Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Cullberg Ballet de Liana Tugearu


Când am fost pentru prima oară în Grecia, faptul s-a petrecut, din păcate pentru mine, în luna iulie, o lună, în acele locuri, cu temperaturi în jur de 40 de grade, când vegetaţia care explodase în luna mai era aproape uscată, iar peisajul predominant oferit ochiului era unul arid, cu mari întinderi de pământ galben-roşcat. După prima săptămână credeam că nu voi rezista să cutreier acele locuri vreme de o lună, dar până la urmă m-am adaptat situaţiei, pătimirile fizice fiind din plin compensate de tot ceea ce îmi oferea lumea antică şi cea medievală a Greciei. Cât de dornici erau însă plămânii mei de un aer mai puţin fierbinte şi ochii mei de prospeţimea verdeţii nu mi-am dat seama deplin decât la întoarcere, când, în Bulgaria, am intrat în primele păduri. Aveam impresia că până atunci îmi ţinusem respiraţia şi că abia din acel moment puteam să respir în voie. Un sentiment asemănător am trăit chiar de la prima piesă de dans urmărită pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la spectacolul companiei suedeze Cullberg Ballet. Respiram însfârşit aerul tare al marii fantezii şi capacităţi de invenţie gestică, mă lăsam purtată de beţia de mişcare imaginată de coregraful Johan Inger, autorul primei lucrări prezentate în spectacol, după o destul de îndelungată perioadă de secetă, în care am tânjit după bucuria pe care numai explozia mişcării de dans o poate dărui şi care lipsise în bună parte, în experimentele coregrafice văzute în ultimul an la noi, în care dansul ocupă un loc minor.

Spectacolele companiei Cullberg Ballet sunt ultimul cadou pe care ni l-a făcut JTI (Japan Tobacco International), după ce, în anii trecuţi, ne-a mai adus în România coregrafiile lui Maurice Béjart şi pe cele ale lui Nacho Duato. Şi, în continuare, avem frumoase promisiuni în această direcţie şi pentru viitor.

Cullberg Ballet este una dintre cele mai importante companii europene şi una dintre puţinele cu o activitate artistică atât de îndelungată, care durează din 1967, şi până astăzi. Creată de dansatoarea şi coregrafa Birgit Cullberg, compania a fost preluată de unul dintre fiii ei, Mats Ek (celălalt fiu, Niklas Ek, fiind şi el un mare dansator) şi, în cadrul ei, intensitatea creativă nu s-a diminuat nici când Mats Ek a încredinţat altcuiva conducerea companiei (1993), nici când s-a stins Birgit Cullberg (1999). Urmărind spectacolul de acum, după ce le văzusem pe cele prezentate în 1978 la Bucureşti şi pe cele din repertoriul curent în 1985, la Stockholm şi după ce urmărisem înregistrările unora dintre spectacolele create de Mats Ek între timp, mi-am dat seama care este secretul acestei longevităţi: reînnoirea continuă. Mats Ek care, în continuare, îşi pune în scenă propriile creaţii la Cullberg Ballet (în ultimii ani lucrând însă foarte mult şi cu actori), dar şi la alte companii (Opera din Paris, Compania Nacional de Danza, Madrid etc.), nu s-a cramponat să rămână la conducerea trupei create de mama sa, a adus alţi directori şi a adus şi alţi coregrafi, care au întreţinut mereu vie efervescenţa laboratorului de creaţie. Este şi cazul actualului director şi coregraf, Johan Inger, care a adus nivelul stilistic al companiei, ca să zicem aşa, la zi.

Dar însuşi Mats Ek nu este mereu acelaşi, chiar dacă cei care i-au urmărit o bună parte dintre creaţii pot regăsi unele mişcări, care pot fi socotite o ,marcă" sau o amprentă pusă asupra compoziţiilor sale coregrafice. Faţă de revoluţionarul din 1978, care răsturna înţelegerea curentă a legendei Sfântului Gheorghe în luptă cu balaurul, care aducea pe scenă tematica sexualităţii, fireştei sau aberante, în Casa Bernardei Alba sau a luptei anti-segregaţioniste în Cartierul Soweto, creatorul de astăzi al piesei Aluminium este mai împăcat cu semenii, poate şi cu sine. în această lucrare recentă, a cărei premieră a avut loc în aprilie 2005, la Madrid, domină tematica intimistă, a cuplului, cu micile lui adversităţi, dar precumpănitor cu momentele de posibilă armonie, armonziarea dominând şi în formaţiile de grup, chiar atunci când ele răstoarnă vechi tipare. Şi, în ciuda răcelii meselor metalice şi a costumelor tot de un gri-metalic, piesa are mult mai multă căldură, decât tot ce am putut vedea din creaţiile anterioare ale lui Mats Ek, influenţat şi de muzica lui John Adams şi Shaker Loops, aşa cum declară însuşi coregraful, muzică care a contribuit la direcţia în care s-a configurat, în final, spectacolul.

Revoluţionarul este acum Johan Inger, aflat încă la vârsta când acest impuls este dominant. El are importante stagii de dansator la Royal Swedish Ballet şi la Nederland Dans Theater, iar din 1995 s-a afirmat, cu impetuozitate, şi în calitate de coregraf, la cele trei trupe de la Nederland Dans Theater. Aceste trei trupe ale aceleiaşi companii au luat fiinţă ca urmare a unei foarte inteligente iniţiative a lui Jirí Kylián, care a alcătuit o trupă cu dansatori foarte tineri, NDT I, alta cu dansatori maturi, NDT II, şi a treia cu dansatori ceva mai în vârstă NDT III, acest mare modelator de corpuri în mişcare ştiind că fiecare etapă profesională are potenţele ei specifice, ce pot fi excelent puse în valoare de un coregraf priceput. în fine, din anul 2003, Johan Inger a preluat conducerea artistică la Cullberg Ballet, unde continuă să creeze.

Insurgenţa lui Johan Inger este de altă natură decât a fost cea a lui Mats Ek. El nu atacă probleme şi mituri politice şi sociale (poate în Occident a trecut vremea lor), ci se pleacă asupra universului interior, unde vor exista întotdeauna bariere greu de trecut, monştri greu de exorcizat. Coregraful ne spune că prima piesă prezentată în spectacol, Empty House, având ca suport muzical folclor maghiar, a creat-o într-un moment de mare derută pentru dansatorii de la Nederland Dans Theater, când Jirí Kylián a părăsit această casă a dansului, creată chiar de el. Dar cum şi-a pus în pagină Johan Inger toate trăirile legate de acest moment bulversant? Printr-o succesiune de episoade de dans, de o inventivitate nebună, inepuizabilă, marca primă a marilor coregrafi, capabili să imagineze la nesfârşit o infinitate de linii ale corpului în spaţiu. în cea de a doua lucrare a sa, care a încheiat spectacolul, Negro con flores, proaspătă premieră a companiei Cullberg Ballet, din 4 noiembrie 2005, Johan Inger a explorat lumea visului, luându-şi ca partener muzical o compoziţie special făcută de Stefan Levin, pentru Cullberg Ballet. Lumina jucată în multe feluri şi întunericul însuşi, care umplea restul scenei şi despărţea diferitele secvenţe de dans, precum şi un mănunchi de flori roşii, aruncat în diferite locuri pe podea au fost ambientul în care s-au desfăşurat visele unor personaje adormite, apărute pe ecranul unui televizor. Aici, experimentul legat de valorificarea felurită a luminilor şi a întunericului din jur a avut un rol important, nu mai important însă decât dansul, pigmentat, din când în când, şi cu nuanţe comice.

Cullberg Ballet nu este o companie mare. Numără doar douăzeci de dansatori, toţi fiind însă personalităţi distincte, discursul coregrafic stând, în egală măsură, pe umerii tuturor. Alături de dansatorii europeni, şi cu precădere de cei suedezi, două siluete plastice, de o mare vigoare, aduc o notă aparte: dansatorul de culoare Jermaine Spivey şi japoneza Izumi Shuto, ale căror evoluţii dansante au o încărcătură specifică, de o mare expresivitate. Dar printre dansatori s-a aflat şi o balerină cunoscută nouă, suedeza Johanna Lind, care în anii 1991-1992, aflată la începutul carierei, a dansat mai întâi la nou creata companie Orion Balet Bucureşti şi apoi, timp de câţiva ani, şi la Opera Naţională din Bucureşti, făcând la un moment dat chiar rolul Katarinei din îmblânzirea scorpiei, în coregrafia lui Ioan Tugearu. în spectacolul companiei Cullberg Ballet ea a interpretat un rol principal în lucrarea lui Mats Ek, Aluminium, dovedind o deplină asimilare a stilului propriu acestuia şi amintind chiar, în unele secvenţe, de plastica uneia dintre cele mai importante dansatoare pe care le-a avut această companie, Ana Laguna, care a lucrat mult cu ea diverse roluri, aşa cum ne-a spus chiar Hanna (aşa cum i se spunea la noi Johannei Lind). Şi o altă cunoştinţă a profesioniştilor din România este maestrul de studii Victor Ovidiu Vâlcu, cândva angajatul Operei Naţionale din Bucureşti, astăzi profesor la Cullberg Ballet.

Spectacolul companiei Cullberg Ballet, pe lângă emoţia reîntâlnirii cu unul dintre cei mai importanţi coregrafi ai epocii noastre, Mats Ek, şi a unui prim contact cu un alt coregraf de marcă, în plină ascensiune, Johan Inger, ne-a dăruit, prin intermediul dansatorilor companiei, acea mare bucurie pe care numai arta dansului o poate împărtăşi celor care o preţuiesc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara