Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica melancoliei:
Concurs de locomotive de Ileana Mălăncioiu


La retragerea din cursă a preşedintelui, analiştii de la Curte au renunţat la răceala presupusă de această specializare şi ne-au delectat cu articole care puteau fi intitulate nici mai mult nici mai puţin decît Lumea după Emil. Grija cea mai mare a dumnealor era aceea că presa, care l-ar fi putut murdări pe domnul Constantinescu, a rămas fără ţap ispăşitor. Şi că dînsul nu şi-a negociat ieşirea din scenă în favoarea lui Mugur Isărescu. Nu doar cu partidele din Convenţie, ci şi cu Partidul Democrat. Ca şi cum, dacă putea, nu negocia pentru sine, ci pentru altcineva.
O distinsă politoloagă ne-a mai spus, cu seninătate, că eroarea lui Emil a fost că nu şi-a luat consilieri cu care să-i dubleze pe miniştrii celorlalţi şi să-i lase fără obiectul muncii.
Oricîte reproşuri le-am adus - şi le voi mai aduce- democraţilor lui Petre Roman, tot nu cred că am fi fost mai cîştigaţi dacă miniştrii lor erau dublaţi de alde Dorin Marian şi de fiul doamnei Zoe Petre. Pentru că fiul d-lui Emil Constantinescu era ocupat cu Copiii României. Iar alţi specialişti nu ştiu să mai fi existat pe la Palat.
Ieşirea din scenă a preşedintelui aşa cum a intrat marchează un capitol încheiat. Cu sau fără trădarea liberalilor, rezultatul era acelaşi. în afară de ţărănişti, care s-au trezit rămaşi într-o staţie neînsemnată, din care nu pot pleca, deoarece locomotiva lor s-a defectat şi a fost trasă pe linia moartă, nimeni nu-l plînge. Toată lumea are alte griji. însăşi presa prezidenţială se ocupă de-acum de înlocuitorul său.
Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că oamenii care se bat cu pumnii în piept că ei reprezintă democraţia socotesc că Emil era un candidat care avea alte drepturi decît ceilalţi. Or, între arca lui care a eşuat la Cotroceni şi una care n-a primit încă botezul mării s-ar putea ca a doua să aibă şanse mai mari. La rîndul său, înotul lui Stolo în apele tulburi nu mi se pare a fi un argument pentru a candida la preşedinţie mai important decît înotul lui Pedro în Dunăre, ci dimpotrivă. De aceea nu înţeleg cu ce drept i se poate cere ex-premierului Petre Roman să renunţe pentru a mări şansele înlocuitorului său de după mineriadă. De vreme ce politica a devenit un fel de concurs de locomotive, iar el vrea să concureze, ce lider politic sau de opinie poate să-l scoată din cursă? Păcat (sau noroc) că nu e un concurs de înot sau de limbi străine, că nu mai îndrăznea nimeni să-l întrebe de ce nu renunţă, ca în politică, unde se pricepe toată lumea.
Spun asta avînd în vedere, înainte de toate, pretenţia domnului Valeriu Stoica de a dirija cursa, din moment ce dumnealui a schimbat macazul, pentru că ea presupune un orgoliu fără acoperire. Felul în care arată Justiţia noastră nu e de natură să ne convingă că dacă va conduce din umbră şi ţara are să se schimbe ceva în bine. Tragerea sforilor, prin sine însăşi, nu poate fi considerată o întreprindere prea bărbătească. Iar în condiţia în care marele Stolo are să reuşească, nu cred că ar vrea să i se amintească cine l-a făcut preşedinte. Dacă relaţia dintre Emil şi AC, care părea mai firească, n-a rezistat, de ce ar rezista cea dintre PNL şi tehnocratul încredinţat că zici Iliescu, zici valoare. Situaţia e cu atît mai tristă cu cît e imposibil ca locomotiva asta în care se pun atîtea speranţe să tragă după sine nişte vagoane care nu există ca să facă din PNL principalul partid de guvernămînt. Punerea poalelor în cap înainte de a se ajunge la rîu de către domnul ministru al Justiţiei şi ameninţarea că, dacă va candida, premierul Mugur Isărescu nu se va mai bucura de susţinerea sa pentru Palatul Victoria ne face să ne simţim ca înaintea unui meci de box şi nu a unei campanii electorale desfăşurate după reguli democratice.
Scoaterea (motivată) din cursă a preşedintelui Constantinescu devine un act gratuit în condiţia în care bătălia se dă tot între cei aflaţi de aceeaşi parte a baricadei. Dacă mai există cu adevărat o baricadă şi nu avem de-a face cu o luptă între clasa politică şi electoratul care trebuie cucerit cu orice preţ, pe o cale sau alta.
Desigur, ar fi nedrept să aruncăm toată vina pe domnul Valeriu Stoica fiindcă se bate pentru Stolo cu ghearele şi cu dinţii, aşa cum se bătea pînă nu de mult pentru Emil. Trebuie să ţinem seama de faptul că nici acesta nu e doar o locomotivă trasă pe linia moartă. El continuă să fie Preşedintele României, are încă la dispoziţie aparatul de stat şi nu vrea să părăsească Palatul Cotroceni aşa cum vor alţii, ci aşa cum vrea el. Chiar dacă nu e sigur că mai rămîne cineva pînă la capăt de partea sa.
Hotărîrea premierului Mugur Isărescu de a nu candida decît ca independent e salutară, dar, din păcate, ea e subminată atît de Cotroceni cît şi de ţărăniştii şi de ciorbiştii şi de fripturiştii care abia aşteaptă
să-şi depună candidatura ca să-l preia. Or, cu această povară în spate, e greu de prevăzut ce şanse va avea.
Se spune că atunci cînd doi se ceartă cîştigă al treilea. Aşa cum a cîştigat, la vremea lui, Emil, cu care nu-şi punea nimeni mintea să lupte, socotind că ar fi inutil.
Avînd în vedere că el s-a bucurat de sprijinul neprecupeţit al d-lui prof. univ. Virgil Măgureanu şi că d-l prof univ. continuă să ne spună cu vocea sa albă ca a destinului că preşedinte va fi cel pe care îl va sprijini dumnealui, nu pot să nu mă întreb ce va mai urma. Cu atît mai mult cu cît înscrierile în cursă nu s-au încheiat şi gurile rele spun că în numele partiduţelor ex-directorului SRI ar putea candida tehnocratul Florin Călinescu. Probabil, cu intenţia nedeclarată de a ne atrage atenţia - cu umor - că tehnocraţia nu poate salva România. Dacă nu cumva cu aceea de a face să se vadă mai bine că dacă ţara asta a putut fi condusă patru ani de Emil Constantinescu ea poate fi condusă de oricine.
Ştiu că pînă la alegerile din Noiembrie nu mai e nimic de făcut şi că dacă nu ne-au ajutat să ieşim cumva la liman tandemurile preconizate nu ne vor ajuta nici tehnocraţii, nici democraţii să trecem de alegeri avîndu-ne ca fraţii.
Revin totuşi la legea care permite două mandate la preşedinţie cu propunerea amendamentului ca ele să nu fie succesive. Fiindcă la noi nu există încă deprinderile democratice care să facă posibilă aplicarea corectă a Constituţiei şi, a doua zi după cîştigarea alegerilor, în loc să facă ce trebuie să facă, preşedintele începe deja campania electorală. Iar atunci cînd e constrîns de împrejurări să abandoneze cursa, se simte obligat să hotărască tot el ce se va întîmpla la Palat, uitînd că nu este chiar al lui, ca să-l poată lăsa moştenire.
Nu ştiu cu ce se va solda lupta dintre Emil Constantinescu şi Valeriu Stoica. Ştiu însă că din ea nu vor cîştiga nici democraţii, nici tehnocraţii. în cel mai bun caz, totul se va încheia printr-un alt tîrg care nu avantajează pe nimeni. Adică printr-o nouă putere fără putere care ne duce din rău în mai rău
Lumea după Emil nu va fi deci nici ca după Christos, nici ca după Potop, cum şi-ar putea imagina cei care l-au însoţit în călătoriile sale pe Drumul Mătăsii şi pe Drumul Ambrei şi pe Drumul Cafelei şi al Telenovelei. Cu îngăduinţă, ea ar putea fi numită Lumea după Nimic. Faptul că preşedintele s-a supărat ca văcarul pe sat pentru că a scăzut în sondaje şi a abandonat cursa pentru un nou mandat nu a schimbat situaţia. Dar asta nu l-a împiedicat totuşi pe unul dintre adepţii săi necondiţionaţi să ne spună prin intermediul revistei 22 că nu ne convine să luăm în calcul şi scîrba lui faţă de români. Cu alte cuvinte, că domnului preşedinte i s-a făcut silă şi lehamite şi s-a decis să-i bage în p.m. pe toţi, începînd cu flancul drept. (Cu atît mai mult cu cît legea îi permite să cîştige cînd nu va mai fi preşedinte şi mai mult decît înainte.)
Deştept băiat, dar ce mai putem face decît să felicităm revista care l-a publicat. Fiindcă ne pare foarte rău tutulor, dar n-avem de unde să-i dăm lui Emil alt popor.
Deşi poate că nu e drept să ne luăm după ce spun ultimii săi fani, de vreme ce lui tot nu-i vine să creadă că totul s-a terminat, ci continuă să trimită în virtutea inerţiei cărţi poştale electorale şi unor tineri care au murit de acum zece ani.