Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Cocoşii de tablă ruginită de Mircea Mihăieş

Prăbuşirea - nu doar în sondaje - a PRM-ului arată că societatea românească a intrat într-o altă fază a evoluţiei sale. Cei capabili să scoată cuţitul pentru a-l lichida pe semenul care vorbeşte o altă limbă sau sărbătoreşte paştele în altă zi se împuţinează văzând cu ochii. Rămâne, desigur, o minoritate a apucaţilor ce nu-şi pot închipui existenţa altfel decât ca pe un şir de conflicte violente şi spaime îngrozitoare. Vocea tunătoare a lui Vadim şi soluţiile la minut propuse de acesta n-ar impresiona, în mod normal, nici un copil de la grădiniţă. În condiţiile unei Românii infantilizate, se găsesc însă destui naivi înfricoşaţi care să se culcuşească sub aripa tribunului agitat. Dar eşecul de proporţii spre care se îndreaptă partidul arată că nu poţi trăi la nesfârşit din demagogie, naţionalism steril şi atacuri la persoană ce sfidează nu doar bunul simţ, ci şi raţiunea.
Căderea Partidului România Mare vorbeşte despre şubrezenia originilor sale. Nu poţi rezista, la nesfârşit, în viaţa publică apelând la una şi aceeaşi metodă - a excrementelor proiectate de ventilator în direcţia celor care-ţi displac. Or, Vadim şi-a imaginat că lipsa de idei şi de imaginaţie poate fi compensată de apăsarea demenţială pe acceleratorul vulgarităţii şi iraţionalului. O ţară nu poate fi condusă doar prin invective, denunţuri şi ameninţări cu moartea. Nici măcar România.
Mesajul PRM-ului n-a depăşit niciodată pragul teoriilor conspiraţioniste de genul "ţara în pericol", avându-i în distribuţie în roluri importante pe unguri, evrei şi ţigani. Iată că ţara e la locul ei, iar în loc să fie ocupată e mai degrabă abandonată: milioanele de "căpşunari", zidari şi constructori părăsesc în ritm alert teritoriul sfânt al ţărişoarei pentru că nu-şi mai găsesc nici o menire în paradisul populat cu sudalmele lui Vadim şi "dezvăluirile" aberante ale lui Funar. Dacă România arată cum arată, lucrul îi e imputabil şi lui Vadim şi complicilor săi, care nu s-au dat în lături de la nimic pentru a ne prezenta lumii drept ultimii troglodiţi ai Europei.
Culmea e că acest partid născut dintr-o revistă (ceea ce, trebuie să recunoşatem, e un element de originalitate!) riscă să dispară tot din cauza presei. De ce nu mai are căutare mesajul lui Vadim? - m-am întrebat urmărind căderea lentă, dar constantă în sondaje a acestui partid. Evident că românii s-au mai deşteptat între timp, evident că nu poţi menţine interesul public anunţând cataclisme care nu se mai produc. Intrarea în Europa a redus la zero una din temele fundamentale ale PRM: pierderea Transilvaniei şi creşterea influenţei maghiare în România. Mai rămânea, dintre atuurile peremiste, unul esenţial: vulgaritatea. Unde mai întâlneai, pe metru pătrat, asemenea acumulare de dejecţii, infamii, denunţuri deocheate (câţi dintre adversarii, reali ori imaginari, ai lui Vadim au săpat de vreuna din etichetele voit infamante de "evreu", "ţigan", "homosexual", "spion", "corupt")?
Ei bine, peremiştilor le-au venit de hac televiziunile. Da, aceleaşi maşinării magice care au pompat, ani în şir, imaginea tribunului cu clăbuci la gură şi cu ochi rotindu-se aiuritor în orbite i-au furat discursul. Nu există canal de televiziune care să nu aibă măcar o emisiune dedicată atrocităţilor din societatea românească. Marea deosebire faţă de tiribombele lui Vadim e că ele vorbesc despre lucruri reale. Cât să mai aştepţi să vină ungurii să te căsăpească, când vecinul de lângă tine se dovedeşte a fi un asasin sadic - după cum ai aflat de la OTV-ul lui Dan Diaconescu? Ce senzaţii tari să mai aştepţi de la viaţă, când ţi le furnizează, direct şi la o oră de vârf, ditamai nimfomana care-şi face toaleta intimă în văzul naţiei?
Vadim a pierdut în faţa forţei enorme a imaginilor de televiziune cu violuri, infidelităţi conjugale, bătăi între taţi şi fii, cotonogeli între amanţi, dansuri lascive şi valuri de sânge proiectate direct în ochii insului instalat comod în fotoliu şi bându-şi, sedat de fetidul existenţei larvare, doza de bere sau jumătatea de votcă răsuflată. Ce şanse are Vadim în faţa spectacolului "total" oferit de tragedia iubirii dintre elev şi profesoară, încheiată cu o defenestrare mai tare decât la Hollywood? Nici una. Absolut nici una.
Încercările aşa-zise de "modernizare şi moderare" a partidului s-au soldat, şi ele, cu eşecuri în serie. Părăsit de oamenii de încredere (de la Dan Ioan Mirescu la Corneliu Ciontu şi, recent, Dan Claudiu Tănăsescu), Vadim arată, cu fiecare lună ce trece, că e incapabil să ţină pasul cu lumea de azi. A-l împinge cu insistenţă maladivă pe Lucian Bolcaş la televiziuni şi la tribuna parlamentului e drumul cel mai scurt spre îngroparea definitivă a partidului. Acest individ, ridicolă încrucişare între un Agamiţă Dandanache şi-un contabil de la ORACA, iscă hohote de râs prin simpla rostire a câtorva cuvinte.
Bombastic, aberant şi calp, discursul lui Bolcaş aminteşte de răgetele parlamentare de secol nouăsprezece, când efectele retorice se rezumau la a-ţi stigmatiza scurt inamicii şi a proslăvi de-a-mboulea valorile eterne ale naţiei. Alternativa la Bolcaş a ajuns expiratul Funar, transformat într-un ajutor de băgător de seamă şi obligat să mănânce şi altceva decât unguri pe pâine. Devitalizat, edentat, cu un aer de iremediabilă deprimare întipărit pe chip, Funar nu mai e nici măcar fantoma care se imagina candidat la preşedinţia ţării, a cărui alchimie politică se rezuma la sorbirea apei chioare din paharele tricolore de plastic.
Condamnarea la extincţie a PRM-ului e dovedită de migraţia masivă de parlamentari spre câmpii mai mănoase. Distanţa enormă dintre ceea ce Vadim pretinde a fi şi ceea ce este în viaţa de zi cu zi i-a îndepărtat şi pe puţinii indivizi valabili care, într-un moment de pierdere a raţiunii, s-au înscris în PRM. Când între fidelii "tribunului" se numără pesonaje de calibrul unei Buruiană-Aprodu şi când ideologia partidului atârnă în dintele cariat al unui naţionalism de două parale, e limpede că viitorul formaţiunii în care s-au pripăşit cei mai neruşinaţi dintre securişti şi activişti arată sumbru. Rămas şi fără post de televiziune (telenovela despărţirii lui Vadim de Tănăsescu reprezintă un capitol din istoria grotesc-hazlie a unei Românii coborâtă la nivelul latrinei), "tribunul" a devenit un simplu cocoş de tablă ruginită, gata să cadă de pe acoperiş la prima adiere de vânt mai serioasă.
Jenanta poziţie pe care s-a cantonat PRM-ul cu ocazia moţiunii "Tăriceanu trebuie să plece" arată deruta, neputinţa şi spaima din oasele acestor supravieţuitori ai războiului rece. În esenţă, discursurile peremiste au pedalat pe ideea următoare: "N-am fost de acord cu înscăunarea guvernului Tăriceanu, şi prin urmare nu suntem de acord nici cu debarcarea lui!" Cu alte cuvinte, partidul e incapabil să-şi asume orice fel de opinie. Astfel de rateuri îngrozitoare nu rămân nesancţionate de electorat. Departe de-a arăta forţa, incisivitatea şi determinarea partidului, ele indică deruta, indecizia şi frica de dispariţia de pe prima scenă.
PRM plăteşte, acum, anii de violenţe verbale şi incitări la violenţe fizice (mineriada din 1999 sau "lista neagră" a intelectualilor ce trebuie executaţi pe stadioane) pe baza căruia a reuşit să-şi atragă partea declasată a electoratului din România. Astăzi, aceiaşi oameni găsesc mult mai demnă de interes o snopire în bătaie transmisă în direct la televiziune decât discursurile înspumate ale lui Vadim.
N-am să uit, nici în această săptămână, să afirm că una din şansele însănătoşirii vieţii publice din România o constituie limitarea mandatelor de parlamentar la ma­ximum două.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara