Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Comunismul şi intelectualii de Al. Săndulescu

In Europa şi în lume, se mai crede încă în această utopie sângeroasă, folosită adesea demagogic pentru amăgirea categoriilor defavorizate ale populaţiei, spre a-i câştiga voturile, se ignoră voit sau nu experienţa tragică a Uniunii Sovietice, cu cele mai bine de 20 de milioane de sacrificaţi, la care se adaugă alte milioane şi milioane din fostele "democraţii populare", din Asia şi America de Sud; la noi, bătrânii (cel puţin unii dintre ei) mai tânjesc după cozile interminabile pentru a li se "da" raţia lunară de cinci ouă şi un litru de ulei, iar tinerii care nu mai citesc, în primul rând, istorie, sau n-au apucat acele vremuri de lipsă totală a libertăţii, răspund, surprinzător, împreună cu vârstnicii, la un sondaj de opinie, şi anume că cel mai mare om politic român din ultima sută de ani a fost... Nicolae Ceauşescu! Să fie vorba de incultură politică, de naivitate sau de o atitudine iresponsabilă? Cred că de toate la un loc. Pe acest fond, se proiectează figura intelectualului şi a rolului său în societate, care, mai cu seamă astăzi, a devenit efectiv derizoriu. Niciodată pare să nu i se fi dat o prea mare importanţă (totuşi să nu generalizăm), dar statutul său ca entitate subalternă, tolerată, nu s-a conturat pe deplin decât în comunism. Printre primii care l-a semnalat şi a încercat să-l explice, în cultura română, a fost Paul Zarifopol. Dintotdeauna, constată el, nu fără a exagera, intelectualul a fost pus într-o stare de umilinţă, considerat ca ceva inutil şi chiar duşmănos. Dar performanţa n-a atins-o decât comunismul rusesc, prin ostilitatea faţă de ştiinţă şi filosofie, prin modul de reprimare brutală a "intelighenţiei". Bolşevicii, observă lucidul şi perspicacele eseist, vorbesc de sus, cu mare superioritate, despre intelectuali, ignorând că înşişi creatorii socialismului (Marx, Engels) făceau parte din această categorie, care, în decursul istoriei, a creat ideile, tehnica, religia şi politica. Dispreţul comuniştilor se uneşte cu o gândire primară, că "ştiinţa e un fel de ceva care se face fără muncă" ("Noi muncim, noi nu gândim!" s-a strigat şi pe străzile Bucureştiului de către contramanifestanţii de la I.M.G.B., cu ani în urmă), "o anexă de lux şi un bagaj reacţionar." Un singur lucru nu-l uită comuniştii, notează mereu cu spirit percutant Zarifopol, "că munca intelectuală are prestigiu decorativ şi tocmai pe aceasta o speculează la ocazii festive" (Muncitorii decorativi - 1925). Altminteri, intelectualul e un duşman de clasă, un parazit. O astfel de gândire, troglodită, va fi copiată întocmai în R.P.R. Eseistului, care-i împarte pe intelectuali în două categorii: cinstiţi şi lichele, adică cei dispuşi să facă jocul puterii, fie la dreapta, fie la stânga, nu i-a scăpat aproape niciuna din trăsăturile specifice ale comunismului sovietic, de exemplu, nomenclatura, de regăsit şi la noi până azi. Autorul Registrului ideilor gingaşe reţine fizionomiile sumbre ale unor inşi împovăraţi mai mult de genţile doldora de hârtii decât de idei benefice pentru popor, grăbiţi, încuiaţi, incapabili să privească drept în faţă pe omul de rând, preocupaţi parcă numai de gândul de a nu se abate cumva de la "linia partidului": "Nişte domni totdeauna posomorâţi, purtând sub braţ genţi grele de hârtii, scurţi la vorbă cu toţi cei care formează simplul public, cu pasul tare şi grăbit, cu privirea încărcată de gânduri negre" (Aristocraţime sovietică - 1928).
Paul Zarifopol a fost printre primii intelectuali români care au sesizat, de la bun început pericolul comunismului pentru umanitate, în general, şi pentru cultură, în special. El denunţă printre primii spiritul - dogmatic şi vulgarizator în interpretarea ideologiilor (Lenin), caracterul mincinos, poliţienesc şi criminal al sistemului, tendinţa lui de expansiune şi hegemonie. Şi toate acestea la nici un deceniu după revoluţie, când Stalin abia se antrena pentru genocidul de proporţii uluitoare ce avea să urmeze.
Dacă Zarifopol era un liberal antitotalitarist şi un occidentalizant, fără apartenenţă politică, Panait Istrati fost înfocat militant socialist în tinereţe, a aderat la comunism a doua zi după revoluţia din octombrie 1917. La un moment dat, intenţiona chiar să se stabilească în Uniunea Sovietică. Scriitor, într-un fel celebru, cu mare succes în Europa, cunoscut mai ales în Franţa pentru convingerile sale politice de stânga, face parte din delegaţia care a participat la cea de-a zecea aniversare a revoluţiei ruseşti. între 1927-1929 efectuează o călătorie în ţara Sovietelor, ca invitat oficial, străbătând-o în lung şi-n lat, gazdele (conducerea superioară de partid) sperând că va găsi în el un susţinător entuziast şi un propagandist de prestigiu. Dar în impresiile pe care le aşterne în "scandaloasa" Spovedanie pentru învinşi, scriitorul îşi exprimă profunda lui dezamăgire: "Am plecat cu gânduri şi elanuri, care s-au prăbuşit pe drum."
Ce constată autorul Chirei-Chiralina?
în loc de libertate şi democraţie, - o dictatură, care, în numele proletariatului, umple închisorile de opozanţi şi îngroaşă coloanele celor deportaţi în Siberia. Totul nu e decât demagogie a unei formidabile haite de "lătrători" ai "Internaţionalei". Nu există libertatea cuvântului şi a criticii, iar când aceasta, întâmplător, se produce, e reprimată sever prin evacuarea "inculpatului" din locuinţă, eliminarea din serviciu şi, în cele din urmă, prin arestare. Panait Istrati reuşeşte să se informeze asupra politicii bolşevice de infometare a unor regiuni întregi, unde populaţia a fost literalmente decimată sau adusă la treapta cea mai de jos a sălbăticiei, antropofagia. Regimul aşa-zisei "Dictaturi a Proletariatului este o culme a terorii". Aceasta frânge rezistenţa a milioane de nefericiţi. Factorul principal, care a făcut ca pretutindeni să se înstăpânească frica este G.P.U.-ul, viitorul N.K.V.D., şi mai nou, K.G.B., responsabil de cele mai abominabile crime. Din cauza persecuţiilor se înmulţesc sinuciderile. Comunismul sovietic, la care unii mai visează şi azi cu inconştienţă, e numit "fascismul roşu". Tirania face ca intelectualii să nu-şi mai găsească locul nici măcar în calitate, vorba lui Zarifopol, de "muncitori decorativi". La procesul lui Rusakov (o înscenare odioasă în stil sovietic) se vociferează cu insolenţă de către acuzatori: "Nu avem nevoie de intelectuali în U.R.S.S." (s.m.) în schimb, e cultivat asasinatul, marele dezamăgit Panait Istrati ajungând la concluzia, ca şi autorul Registrului ideilor gingaşe, că mult lăudatul comunism pe care o bună parte a proletariatului internaţional nu-l cunoştea, pentru că "nu ştia ce se petrece în Rusia" e un sistem criminal, "o maşină de fabricat fericirea" "prin sfărâmarea oaselor".
Pe urmele lui Panait Istrati se află Petre Pandrea, care cochetase şi el multă vreme cu ideile comuniste, chiar şi după 23 august 1944, tot sperând într-o ameliorare, deşi cumnatul său, Lucreţiu Pătrăşcanu va fi condamnat la moarte de către proprii săi "tovarăşi de luptă". Intelectual de marcă, avocat ilustru, eseist şi polemist neobosit, Pandrea izbuteşte să se convingă până la urmă de eroarea fundamentală a orientării sale politice contra democraţiei burgheze, mai ales după ce trece prin închisorile de la Aiud, Piteşti şi Ocnele Mari. Se căieşte şi oftează amarnic: "O, ce naivitate, ce stupiditate". "Fără libertate nu există fericire". El se simte în R.P.R. - şi nu era singurul - "ca într-o temniţă". Dictatura proletariatului pe care o elogiase încă din tinereţe, îi apare, aşa cum se confesează în Memoriile mandarinului valah, scrise între 1954-1958, ca o "dictatură a profitariatului (s.m.), dominată de minciună şi de cultul deşănţat al personalităţii". "Comuniştii români sunt o adunătură de lichele şi de haidamaci". Ei consideră partidul ca pe o moşie personală. Sub conducerea lor abuzivă şi aberantă, "ne transformăm în turme de sclavi".
Poate cele mai complete şi mai sugestive definiţii ale comunismului ni le oferă un alt mare intelectual, filosoful C. Rădulescu-Motru. Doctrina marxistă, pusă în practică de Lenin, înseamnă "uniformizarea sărăciei", în niciun caz egalitate şi fraternitate, ci "nivelarea mecanică obţinută prin teroare". Bolşevismul ar fi "oarecum o ediţie corectată şi mult adăugită a nazismului hitlerist". Psihologul, elev al lui Wilhelm Wundt, autor al unor lucrări de referinţă (Puterea sufletească, Personalismul energetic) le dezvoltă şi le topeşte într-una ce depăşeşte reacţia spontană, adesea emoţională, aparţinând acum specialistului: Comunismul "este dezbrăcarea personalităţii omeneşti de orice dotaţie proprie şi diferenţială. Este teoria egalităţii între oameni dusă la exces. Este egalitatea atinsă prin sărăcirea personalităţii de orice atribut sau proprietate. Comunismul reduce pe om la individualitatea lui organică, la eul biologic de dinainte de orice organizare psiho-socială. Comunismul ia pe om chiar aşa cum acesta iese din sânul naturii, înainte de a avea un eu. Pentru comunism, omul este o fiinţă anonimă, fără personalitate."
însemnările de jurnal cu titlul Revizuiri şi adăugiri dezvăluie nu numai opiniile unui intelectual de înalt prestigiu despre regimul de teroare, minciună şi frică, despre numeroasele arestări şi atotputernicia Securităţii, despre conformismul şi servilismul de care, din păcate, nu am dus lipsă nici noi, dar şi despre modul revoltător în care s-au comportat comuniştii cu intelectualii, socotiţi, cum spuneam, veritabili duşmani de clasă.
Prin transformarea Academiei Române în Academia R.P.R., înaltul for devine un instrument politic.
C. Rădulescu-Motru, fost preşedinte şi vice-preşedinte al Academiei, este exclus dintre membrii ei, alături de mulţi alţii (printre care Lucian Blaga), i se fixează domiciliu obligatoriu şi i se suprimă pensia, ca fiind "bestie moşierească". Octogenarul ajunge la sapă de lemn. E silit să înfrunte sărăcia, să-şi vândă ultimele obiecte din casă. La capătul puterilor, notează exasperat: "Sunt fără provizii şi lemne de foc. Şi ca mine sunt mulţi alţi colegi, foşti profesori universitari şi membri ai Academiei Române. Dacă oamenii care reprezintă în România comunismul bolşevic ar fi cât de puţin umani, nu ne-ar pătimi atât, ci ne-ar împuşca sau arde de vii". Motru se considera "condamnat la moarte prin înfometare". Pentru că nu mai are lemne, începe să-şi pună cărţile pe foc. Nu cred să fie durere mai mare pentru un intelectual autentic decât să-şi vadă irosită biblioteca, ba chiar căzând pradă flăcărilor. Pagina în care "ex-academicianul" octogenar îşi evocă pereţii de cărţi, unde se aflau "aproape toate publicaţiile principale în care s-a oglindit mersul culturii noastre naţionale din ultimii 50 de ani", mi se pare de o mare tristeţe: "Ar trebui să vând din bibliotecă pentru a avea cu ce trăi. Iar astăzi, neavând lemne pentru bucătărie şi baie, a trebuit să pun cărţile şi revistele pe foc. De câteva zile, colecţiile periodicelor româneşti întreţin focul în baie. Şi astfel a dispărut şi ultima mea avere de capitalist burghez. Posteritatea va judeca dacă această dispariţie a fost pentru binele poporului român" (18 mai 1950).
Pentru regimul de dictatură a profitariatului, cum numea Petre Pandrea, intelectualul era un indezirabil. întrucât - gândea, "nu muncea", el nu putea fi decât un reacţionar. De aceea e aruncat în închisoare, unde au murit Mircea Vulcănescu şi istoricul George Brătianu şi - unde au ajuns şi au stat întemniţaţi cu anii Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea, C. Noica, Vasile Voiculescu, N. Steinhardt, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Sergiu Al. George, I. D. Sârbu, Nicolae Balotă şi încă mulţi alţii.
Comuniştii nu ştiau decât să se folosească de intelectuali pentru propriile scopuri politice şi unii dintre aceştia, din oportunism sau naivitate, au acceptat să colaboreze, fără să-şi dea seama că erau doar nişte bieţi "tovarăşi de drum", eliminaţi şi chiar persecutaţi când jenantul rol temporar nu mai prezenta interes pentru partid. Să mai amintim cazul nefericit al lui G. Călinescu, dat afară din postul de profesor universitar la Facultatea de Litere, ca un element "nociv" (idealist, estetizant, formalist şi chiar antisemit), după ce servise regimul "democrat popular" cu o bogată publicistică angajată, ce ni se pare astăzi aiuritoare?
Comunismul îi priveşte cu superioritate şi dispreţ pe intelectuali, o spusese, ştim, Paul Zarifopol. în compensaţie, societatea actuală ar trebui să dea Cezarului ce este al Cezarului, adică să-i acorde respectul valorii, să-l scoată din starea de umilinţă (adesea materială), căci, îl citez iarăşi pe Zarifopol, intelectualul a creat ideile, tehnica, religia, politica, el face descoperirile ştiinţifice în toate domeniile, uneori, epocale, fiind motorul dezvoltării şi al progresului. Fără el, omenirea ar fi inertă, rămasă la nivelul instinctelor, ca să nu spunem, debusolată.
S-ar cuveni o mai mare atenţie şi preţuire acestei indispensabile busole!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara