plătiţi cu milioane de euro le-a scăpat ceva extrem de important: culoarea locală. Nu tot ceea ce se mănâncă pe post de trufă în Minnesota are trecere la Botoşani. Agorafobia de care dau dovadă liderii partidelor oligarhice s-ar putea să-i coste mai mult decât îşi închipuie. Când un înalt liberal vorbeşte (luându-l, fireşte, gura pe dinante - dar aşa e mereu cu gura păcătosului) de "excesul de democraţie" pretins de Traian Băsescu, fiţi siguri că lucrurile nu rămân nesancţionate.
O dată cu trecerea lui Ion Iliescu la partea sedentară, doar Traian Băsescu, din întreaga clasă politică actuală, mai deţine şperaclul vorbei aducătoare de voturi instantanee. Ignorând cu trufie electoratul - cum naiba să nu-l ignori, când există pericolul, în orice moment, să-ţi şifonezi costumul Armani şi să-ţi înnoroiezi pantofii Bally?! -, politicienii români s-au izolat într-o nacelă de unde găinăţează abundent peste capetele unei mulţimi pe care o dispreţuiesc profund. Faptul că Traian Băsescu îşi bazează discursul exact pe suportul popular, le dă politicienilor de cabinet vertijuri vecine cu nebunia.
Traian Băsescu nu poate fi anihilat, aşa cum o încearcă mult prea palidul domn Cristian Diaconescu, prin încercări iresponsabile de a crea conflicte diplomatice cu Ucraina. Degeaba sare purtătorul de cuvânt al pesedeilor cu gura, reproşându-i preşedintelui că nu l-a luat de chimir pe mitropolitul Vladimir al Kievului, prezent la slujba de canonizare a sfântului Pahomie de la Gledin, pentru cele două sute patruzeci de biserici româneşti scoase din circuitul religios şi pentru refuzul ucrainenilor de-a returna rămăşiţele lui Petru Movilă. Dac-ar fi avut măcar un dram de onestitate, dl. Diaconescu s-ar fi întrebat, înainte de-a ţâşni ca muşcat de şarpe: s-au produs toate aceste acte revoltătoare în anii de când la conducerea ţării se află Traian Băsescu? Nicidecum. E vorba de-o acumulare istorică. Şi atunci? N-au avut pesedeii la dispoziţie cincisprezece ani, lungi şi laţi, de conducere autoritară a ţării, pentru a face toate demersurile? Singurul lor demers a fost să cedeze ca nişte laşi Insula şerpilor. S-a auzit vreun pâs din direcţia "liber-cugetătorilor" lui Iliescu? S-o fi auzit, dar probabil că vorbeau în batistă. Iar batista era pe ţambal.
Culmea neruşinării, în toată această afacere murdară, o constituie faptul că pompierii care-au dat foc clădirii se plâng acum că apa necesară stingerii incendiului e prea scumpă. Deşi suspendarea sau alegerile prezidenţiale anticipate scot din buzunarul contribuabilului aceeaşi sumă - 50 de milioane de lei noi -, nimeni nu pare îngrijorat că aceşti bani s-ar pierde pe-un referendum inutil, dar toţi sunt îngroziţi că la prezidenţialele anticipate, pe aceiaşi bani, alde Geoană ar trebui să iasă din bârlogul sediului de partid spre a da ochi cu oamenii. Prestaţia jalnică din timpul campaniei pentru primăria generală a Bucureştiului a lăsat, însă, urme atât de adânci în memoria sa, încât probabil că acum face tratamente psihanalitice pentru a uita umilinţa suferită.
Fariseismul actualilor guvernanţi e mai mult decât o stratagemă: e o transpiraţie urâtă ce le iese prin pori. Amintiţi-vă argumentul suprem invocat la amânarea alegerilor: promisiunea demarării de urgenţă a unui program de informare a populaţiei asupra noii identităţi a ţării. Aţi mai auzit, de două luni, de când s-a luat decizia, vreo silabă în acest sens? Cunoaşteţi vreun program guvernamental menit să deschidă ochii românului neinformat? Mai mult chiar: aţi auzit de o campanie începută de vreunul din partidele care speră să-şi trimită candidaţi în inima Europei?
Totul e, fireşte, o farsă. Asistăm, de câteva luni, la un proces înspăimântător, antidemocratic, dictatorial: încercarea unor formaţiuni politice organizate mafiotic de a ţine deciziile politice cât mai departe de electorat. Obişnuiţi cu cifrul sofisticat al caselor cu banii, pentru actualii parlamentari urna votantului e o ameninţare la fel de înspăimântătoare ca tămâia pentru drac.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara