Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi:
"Ciocnirea civilizaţiilor" şi poezia de Grete Tartler

"Estul rămâne est, vestul, vest"... spunea Kipling acum o sută de ani; "şi niciodată nu se vor întâlni". Peste ani, celebrul său vers tot mai stârneşte dispute.
Probabil pentru a-şi sublinia şocul în faţa contrastelor, dar mai ales pentru a lupta cu o realitate care nu e a inimii sale, Gheorghe Mocuţa a ales pentru noul său volum de versuri, călătorie. exil, această temă modernă, totuşi rareori abordată de literatura română (aşezată paşnic pe puntea Orient-Occident): prăpastia între culturi.
Apărut dintr-o experimentare a limitei - călătoria poetului la Paris împreună cu fiul său, pentru tratamentul unei boli ameninţătoare (din fericire, învinsă), volumul consacră un poet inconfundabil, pentru care dualitatea lumilor, contrastul între viaţă şi moarte, pământ şi cer, timp şi nemurire... îmbracă haina "realităţilor în ciocnire". Motivul confruntării civilizaţiilor mi se pare unul dintre cele mai interesante simboluri pentru camuflarea propriei stări de disperare.
Contaminat de e.e.cummings, ca şi de alţi poeţi ai vremurilor recente, care scriu totul cu literă mică (semn al unei aspiraţiei către o anume pace şi egalizare spirituală), Gheorghe Mocuţa, născut în 1953 la Curtici, poet, critic literar şi traducător, redactor asociat la revista Arca, a publicat deja mai multe volume de versuri, multe deja laureate (îngerul ridică lespedea, 1992, premiul de debut al US filiala Timişoara, zăpada anului unu, 1994, omul de litere/viaţa de hârtie 1998, pregătiri pentru marea călătorie, 2002 ). A publicat şi volume de eseuri, critică literară şi traduceri, ale căror titluri şi texte sunt scrise totuşi cu majuscule atunci când e cazul (spre a sublinia, probabil, raţionalitatea criticului): La răspântia scriiturii, eseuri, 1996; Pe aceeaşi Arcă, critică lite­ra­ră, 2001; Sistemul modei optzeciste, critică literară, 2004.
Destinul a făcut ca poetul, până recent mulţumit de cărarea liniştită a livrescului, să aibă parte, la spitalul parizian Avicenne ("spitalul franco-musulman cu intrarea în formă de moschee") de şocul trezirii la realitate. Şi, odată cu loviturile primite, să descopere de asemenea cum "...civilizaţiile se ciocnesc chiar aici/ în faţa mea..." (bobigny).
"Sunt două popoare diferite aici/ cel din paris şi cel din periferii". Drept care poetul începe să includă în grijile sale de fiecare zi lupta dintre cele două lumi, întâlnirea lui "ariel sharon cu mahmoud abbas", declaraţiile lui "condie rice, care declară la sciences po că libertatea/ se răspândeşte (ca râia?) de la satele afgane la pieţele ucrainiene/ de la teritoriile palestiniene la birourile de vot din irak/. azi începe anul cocoşului/ rasa galbenă se pune în mişcare/... (mardi gras. lăsata secului).
Jurnalul poetului mizează pe o înşiruire de amintiri la care toată lumea începe să fie, datorită globalizării, părtaşă: "dimineaţa când mă trezesc/ hotelul de imigranţi scârţâie ca o corabie beată/ vecinii se ceartă într-o limbă necunoscută/ tipul de la trei se dă iar cu capul de pereţi/ metecul îşi scoate progeniturile la plimbare/ indianca împuşcată în frunte vine de la cumpărături/ au trecut cinci luni de când florence aubenas şi interpretul ei/ au fost răpiţi în irak pe cinci ianuarie/ ziua de când n-am mai văzut-o nici eu pe florence a mea..."(jurnal).
Din fericire, asemenea enumerări sunt condimentate de ironie şi aluzii intertextuale. Un poem pe o temă destul de "bătută" astăzi, a internaţionalităţii agresive (tema felurilor de mâncare internaţionale... de la nouilles orientales la "căpşunile mari dar nu prea dulci" culese de "concetăţenii noştri din spania"), poem care are de fapt miză tragică (înflorirea liliacului odată cu "leucocitele şi trombocitele" fiului) e luminat prin zâmbetul amar-ironic din final: "astfel de masă bogată/ cine pe ea n-ar da viaţa lui toată!" (melting pot la hotel pasteur). Motto-ul poemului este, la rândul său, parodic-intertextual: "al nostru tânăr la paris învaţă/la gât angoasei cum să-i lege nodul".
Unele "fulgerări" amintesc de hai-ku - de exemplu, afiş ("o pendulă abandonată/ iese dintr-o pubelă verde / 30 centimes par appel/ le temps ne compte plus") sau satiră. duhului meu. ("lângă mairie des lilas/ o blondă/ traversează pe roşu"). Alteori, jocuri de cuvinte precum jesu(i)s adaugă o dimensiune jucăuş-filozofică: "îi privesc cu gelozie pe africani şi asiatici/ o turmă postmodernă fără păstor/ conectată la energiile noilor zei virtuali/ şi mă întorc la spitalul avicenne/ ... numele lui iisus scris în franţuzeşte jesu(i)s... (povestea şoricelului supărat pe sat/ care s-a întors în locul de unde a plecat)
Deşi nu poate scăpa de humusul livresc, Gheorghe Mocuţa transformă, prin experienţa amară pe care o trăieşte ("asta nu e viaţă, asta e karma,/ mă încurajează lucian"), aluziile la Apollinaire, Verlaine, Celan, Villon, Balzac etc. într-o medicamentaţie armonizantă: "pe podul mirabeau e pustiu/ doar doi disperaţi care îşi închipuie că scriu/ sub pod aceeaşi privelişte un clochard bărbos/ printre cartoane şi zdrenţe/ priveşte apa cu ochiul sticlos./ ca un pescar m-aplec spre unda visătoare/ văd chipul nopţii sau al morţii oare/ al muzei lui françois d'antan/ sau masca de ceară a lui paul celan/ sub pod o pasăre de apă ţipă sfâşietor/ nu-i corbul nici lăstunul orb/ e umbra fiului din nor". Poezia, una cu cântecul mierlelor negre şi "râsetele puternice ale brancardierilor" din spitalul Avicenne, e medicamentul cel mai puternic. "suntem ca măgarii care pasc liniştiţi la poalele/ unui vulcan care se trezeşte" (reportaj din parisul în flăcări).
Surpriză: în finalul acestui volum al realului dur, cu sugestii metafizice abia conturate, cu zgura suferinţei şi biciuri ale "noii ideologii mineriada copiilor intifada infantiada", se aleg câteva sonete de o perfecţiune a formei care sugerează revenirea la calm, încredere, la viaţa ideală. Emblematică pentru poezia lui Gheorghe Mocuţa rămâne această "călătorie": "cu ochii larg deschişi îmbrăţişez parisul/ şi mă întorc cu trenul la plaine în saint-denis/ printre arabi şi negri ce vin din colonii/ atraşi de babilonul plăcerilor şi visul/ de a migra spre centrul albastrei utopii./ s-au răsculat racaii şi-aprind periferia/ în fiecare noapte începe isteria/ cumplitelor dezastre iscate de copii. / e stare de urgenţă guvernul delirează/ ipocrizia frâncă mai are datorii/ sunt două lumi aicea ca două flori în vază/ iar viitorul sigur va fi religios/ imamii îl înfruntă-n moschei pe sarkozy/ şi-n notre-dame turiştii îl caută pe cristos".
Ca şi cum, după tulburarea şi suferinţa clocotind în versuri albe, sănătatea şi împăcarea s-ar decanta datorită armoniei formei.
*
Ioan Şimon, născut în 1945, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj, unul din laureaţii Festivalului naţional de poezie "George Coşbuc", face parte din aceeaşi stirpe a livreştilor preocupaţi de contrastul Orient-Occident. În recentul volum Descântece de dogmă adoptă ca structură rareori experimentatele rubaiate persane, intitulându-le Pseudo-rubaiate pentru rugul tău. Raportân­du-se la temele lui Omar Khayyam, poetul încearcă o abordare modernă şi uneori parodică a stilului: "În ritm de rock/ te zbengui pe marea scenă-a lumii/ să-ţi strigi încătuşarea în hit-uri debordante/ decenii se perindă şi mai dai vamă urii,/ iar fanii se clonează, seminţe aberante/ (Din gene obsedante îţi strigi încătuşarea...)
De cele mai multe ori însă, temele, mult prea grave, impun sobrietate. Ultimul vers, al cincilea (care face practic imposibilă denumirea de ruba'i, adică poem în patru versuri, catren cu o anumită formă), rezumă ideea, o reafirmă sau, dimpotrivă, o aşază în lumină contrastantă. Referirile la poeţi şi filozofi clasici n-au însă cum să salveze mereu de banalitate asemenea versuri recapitulative. (De exemplu, în Eminescu iubind: "Dualitatea femeii: şi înger, şi demon"). Poemele rămân interesante prin bătaia de clopot, prin clarificare muzicală.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara