Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Corespondenţă din Stockholm Mătuşa povestitoare de Gabriela Melinescu

S-a spus despre scriitoarea pentru copii, Astrid Lindgren, că este o "mătu­şă povestitoare", dar acum se descope­ră că ea a fost cu mult mai mult decât asta.
Literatura pentru copii deţine un rang înalt în Suedia, cărţile scriitorilor pentru copii sunt recenzate în marile cotidiene şi desenele însoţitoare sunt reproduse şi comentate.
Astrid Lindgren, fetişcana de la ţară, n-a vrut niciodată să fie o "mătuşă povestitoare" sau un "monument naţional" şi nici să dobândească Premiul Nobel sau alte premii, ştiind că tot ce străluceşte, păleşte repede, aşa cum n-a disperat nici când prima ei carte, scrisă despre "Pippi Ciorap Lung", i-a fost refuzată de marea editură Bonnier.
într-o carte nou-apărută şi o expoziţie de la Casa de cultură din Stockholm se arată publicului o mulţime de fotografii necunoscute până azi, dezvăluind multe feluri de a fi ale scriitoarei Astrid Lindgren, care ar fi împlinit o sută de ani în acest an, în 14 noiembrie, şi va fi sărbătorită în Suedia şi în întreaga lume. în Africa Centrală, de exemplu, unde se va combina sărbătorirea cu strângerea de fonduri pentru copiii orfani.
Laureaţii Premiului Alma vor participa la Centenarul Astrid Lindgren la Târgul de Carte de la Leipzig şi Bologna. O expoziţie Astrid Lindgren se va deschide la Biblioteca Regală din Stockholm. Va avea loc o conferinţă despre studiile dedicate scriitoarei la Institutul suedez al copilului. Se va dezveli o statuie a sărbătoritei de ziua naşterii ei. în aceeaşi zi se va anunţa şi numele câştigătorului concursului de povestiri de către Editura Raben şi Sjögren.
Mulţi s-au întrebat despre ce e vorba în expoziţia actuală Astrid Lindgren.
Este vorba despre secretul ei, sau despre secretele ei de femeie profundă, cu multă imaginaţie, având puterea de a comunica cu copiii, de a se juca pur şi simplu şi la o vârstă înaintată.
Fotografiile ne arată o adolescentă îndrăzneaţă pozând în faţa aparatului de fotografiat îmbrăcată în haine băieţeşti, apoi un paşaport plin de ştampile dând mărturie despre singurătatea unei mame foarte tinere care călătorea des ca să-şi vadă fiul, căci la nouăsprezece ani născuse un băiat, Lasse. Primii trei ani, copilul şi-i petrecuse într-o familie care se îngrijea de el, în Danemarca, până în primăvara anului 1930 când Astrid, mama lui, poate, în fine, să-l ia acasă, în cămăruţa ei cu chirie din Stockholm.
Astfel a debutat Astrid Lindgren în viaţă - cu o durere profundă care i-a pus la încercare puterea de a iubi. Era vorba despre cea mai puternică dintre iubiri: cea maternă.
Fotografii Jacob Forsell şi Johan Erseus sunt autorii unei cărţi de 271 de pagini cu fotografii uluitoare despre viaţa scriitoarei pentru copii. Sunt dezvăluite acolo nişte secrete pe care familia scriitoarei niciodată nu le-a cunoscut, fotografiile aparţinând arhivei uitate din Smaland, unde Astrid Lindgren s-a născut. întâlnim acolo imaginea unei fete pline de vitalitate, cu probleme grele înfruntate cu mult curaj de-a lungul unei vieţi foarte lungi. Mai apare imaginea căsătoriei fericite a părinţilor ei care i-a inspirat multe cărţi scriitoarei, apoi imaginea unei copilării ca un paradis în mijlocul naturii, copilărie care se întrerupe abrupt în 1926, când Astrid, la 18 ani, e gravidă cu şeful ei, Reinhold Blomberg.
Jacob Forsell povesteşte în carte că a găsit scrisoarea redactorului-şef de la ziarul local din Vimmerby, care a fost tatăl copilului lui Astrid. O scrisoare de recomandare în care îi urează lui Astrid fericire în viitor - el ştiind prea bine motivul pentru care ea nu mai putea să lucreze în redacţie. Cu toate că în acel timp era o ruşine să fii mamă necăsătorită, Astrid a refuzat să se căsătorească cu Blomberg şi a decis să plece singură la Stockholm, pentru a deveni secretară, şi apoi la Copenhaga unde îşi naşte copilul pe care îl dă în grija unei familii. Timp de trei ani ea îşi vizitează fiul de paisprezece ori, cu toate că era foarte scumpă călătoria şi tânăra funcţionară era de multe ori în situaţia de a muri de foame. Se va căsători cu şeful de birou, Sture Lindgren, care admite să-şi ia acasă copilul născut în afara căsătoriei.
Scriitoarea s-a format în acel timp al încercărilor - în toate cărţile ei este vorba de copii fără părinţi, care trebuiau adoptaţi, toţi tânjind după un cămin cu părinţi, toate cărţile fiind inspirate din realitate şi din basmele lumii, având o aură poetică unică.
Acum vedem şi chipurile de odinioară ale tinerei mame, corpul subţire de elf, aşa cum va rămâne Astrid Lindgren până la bătrâneţe. Şi acel chip obsedant din fotografia cu prietenele ei din sat, toate îmbrăcate în haine bărbăteşti, Astrid cu şapcă şi gât de lebădă amintind de un Gavroche din bătăliile de stradă, totul fiind în ea: mândrie şi nesupunere autentică. Se spune că a fost o fată-băiat expunându-şi feminitatea foarte rar, o fată de la ţară pentru care n-au existat interdicţii şi roluri ca pentru fetele burgheze, căci fetele de la ţară au fost mereu obişnuite să aibă tot timpul vieţii aceleaşi calităţi ca şi băieţii: rezistenţă, încăpăţânare, putere şi forţa muşchilor.
Cine a citit măcar trei din cărţile extraordinare ale lui Astrid Lindgren, de exemplu: "Pippi Ciorap Lung", "Mio Mio" sau "Karlsson pe acoperiş", a cunoscut o Suedie cu clase sociale bine distincte care au supravieţuit până astăzi mental, cu copii singuri şi cu nevoia lor de a fi iubiţi şi nu discriminaţi.
Mulţi iubitori ai cărţilor lui Astrid Lindgren au aşteptat în zadar ca scriitoarea să-şi scrie gândurile intime şi trăirile sufleteşti. Dar numai acum, cu ocazia cercetărilor arhivelor din Smaland s-au găsit notaţii de jurnal, în locurile cele mai neaşteptate: pe partea interioară a uşii unui garderob şi sub băncile de pe balcon. Este vorba de notaţii spontane despre vreme, mişcarea norilor, zăpadă şi ploaie, care aduceau multă linişte şi fericire poetului contemplativ din fiinţa povestitoarei pentru copii.
Astrid Lindgren a ales de la început Copilul, încă din timpul când ea nu se desprinsese de copilărie, înfruntând blamul de a nu fi ca toată lumea, conştientă că poartă în ea un copil etern cu toate jocurile şi suferinţele lui, un copil care trebuia povestit, un copil despre care Brâncuşi, desenându-l ca pe un mugur ceresc, spusese adresându-se tuturor: "Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi."

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara