Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Comentarii de poezie de Rodica Zafiu


Într-o istorie a poeziei care ar lua în considerare instituţiile şi procesele socio-culturale (modalităţi de publicare, cenzură, instanţe validatoare, receptare, stabilire a canonului şcolar, ierarhii paralele, interferenţe extra-literare) şi-ar putea găsi locul, în capitolul despre actualitatea imediată, un fenomen care dă o formă nouă unui conţinut mai vechi: cenaclurile din Internet. în cele ce urmează încerc să schiţez cîteva observaţii - preponderent lingvistice - nu asupra textelor poetice cuprinse în astfel de pagini virtuale, ci asupra comentariilor care le însoţesc ("Părerile vizitatorilor"); materialul - din care voi cita fără a indica numele sau pseudonimele autorilor - provine din-tr-un interesant şi bine construit site (poezie.ro). Impresionantă e mai întîi chiar mulţimea textelor disponibile - semn că prestigiul genului liric rezistă şi că, vorba unui titlu mai vechi, competiţia continuă. Poeziile sînt foarte diverse ca manieră stilistică şi desigur şi din punct de vedere valoric. Faptul că această diversitate e acceptată (în ciuda preferinţelor clare ale unora dintre comentatori) spune ceva despre sistemul literar naţional pe care cenaclul virtual îl reflectă (în care s-au ars etape şi au coexistat stiluri şi şcoli variate), dar şi despre natura mai deschisă a comunicării în reţeaua electronică (solidaritatea creată prin canalul de comunicare ar putea fi mai puternică decît diferenţele de orientare estetică (cenaclurile reale sînt adesea mai exclusiviste). în plus, comparînd site-urile româneşti de poezie cu unele asemănătoare redactate în alte limbi se pot observa, în linii mari, cîteva tendinţe specifice: viziunea poeziei ca meşteşug şi artificiu, refuzul taxinomiilor, interesul mai pronunţat pentru aspectul formal şi chiar lingvistic al textelor.
Comentariile sînt la fel de diverse ca textele. Limbajul lor cuprinde, în mică măsură, jargonul Internetului (a posta); se caracterizează, ceva mai mult, prin dezinvoltura şi oralitatea oricăror liste de discuţii ("şi ce mândră mă simţeam.... gata, s-a dus filingu'..."; "aici este tot şpilul"; "hmmm, bună întrebare"), asociate de multe ori unui ton ironic ("postează ceva, cîte o poezea sau chiar mai multe"); domină totuşi, în mod clar, un stil cult, uneori chiar specializat (prin terminologia literară). E foarte probabil ca unii dintre cei ce scriu în aceste pagini virtuale să aibă formaţie filologică, liceală sau universitară; specializarea nu e totuşi nici generală, nici ostentativă. Din comentarii ("mie mi-a plăcut poezia pentru că e coerentă şi unitară... nu mi-a plăcut pentru că avea prea puţine metafore şi era cam simpluţă pe alocuri") se poate reconstitui sistemul de valori mai larg al receptării literare contemporane.
Viziunea profesională a poeziei ca abilitate tehnică se reflectă în numeroase observaţii, corecţii, sugestii de modificări pe care şi le fac reciproc comentatorii (şi ei autori) - şi care sînt adesea acceptate. Discursul poetic e văzut în desfăşurarea lui inegală, cu reuşite şi căderi ("prima parte a mers mai bine deşi spre final ai deviat în redundanţă!"; "şi iar acelaşi sentiment amestecat, ici colo îmi place la nebunie, dincolo mă enervează, mai încolo îmi smulgi un zîmbet, la alt vers devine grimasă"). Observaţiile sînt uneori pur lingvistice - privitoare la ortografie ("căciuliţele") şi punctuaţie ("virgulele"), la folosirea unor forme greşite ("O poezie interesantă, dacă o mai şlefuieşti va fi chiar bună însă ai grijă la gramatică, în special la formele perfectului simplu. în rest... e bine"). Altele implică elemente lingvistice în aprecierea de tip stilistic: "în final ai un verb la persoana a treia (...); eu zic că dacă tot ai mers cu persoana întâi în ultimele versuri să-l interiorizezi şi p'ăsta"; "în prima strofă sunt substantivele articulate hotărât. Părerea mea subiectivă şi interpretabilă ca rea voinţă ar fi că acest aspect duce la monotonie". Majoritatea observaţiilor privesc lexicul, conotaţiile sale stilistice: "extrasă nu sună bine în contextul medieval. este prea modern, prea medical, prea chirurgical. nu ştiu cu ce ai putea în-locui, dar dacă tot vrei să o ţii cu neologismele atunci eu aş spune extirpată sau eviscerată". E recomandată evitarea repetiţiilor de cuvinte sau procedee ("inversiunile prea abundente dau impresia de banalitate. Şi foloseşti prea multe inversiuni"). Formele tradiţionale de ritm şi rimă nu sînt deloc dispreţuite, ba chiar primesc aprecieri ("ritmul si rima sunt impecabile") şi sugestii. Toate aceste observaţii sînt implicite dovezi ale importanţei acordate formei, expresiei, limbii. Discuţiile despre conţinut sînt în minoritate - "ce sentimente redau poeziile"; "Nu am înţeles nimic. Ce ai vrut să exprimi?"; "sper să nu fiu iar pus la zid, dar pentru că am dificultăţi majore în întelegerea/ simţirea unor astfel de texte, aş dori să întreb dacă aici se vorbeşte despre iubire...". E interesant că sînt aproape absente taxinomiile, clasificarea tematică sau formală a textelor: o tendinţă care, de fapt, caracterizează în genere critica şi istoria noastră, devenind şi o tradiţie a şcolii (ca şi preferinţa pentru formă). La fel de puternică este evitarea depistării de modele (adesea evidente: de la Sorescu la Cărtărescu), probabil nu dintr-o lacună culturală, ci ca o strategie de menajare a susceptibilităţilor autorilor.
Existenţa unor asemenea spaţii virtuale mi se pare generatoare de optimism în cel puţin două privinţe: pe de o parte, confirmă vitalitatea poeziei şi reînnoirea canalelor ei de circulaţie, pe de alta, în contrast cu lamentaţiile despre degradarea actuală a limbii, ilustrează eficienţa conştiinţei lingvistice, a unor norme interiorizate şi reutilizate de vorbitori.