Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Cum se dezbate o carte ? de Cosmin Ciotloş

Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente.
Manipularea Arhivei Securităţii, Iaşi,
Edit. Polirom, 2013, 304 p.

Într-un număr recent (658/25 ianuarie 2013), revista „Observator cultural“ acordă câteva pagini unei discuţii pe marginea studiului lui Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii. Fără să pun la îndoială calitatea contribuţiilor (pertinente, de altfel) semnate de Iulia Popovici, Victor Rizescu şi Ovidiu Şimonca, mă întreb cum se poate dezbate o asemenea carte.
Căci, după mine, o atare acţiune implică automat formularea unor amendamente, chiar binevoitoare şi chiar, cu un termen prăfuit, constructive. Or, cartea lui Gabriel Andreescu nu prea lasă loc de asemenea completări. Nici sub raport informaţional (cercetarea întreprinsă de el în Arhivele CNSAS fiind, cel puţin pentru cazurile tratate aici, exhaustivă), nici sub raportul argumentării (autorul dovedind o fineţe logică aproape imposibil de contracarat şi un extraordinar simţ al nuanţelor), nici, în sfârşit, sub raport moral (cele câteva accese polemice neavând nimic nerezonabil şi rămânând în permanenţă străine de orice eventuală suspiciune de parti-pris). La o primă vedere, demersul e, pur şi simplu, convingător.
Gabriel Andreescu a investigat minuţios o serie de cazuri de colaboraţionism, real sau presupus, cu Securitatea (Adrian Marino, Constantin Noica, Nicolae Balotă, Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei, Mihai Botez, Nicolae Breban) din spaţiul cultural (sau numai tangenţial cultural) românesc. Prima constatare, de bun-simţ, e aceea că până acum notorietatea celor implicaţi şi tonul ridicat al acuzelor a cam ţinut loc de dovezi. Înaintea lui Gabriel Andreescu, puţini sunt cei care au studiat aceste arhive (cele mai multe dintre „demascări” făcându-se prin supralicitarea citatelor incomplete şi, inerent, prin romanţare interpretativă). Fără îndoială, cazuistica e pe cât de dramatică, pe atât de interesantă. Uneori e vorba despre maculări orchestrate de presă: situaţia lui Adrian Marino, protagonist, în 2010, al unei campanii jurnalistice complet neprofesioniste, în care, iarăşi lipsă de profesionalism, era implicat şi unul dintre membrii CNSAS (poetul Mircea Dinescu). Va fi contribuit la asta, de bună seamă, şi personalitatea deloc îngăduitoare a teoreticianului clujean, care şi-a atras, în timpul vieţii, dar şi postum (prin memorialistica vitriolantă din Viaţa unui om singur) destule inimiciţii durabile. Cert e că, atâtea câte au fost şi aşa cum le documentează Gabriel Andreescu, contactele lui Marino cu Securitatea comunistă nu oferă destule probe pentru o etichetă ca aceea de colaborator. Şi mai nejustificată, şi mai insidioasă se dovedeşte campania instrumentată împotriva lui Nicolae Balotă, forjată şi amplificată exponenţial pe internet. Printre zelatori s-a numărat şi jurnalistul („nefrecventabil”, în cuvintele lui Gabriel Andreescu) Ioan T. Morar, care vedea în sursa „Someşan” nu altceva decât „un foarte harnic colaborator al Securităţii”. Aşa-numita „hărnicie” ieşind din discuţie (cum o demonstrează clar autorul cărţii), rămâne în picioare întrebarea legată de resorturile acestor procurori conjuncturali. Ce a putut să-i îndârjească într-atât contra lui Nicolae Balotă ? Nici Gabriel Andreescu nu ajunge la un răspuns mulţumitor. „Cruzimea calificativelor”, încheie el, „şochează prin gratuitatea lor” (p. 125). Exact invers stau lucrurile cu Alexandru Paleologu, a cărui facondă mondenă („atracţia succesului social”), coroborată cu inspiraţia de a recunoaşte din timp pactul cu regimul (într-o faimoasă carte-interviu realizată împreună cu Stelian Tănase), a reuşit să distragă atenţia publică de la gravitatea reală a notelor.
Nu o dată, acţiunile acestea de „demascare” sunt instrumentate cu mijloace tipice Securităţii înseşi. Tehnicile de manipulare, multiple, sunt fie adoptate inconştient, din mers, în mod nevinovat, dar, în viziunea lui Gabriel Andreescu, nu mai puţin periculos (cum se întâmplă cu Radu Ioanid, care se grăbeşte să-l transforme pe Mihai Botez în „agent”), fie sunt scoase din adormire de oameni cu trecut şi simpatii naţional-comuniste (exponentul acestui gen de comportament fiind ziaristul Victor Roncea).
Diversitatea acestor cazuri şi particularităţile fiecăruia le fac, practic, imposibil de detaliat în cuprinsul unui articol. Uneori complicaţiile complicităţii cu organele de represiune sunt atât de numeroase încât un verdict moral tranşant e aproape imposibil de dat. După Gabriel Andreescu, Noica şi Breban ar intra în această categorie. Cel dintâi intrând sub incidenţa „sindromului Stockholm”; cel de-al doilea fiind prea orgolios pentru a accepta că poate fi manipulat (aici, priza la uman a autorului atinge cotele cele mai înalte, Andreescu fixând din câteva tuşe, deloc onctuoase, un foarte fidel portret al romancierului).
De fapt, subiectul acestei cărţi nu-l reprezintă numaidecât instituţia Securităţii. Gabriel Andreescu nu se erijează în acuzator sau avocat al celor de ale căror destine se ocupă (cu o singură excepţie, aceea a lui Vasile Vetişanu, căruia i-a studiat dosarul la rugămintea expresă a acestuia). Excelenţa investigaţiilor sale are o bătaie mult mai lungă. Cuvântul-cheie e precauţia. În aproape trei sute de pagini, câte are Cărturari, opozanţi şi documente, Gabriel Andreescu pune în practică un exerciţiu complet de justă măsură în evaluarea Arhivelor Securităţii. De la înfiinţarea CNSAS-ului ne-am confruntat cu nenumărate situaţii de utilizare defectuoasă ori chiar grosolan falsificatoare a dosarelor de reţea. Pe de-o parte, e drept, din motive legislative: imunitatea de care beneficiază foştii ofiţeri ai Securităţii; raportarea, în discuţia despre colaboraţionism, numai la instrumentele Serviciului Secret, nu şi la acelea ale Partidului, în fond la fel de vinovate ş.a.m.d. Dar nu numai legislaţia e o problemă. Interpretarea prea rigidă a noţiunilor poate conduce la erori absolut regretabile (cazul Vetişanu). Unele dintre declaraţiile existente în dosarele de reţea erau rezultate în urma interogatoriilor. Evident, nu de colaborare era vorba. Nu o dată, pentru a-şi îndeplini norma, ofiţerii inventau, pur şi simplu, nume de cod, cu care înlocuiau fără scrupule numele civil al celui anchetat. I s-a întâmplat, de pildă, lui Mihnea Berindei. Şi în cazul lui, şi în altele câteva, malversaţiunile au fost atât de evidente încât o simplă verificare cronologică a datelor e în măsură să spulbere suspiciunile. În plus, testul stilistic (mai ales că vorbim despre scriitori) e şi el destul de edificator. O precizare ca „transcris de pe bandă” se poate referi la fel de bine la o depoziţie a anchetatorului, nu a presupusului informator (exemplul standard: Adrian Marino, căruia, arată Gabriel Andreescu, o exprimare stângace şi incultă de felul „un anume Paul Miron” nu-i poate fi cu nici un chip atribuită).
Nu e o noutate aceea că, examinând superficial dosarele de la CNSAS, există riscul de a asimila inconştient punctul de vedere al Securităţii. De a nu mai face distincţia dintre text şi realitatea la care se referă acesta. Simplul statut oficial al documentelor conduce, adeseori, la o cecitate inexplicabilă mai ales la oamenii de litere. Privitor la cazul Marino, autorul se miră, îndreptăţit, de ce un istoric literar de talia lui Dan C. Mihăilescu, obişnuit cu arhivele, preferă câteva metafore vindicative în locul unor verificări „la faţa locului”. Din păcate, şi aici, în acest domeniu fragil, unde chiar n-ar fi cazul, anécdota primează. Cele mai multe dintre dezvăluirile ultimelor două decenii şi jumătate s-au limitat la astfel de colportaje ipocrit contrariate. Pro sau contra. Pe modelul jocurilor de societate. Nu spun că aş fi preferat neapărat empatia. Dar analitismul, categoric da. Mai ales pe acela aplecat asupra tehnicilor fabricării de discurs (mai vechi sau mai noi). Iar în materie de analiză, Gabriel Andreescu e redutabil.
Ce să dezbatem, atunci?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara