Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Clipa dezamăgirii de Tudorel Urian


In copilărie fiecare dintre noi adoarme cu gîndul că este predestinat fericirii. Pe vremea aceea, toţi adulţii ne sufocau cu atenţia lor. S-au străduit să ne convingă că suntem frumoşi şi deştepţi, că avem viitorul în faţă şi că viaţa noastră nu poate avea decît un curs ascendent. Ne-au asigurat că micile înfrîngeri sînt inerente în viaţă şi că ele nu reprezintă decît un preţ de plătit în drumul nostru spre împlinire. Nimic nu ne-ar putea sta în drum şi, peste ani, vom ajunge, obligatoriu, acolo unde ne este locul. Vom fi celebri, bogaţi şi iubiţi de toată lumea.

In realitate, lucrurile sînt ceva mai complicate decît în visele copilăriei. În viaţă nu ţi se prea întîmplă să le ai pe toate. Cum ar spune Horia-Roman Patapievici, nu poţi cîştiga ceva într-un plan, fără să nu pierzi altceva în alt plan. Poţi avea o excelentă carieră profesională, dar viaţa ta familială să fie un fiasco, sau te poţi dedica total unei relaţii pentru ca într-un final să constaţi că ai trăit într-o imensă minciună. În viaţa tuturor, mai devreme sau mai tîrziu, vine o clipă a marii dezamăgiri, un moment al adevărului în care constaţi că de visele tale s-a cam ales praful, indiferent dacă ai fost virtuos sau ticălos, intelectual rafinat sau ignorant grobian, ai avut ambiţii literare sau veleităţi tehnice, dacă ai avut casă în Queens, în Manhattan sau în Bucureşti. Visăm o bună parte din viaţă să trăim în poezie, dar, ine-vitabil, ajungem să recunoaştem pînă la urmă că existenţa noastră se transformă, pe zi ce trece, într-o proză searbădă.

La cîţiva ani după stabilirea sa în Statele Unite ale Americii, poeta Carmen Firan îşi redirecţionează cariera literară prin publicarea volumului său de debut în proză, Caloriferistul şi nevasta hermeneutului. Este o carte introspectivă, a crizelor care tulbură viaţa cuplului, transformînd în infern vieţi ce păreau destinate unui banal confort cotidian. În viaţa fiecărui personaj al lui Carmen Firan apare un moment al dezmeticirii, clipa unei mari revelaţii. Vine o dimineaţă în care femeile, ajunse la o anumită vîrstă, constată dezastrul ireversibil al propriei imagini, reflectat în oglindă. Soţul care îşi trăieşte din plin succesul carierei sale publice află, de cele mai multe ori, atunci cînd este prea tîrziu, drama pe care a avut-o de înfruntat mult prea ignorata sa soţie. Un ménage ŕ trois care, teoretic, ar putea înteţi pîlpîitul flamei unei căsătorii, se transformă, de cele mai multe ori, într-un dezastru pentru toţi cei trei participanţi. Totul ia o întorsătură nefericită. Cuplurile se despart sau devin adulterine, calea spre diverse forme de alienare sau chiar spre sinucidere, se deschide larg.

Excelentă cunoscătoare a condiţiei umane, Carmen Firan descrie în povestirea care dă titlul volumului mecanismele interioare care conduc o femeie spre o relaţie aparent imposibilă. Infernul unei căsnicii fără sare şi piper cu Raul, un mare profesor universitar, specializat în istoria Bizanţului, aprinde fantasmele Angelei. Ea îşi doreşte tot mai mult o relaţie nepotrivită cu Dick, caloriferistul blocului în care locuiau. Conştientă de faptul că nimic din făptura ei nu poate trezi simţurile mult prea tocite ale savantului său soţ, Angela este pe punctul de a se arunca în braţele virilului Dick, privit ca o promisiune a trezirii la viaţă. Adulterul femeii devine aproape inevitabil. El este previzibil încă de la primele rînduri ale povestirii, pluteşte în aer, devine un soi de destin căruia nu i te poţi opune. Dar pentru că fericirea nu este posibilă, femeia se vede în final refuzată de cel căruia se hotărîse să îi cedeze.

Tot un ménage ŕ trois stă şi la baza povestirii Trei pentru infern. Dacă, însă, în prima povestire, nevasta era pe punctul să îşi ia un amant, acum bărbatul este cel care are o amantă. Drama soţiei înşelate este totală, ea este augmentată de revelarea urmelor lăsate de timp pe corpul ei: "Mă loveam de pereţi cu furie continuînd să strig ca un animal încolţit. Am început să îmi smulg hainele una cîte una, pînă am rămas goală puşcă. Am reuşit să mă tîrăsc în dormitor, în faţa oglinzii şi m-am privit speriată. Femeia aceea grasă, răvăşită, gemînd greoi, era de o urîţenie înspăimîntătoare. Nu voiam să am nimic de-a face cu ea". (p. 223) În cazul ambelor povestiri strategia narativă este aceeaşi. Autoarea prezintă trio-urile conjugale din unghiul fiecăruia dintre personajele implicate. Concluzia este una singură: indiferent de poziţia în care se află, viaţa tuturor este un coşmar.

Principala problemă a cuplurilor este comunicarea. Mai precis, lipsa comunicării dintre cei doi parteneri. În povestirea A doua viaţă, potopul conjugal se declanşează în momentul în care "scriitorul" Roscov năvăleşte în bucătărie pentru a i se plînge soţiei de faptul că, în urma unei defecţiuni tehnice a calculatorului a pierdut 40-50 de pagini din romanul la care lucra. Enervat de faptul că femeia îşi vede netulburată de gospodărie şi nu participă aşa cum s-ar fi aşteptat la drama sa, "scriitorul" apasă pe un buton care declanşează urgia:

" - Lasă dracu' chestia aia, eu îţi vorbesc de o dramă şi tu coci cartofi...

- Dramă? Ai zis dramă? Atunci să-ţi spun eu care e tragedia adevărată, răbufni Ella cu un ton pe care nu-l mai avusese din tinereţe. Sîntem aproape faliţi.

- Ce tot vorbeşti?

- Faliţi, cum ai auzit. Am vîndut ce am putut, casa de vacanţă din Pocono, am anulat două cărţi de credit, vacanţele. Tot ce am putut reduce, am redus. Dar nu mai facem faţă. Salariul meu nu ajunge. Rata la casă, la maşină, toate cheltuielile astea...

- Ce cheltuieli? Eu nu consum aproape nimic.

- Dar nici nu produci." (p.151)

Paradoxul acestui dialog, extras parcă dintr-o piesă de teatru, este acela că, într-un fel, ambele personaje au dreptate. Drama "scriitorului" este reală, chiar dacă ea pare ridicolă în raport cu necazurile femeii. Intrînd în lumea sa fictivă, bărbatul se îndepărtează tot mai mult de viaţa reală, de problemele inerente în administrarea unei gospodării. Din dorinţa de a-l proteja, soţia îl ţine departe de grijile casei, încearcă să se descurce singură, dar toate frustrările ei ies la lumină în momentul în care se simte agresată verbal de soţul nerecunoscător. Reproşurile soţiei se revarsă în torente, iar bărbatul capitulează moral. El părăseşte scena învins şi umilit, golit definitiv de orice impuls de vitalitate: "Roscov a ascultat-o cu atenţie, nu a întrebat nimic, nu a avut nimic de adăugat, nimic de obiectat. S-a ridicat încet de pe scaun, şi-a tîrît paşii la el în cameră şi a închis uşor uşa după el" (p. 152). Căsnicia lui Roscov rămîne dincolo de această uşă închisă, nimic nu mai poate opri rostogolirea nefericitului scriitor spre zonele mizere ale existenţei.

La fel ca în celelalte proze ale sale, Carmen Firan surprinde momentul scurtcircuitului, clipa în care o relaţie banală se transformă într-un coşmar din care nu se mai poate ieşi. Interesant în acest caz este faptul că "trăinicia" căsniciei dintre Ella şi Roscov s-a întemeiat pe lipsa de comunicare. Cîtă vreme cei doi soţi nu au comunicat între ei, căsnicia lor părea să funcţioneze, chiar dacă se cantonase într-o zonă a deplinei platitudini. Gestul uman, de înţeles, al scriitorului de a împărtăşi cu cineva micul dezastru al pierderii textului din calculator, îi oferă şi femeii posibilitatea de a-şi striga frustrările şi dezamăgirea. Din acest moment nu mai există cale de întoarcere. Viaţa ambilor soţi este iremediabil distrusă. Ei conştientizează prea tîrziu o stare de fapt pe care au ignorat-o nepermis de multă vreme.

Carmen Firan este o scriitoare foarte atentă la micile probleme ale cotidianului. Fină observatoare a universului casnic, dotată cu spirit de analiză, autoarea problematizează în permanenţă. Fără a rupe gura tîrgului, proza sa - care poartă o evidentă tentă feminină şi, pe alocuri, amprenta poetei Carmen Firan - se citeşte cu interes tocmai prin această potenţialitate a ei de a atrage atenţia asupra bolilor care macină relaţiile interumane la începutul mileniului III. Caloriferistul şi nevasta hermeneutului este o culegere de lecţii de viaţă, poate mai importantă în planul existenţei decît în cel al literaturii.


Carmen Firan, Caloriferistul şi nevasta hermeneutului, Editura Polirom, Iaşi, 2005, 236 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara