Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

JE EST UN AUTRE:
Criticii au suflet de Ioana Pârvulescu


Cititul şi scrisul este prima poveste de dragoste din literatura română ai cărei protagonişti sînt un critic şi cărţile sale. Nicolae Manolescu, autorul ei, ar putea figura într-un fişier al marilor istorii de amor ale lumii: Criticul şi Cartea. Povestea e cu happy end sau, mai degrabă, este "fără sfîrşit": "O carte nouă este lucrul cel mai frumos care mi se poate întîmpla. Sufletul mi-e vesel, oho, pentru că n-am citit toate cărţile".
Scrisă la persoana I, apărută în colecţia "Ego-grafii", încheiată cu un jurnal din anii 1986-1987 (reluat din Teme), cartea lui Nicolae Manolescu are un vădit caracter autobiografic, memorialistic. Numai că povestea vieţii foşneşte de cărţi citite şi scrise şi acestea sînt adevăratele protagoniste, nu cel care spune eu. Iar dincolo de cărţi, cititul în sine şi scrisul, ca fenomene esenţiale ale unei vieţi, asemenea hranei şi somnului. De aceea Cititul şi scrisul nu se adresează numai iubitorilor de carte şi, în ciuda aparenţelor, nu are un caracter livresc: ca toate poveştile de dragoste autentice conţine aventură, bucurie, uitare, reluări, descoperiri neaşteptate, nopţi nedormite, necazuri, dorinţă, risc. Mai există un semn al autenticităţii: plăcerea formidabilă cu care povestitorul ne ia părtaşi la ceea ce i s-a întîmplat. Este un prim pact al celui care scrie cu necunoscutul care îl va citi.

"Eu şi cărţile mele, în acelaşi apartament, ca un castravecior în oţetul lui". în anii de facultate, în camera mea de doi metri pe trei din Aleea Parfumului nr. 17, am adunat peste 150 de volume, cumpărate de mine, mai ales prin anticariate. Nu-mi amintesc ce haine sau ce pantofi purtam, ori dacă le-am cumpărat eu însumi. Dar cărţile le ştiu, pe absolut toate, ca şi cum aş avea în cap un catalog.

Naraţiunea merge pe convenţia ştiută a memoriilor: cele mai vechi amintiri, copilăria la Rîmnicu-Vîlcea şi la Sibiu, şcoala, studenţia, maturitatea, respectînd, în măsura posibilului şi fără crispare, cronologia, cu fireşti anticipări şi reveniri. Un singur amendament aduce autorul acestei scheme: din amalgamul rememorativ este privilegiat tot ce ţine de citit şi de scris. Memoria este scotocită cu grijă nu pentru a descoperi acolo primele chipuri şi voci, ci primele coperţi şi titluri. Adresele succesive sînt, de fapt, camere cu cărţi, biblioteci concentrice: biblioteca oraşului, în care se află biblioteca familiei, în care se află biblioteca personală. Viaţa "cealaltă", materia primă a memoriilor tradiţionale însoţeşte discret marile întîmplări de hîrtie şi reprezintă fundalul tabloului. Uneori totuşi, raportul se schimbă. Astfel este, de pildă, o minunată întîmplare legată de cucerirea, pe la 7 ani, a vîrfului unui nuc din curtea de la Rîmnic, şi nu orice vîrf ci "vîrful vîrfului", de unde se zărea Oltul. Mimînd stilul cărţilor geografice ale marilor descoperitori sau expediţiile de la Pol, din Africa sau din Himalaya, zăbovind, asupra amănuntelor "tehnice", Nicolae Manolescu se dovedeşte şi un surprinzător autor comic. Şi, dacă în privinţa marii pasiuni de o viaţă nu se laudă niciodată, în privinţa efemerului hobby de alpinist pe foioase ori de geograf din curtea casei se bate cu pumnul în piept: "Sînt şi acum mîndru de cucerirea nucului, cum trebuie să fi fost cuceritorul Everestului. Vedeţi vreo diferenţă esenţială între nucul meu şi Everest ? Eu nu văd nici una. Şi pînă veţi urca Everestul (căci nucul meu vă este in-ac-ce-si-bil!), vă rog să nu vorbiţi. Eu o să fiu primul care o să vă rîd în nas".
Cititorii fideli ai criticului vor remarca o serie de teme obsesive din scrisul său, subiecte reluate din Teme sau din articole de gazetă, care dau unor pagini un aer familiar: strămătuşa şi camera-minune (căreia i se dă acum întîietate, în timp ce Julien Green este lăsat deoparte), păcăleala din Te cheamă Mitropolitul, stelele şi gîndurile pe care le provoacă, episodul african şi descoperirea cerului necunoscut, metafora cu Iona şi burta chitului etc. Toate acestea, cîndva desprinse din context îşi dobîndesc acum locul firesc în poveste, sînt retopite şi "recitite" din perspectiva eului - cititor şi scriitor - de acum. Unele episoade îşi spun abia azi secretele, păstrate decenii întregi. Aşa este cel povestit în Camera fantastică (Teme 2). Este vorba de odaia plină de cărţi şi de uşiţe secrete a strămătuşii, spaţiu închis în care copilul se retrage să citească şi în care este ascuns un caiet în care era povestită "o anumită întîmplare" care "trebuia, după socotinţa bunicilor mei să rămînă secretă" (citatul este din anii '80, din Teme). Acum, în 2002, ni se dezvăluie ce conţinea caietul: relatarea în amănunt a arestării mamei în anii '50.

Eu sînt o fire pozitivă. La 13 ani, ca şi la 63, găsesc acelaşi reconfort moral în tăria naufragiaţilor de a nu se da bătuţi şi de a lua lumea de la capăt, fără văicăreli şi disperări, cu energie şi imaginaţie. Aparţin, se vede, mai degrabă secolului XIX decît celui în care mi-am trăit cea mai mare parte din viaţă.

Într-adevăr, sînt episoade dure în această carte, cum este cel pomenit deja, arestarea mamei, la care băiatul asistă cu ochii deschişi (în ambele sensuri ale cuvîntului). La aceasta se adaugă, în jurnalul ataşat în final, amănuntele bolii şi morţii tatălui, sfîrşitul strămătuşii ajunse la un azil. Tonul relatării este al celui care priveşte fără mînie înapoi pentru că îl aşteaptă încă bucurii înainte. încercările istoriei sînt acumulate în Bildungsromanul literar cu aerul cel mai firesc din lume, ca şi cum ar fi vorba de "un autre", eventual un personaj de roman. Chiar imaginea eului propriu ca tip de progresist din secolul al XIX-lea are ceva romanţios: este felul în care cititorul de literatură paşoptistă îl recuperează pe semenul său trecut şi el prin revoluţii, fără a se lamenta prea mult. De altfel aceşti oameni sînt cu adevărat de acelaşi sînge cu cel care scrie în secolul XXI. O dovedeşte reconstituirea istoriei familiei, asupra căreia autorul zăboveşte cu plăcere, arborele genealogic cu muguri şi vlăstari istorici, cu surprinzătoare înrudiri şi încuscriri, căsătorii şi năşii, de la Nan Paharnicul la Caliopi Pleşoianu, viitoarea Pia Brătianu, de la Constantin Măldărescu la Tache Dobriceanu şi Florin Manolescu.
Mascat în amator de genealogie, naratorul rămîne, înainte de orice, un rafinat cititor. Manuscrisele rămase de la străbunici sînt citite cu ochiul criticului literar. Acesta e cel care decupează o pagină uluitor de frumoasă, adevărată bijuterie literară demnă de orice antologie tip "restitutio", rămasă într-unul din caietele străbunicului matern: o seară de iarnă de la începutul secolului XIX, povestită de Boierul Alecu şi comentată cu înţepături de Maica Stariţă Maximilia.

Plăcerea de a citi: te naşti, probabil cu ea. Frigizii lecturii sînt bolnavi; normali sînt hedoniştii. Acum, dacă mă gîndesc bine, trebuie să recunosc că nu sînt cu adevărat un cititor hedonist. Sînt de fapt unul care nu s-a maturizat şi continuă să iubească basmele.

Bibliografie personală (nu generală), cartea lui Nicolae Manolescu evocă "de-a valma" nu numai cărţi, ci şi tot ce ţine de sfera cititului: traducători, colecţii, titluri care "şi-au pierdut" autorul şi au rămas orfane în amintire, biblioteci şi bibliotecari, pierderi de volume dragi, repertoare. în enumerarea întîlnirilor cu cartea există, ca în întîlnirile cu oamenii, unele marcante (de la Stendhal la Cervantes) şi altele minore, unele aşteptate şi altele nedorite (autorii obligatorii publicaţi în "Cartea rusă"), unele inocente şi altele promiscue. Se fac adevărate teorii ale cititului, una mai frumoasă ca alta şi în toate intră şi bucuria lecturii. în paralel, asemenea nepotului din romanul lui Llosa, ucenicul scriitor compune poezie, nuvelă, roman şi mai toate creaţiile adolescentului nimeresc la coş. Nicolae Manolescu devine critic literar pentru că îi place şi să citească, nu numai să scrie. Cititul şi scrisul este cel mai răspicat răspuns la întrebarea pe care şi-o pun atîţia poeţi şi prozatori: "Comment peut-on être critique littéraire?"

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara