Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

în dezbatere:
Cîteva dintre principiile Memorandumului de Daniel Vighi


Întotdeauna cînd agitaţia este prea mare şi zgomotul de fond devine vacarm este clar că nu poţi gîndi. Aşa şi în cazul cu Memorandumul: nu apuci să spui cum că nu eşti 'şovin provincial', că repede se mută discuţia la frondă provincială, dacă încerci să o ataci pe asta din urmă, constaţi că nu o mai poţi prinde din urmă, a devenit expresie a frustrării unor necunoscuţi care vor să iasă în faţă, încerci să te dezvinovăţeşti şi deodată constaţi că altul este subiectul discuţiei, anume că autoritatea statului este în discuţie, apoi iarăşi problema cu faptul că eşti manipulat de unguri în beneficiul lor şi că la orizont, implacabil, pîndeşte regiunea autonomă maghiară care ar fi fructul unic al naivităţii noastre utilizate pe din dos.
O să încerc să răspund cît mă pricep la fiecare din aceste repezi treceri de la o chestiune la alta, cu observaţia că sînt dispus să accept că s-ar putea să fie greşeli în modul nostru de a gîndi, încredinţat fiind că tocmai această poziţie ar putea fi argumentul că nu sîntem tocmai tîmpiţi, cum crede ministrul de Interne. O să le iau pe rînd. De ce cred că nu suntem 'şovini provinciali'? Răspunsul pe care îl oferim aici vine, credem noi, din abordarea strict democratică pe care am avut-o în vedere, şi anume faptul că Memorandumul este construit, cu toată 'fragilitatea lui ideatică', afirmată în unele editoriale, pe un principiu ferm, acela al complementarităţii şi nu al excluderii. Asta ne şi desparte, bunăoară, de pamfletul politic al lui Sabin Gherman: dacă el susţine că s-a săturat de România, semnatarii Memorandumului spun invers: în felul nostru, nouă ne pasă de România. De aceea am gîndit abordarea diversităţii regionale prin complementaritate: diversitatea poate să se regăsească în libertate consensuală prin regândirea construcţiei unei noi unităţi statale. O să revin. Ideea Memorandumului este că România are nişte resurse de bogăţie în diversitate pe care, iată, Ungaria sau Polonia nu le au în aceeaşi măsură. Unii spun că acest lucru nu este bun, că el fragilizează unitatea statală. Vă invit să gîndim în perspectiva vremurilor viitoare: cum anume vom consolida această unitate statală? Istoria ne oferă unele exemple limpezi: se poate în două feluri, prin omogenizare sau prin încurajarea diversităţii. Din două, una: eu, în miopia mea naivă, nu văd deocamdată alt curs politic posibil. Consolidarea unităţii de comandă de la centru pretinde ca diversităţile să fie 'ţinute în frîu' prin autoritarism. Întrebarea este dacă o asemenea poziţie are perspective şi dacă se poate cu adevărat consolida unitatea statală în acest fel. Răspunsul ni-l oferă istoria recentă. Diversitatea etnică şi cultural istorică a celui mai puternic stat din zonă, URSS, s-a pulverizat, chiar şi Rusia federală nu este ferită de asemenea primejdii, în ciuda acalmiei de moment. La fel s-a întîmplat şi cu politica autoritarist-militară a lui Miloşevici, a sfîrşit prin a pulveriza Iugoslavia mare. Acestea sînt două exemple din vecinătatea noastră în care elita politică a decis că statul trebuie să ţină în frîu diversităţile prin autoritarism. Dimpotrivă, în lumea democratică autoritatea statală se obţine, de regulă, prin crearea unor solidarităţi dobîndite prin complementaritate şi nu prin excludere. Noi socotim că prevenirea dobîndirii unor solidarităţi prin excludere, cazul 'şovinismul provincial', poate fi realizată prin regîndirea unităţii statale prin recrearea unor solidarităţi regionale şi prin crearea unui spaţiu al libertăţilor consensuale şi participative. Aş întreba actuala guvernare care ne socoteşte, iată, nişte interlocutori neaveniţi întrucît tîmpiţi fiind nu pricepem nimic din lumea în care trăim, ce s-ar întîmpla, doamne fereşte!, în cazul unui crah economic cînd domnul acela, românul de prin Bihor, va striga sus şi tare că nu mai vrea să plătească oalele sparte ale unei politici proaste a Bucureştiului? Ce se va întîmpla dacă vom trăi într-o Românie bîntuită de excluderile lui Sabin Gherman? Vă spun eu care este dezvoltarea logică: vom convieţui în umbra tancului şi prin arestarea celor care vor crede (ca noi) că se poate şi altfel. De fapt, autoritatea şi unitatea statală în filosofia liberală se obţine prin statul minimal şi nu prin cel maximal dintr-un raţionament foarte simplu: statul minimal împarte răspunderea guvernării într-o măsură mult mai mare cu cei guvernaţi.

Cîteva cuvinte voi spune şi în ceea ce priveşte spaima în legătură cu autonomizarea pe criterii etnice. Într-o teleconferinţă cu prefecţii în legătură, printre altele, cu Memorandumul, premierul Adrian Năstase ne-a dat o binevenită indicaţie bibliografică. O să reproduc textul premierului: 'Aş vrea, totuşi, în final, în această ordine de idei, să sugerăm autorilor acestui Memorandum să studieze lucrarea intitulată "Regionalizarea în Europa' elaborată recent de un colectiv de specialişti condus de dr. Gerard Marcou, profesor la Universitatea Sorbona din Paris şi director al Grupului de cercetare pentru administraţie locală a Uniunii Europene, la cererea Parlamentului European, de altfel. Şi una dintre concluziile studiului, parcă "special dedicată" semnatarilor acestui Memorandum, este următoarea: "Atunci cînd se vorbeşte despre regiuni şi regionalism, nu poate fi subestimat pericolul etnicizării teritoriilor şi al revendicărilor regionaliste. O asemenea evoluţie poate constitui un pericol pentru integritatea naţională a unor state. În ţările Europei Centrale şi de Est, susţinerea Comunităţii Europene pentru descentralizarea şi înfiinţarea unor instituţii adaptate politicii regionale trebuie să ţină cont de mediul internaţional şi să evite soluţii care ar putea da naştere la tensiuni etnice sau cristaliza revendicări autonomiste'.
Nu sîntem deloc în dezacord cu această poziţie, mai mult: îi venim în întîmpinare printr-un concept care a fost ignorat de premier, acela al abordării transetnice. Acesta, după cum am arătat în document, exclude acordarea libertăţilor provinciale pe criterii etnice. De altfel, chiar faptul că am semnat împreună, români şi unguri, Memorandumul arată că dorim să fim percepuţi ca fiind mai mult decît aşa ceva, adică doar români şi unguri. Pe de altă parte, şi aici răspund senatorului Adrian Păunescu, conceptul de transetnicitate nu exclude identităţile naţionale, am spus clar că principiul de bază al documentului este acela al complementarităţii, nicidecum al excluderii. Prin urmare identităţilor naţionale li se alătură, complementar, acelea ale identităţilor regionale şi al solidarităţii care decurge de aici. Noi socotim că, pe această cale, am putea găsi drumul spre construcţia unei noi abordări politice prin care să diminuăm exclusivismul intolerant naţionalist şi să căutăm o cale modernă de realizare a solidarităţii, în măsură să depăşească vechile exclusivisme. De altfel, vom încerca să luăm legătura cu profesorul Marcou şi să-l invităm să se pronunţe asupra acestei abordări a noastre.
Cîteva cuvinte aş vrea să mai spun şi referitor la încercarea de a promova, în detrimentul semnatarilor, un conflict ' socotit de unii inevitabil şi obligatoriu - cu Bucureştiul. Nici această abordare nu este în intenţia autorilor. Gusztav Molnar a locuit peste şaisprezece ani în Capitală ca redactor la editura Kriterion, şi dacă a plecat în 1988, 'inconfortul locativ', după cum şi declară într-un interviu în săptămînalul 'Caţavencu', nu i l-a produs oraşul, ci regimul ceauşist cu care a intrat în dizidenţă. După zece ani trăiţi la Budapesta a perceput că nici acolo nu este 'acasă' şi a regăsit Bihorul natal. De ce să acordăm alte intenţii, neapărat ascunse, mărturisirii sale, decît cele declarate public? Ceilalţi semnatari au toţi legături de solidaritate intelectuală şi umană cu capitala. Hugo Agoston trăieşte în Bucureşti şi susţine în revista 'Provincia' o rubrică în care, cu umor cald şi solidaritate omenească, vorbeşte despre Bucureşti ca provincie. Scriitorii români semnatari ai Memorandumului au strînse legături de solidaritate intelectuală şi de prietenie cu semenii lor din Capitală. Eu însumi am fost susţinut la debut într-o editura 'bucureşteană' de prestigiu, e vorba de Cartea românească, de bănăţeanul Sorin Titel din Capitală, şi tot aici am avut unul dintre prietenii cei mai dragi mie: 'bucureşteanul' Mircea Nedelciu. De aceea sîntem cu toţii de acord cu ideea profesorului Mircea Martin după care, în cultură singura abordare cu putinţă în judecata axiologică este una de tip, să-i zicem, centralist, aşadar nu avem a ne revendica pentru noi un soi de păşunism gata sa facă din provincie un alibi faţă de ierarhiile valorice, cum se mai întîmplă prin mediile culturale provinciale, mediocre valoric, care socot că valorile ar fi impuse de 'mafiile culturale' de la centru. Dimpotrivă. Dacă regîndim valorile culturale o facem din perspectiva unor criterii estetice omogene, nicidecum altfel.

De aceea , orice întîmpinare a prezentei dezbateri din această perspectivă mută obiectul discuţiei dincolo de intenţiile noastre. Dacă cutare ardelean care trăieşte în Capitală îmi spune rîzînd, pe bună dreptate, că nu îl încearcă nicidecum nostalgia aceea din versurile 'De ce m-aţi dat de lîngă voi/ De ce m-aţi dat de-acasă', i-aş spune, cu umorul de care sînt capabil, că postura mea de fecior la plug şi la boi nu mă tulbură cîtuşi de puţin şi că încerc să le stau prin preajmă cît mai firesc cu putinţă. Un singur lucru le-aş cere foştilor noştri coregionali, din oricare parte a ţării, trăitori în Capitală: să încerce să impună, cît se poate, o dezbatere calmă pe această temă. În rest, în ceea ce priveşte ironia, ba chiar şi jignirile intempestive, sîntem în stare să le suportăm singuri.
În final, aş vrea să mai spun ceva. De obicei problema unităţii statale este tratată superficial, este adesea mitizată. Nimeni, sau aproape nimeni, nu aduce în discuţie abordările frustrate ale provinciilor sau istoria restrîngerilor libertăţilor pe care acestea le-au avut, de bine de rău, după Marea Unire: cazul directoratelor ministeriale din anii treizeci, cerute şi dobîndite de liderii provinciilor alipite, şi care au fost mai apoi suspendate de guvernarea Nicolae Iorga. Iată o altă posibilă temă a dezbaterilor noastre.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara