Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Cum vede un musulman creştinismul de Constantin Ţoiu

Nu credeam să mai revin; urmarea însă obligă.
Tot la rubrica vecină, Cronica ideilor, cartea lui Alain Besançon, Eseuri despre lumea de azi, este comentată delicios în numărul 31 al revistei de acelaşi recenzent spiritual, sub titlul Lumi paralele.
Sorin Lavric a ales un singur capitol din carte, nu întâmplător, ISLAMUL.
Destul, pentru ca cititorul să creadă... că suntem vorbiţi!...
Acum, când va ieşi fumul cel negru, rezultând din arderea buletinelor de vot ale înalţilor clerici, anunţând lumii întregi... HABEMUS PAPAM!...
într-adevăr. Iată ce aflăm:
"Aşadar cum arată creştinismul dacă e privit prin prisma islamului? Arată ca un monstru doctrinar ale cărui dogme sunt atât de aberante încât reacţia firească a musulmanului mediu, e una de stupefacţie: pur şi simplu nu poate pricepe cum de sunt oameni pe lumea asta care dau crezare unor asemenea grozăvii dogmatice..."
(Şi nu numai musulmanul de rând; dar fie de la noi, treacă!...)
Sunt numărate unsprezece motive ce l-ar face pe un asemenea ins să-şi piardă "uzul raţiunii".
Voi reproduce doar câteva. întâi că Allah, care este numai Unul şi Acelaşi, în Unicitatea Lui, - creştinii au trei Dumnezei, Tatăl, Fiul şi... acest Sfânt Duh, care nu se ştie ce-o mai fi - politeism curat, lăsat moştenire, oho, de păgânitate!...
(Nu pun la socoteală cum să se nască Fiul, dintr-o Fecioară !...) Dar creştinii aceştia sunt cam poieţi... Mistici. Naivi. Copilăroşi.
Doi, cum să sufere El, să fie chinuit, răstignit, ca un om, şi de ce, - ca să-i mântuie pe alţii? - pe care chiar El, Dumnezeu, i-a făcut, - şi-atunci Dumnezeu la ce să se mai amestece în treabă!?...
Pe urmă, de ce ne bat capul mereu creştinii, cu iubirea lui Dumnezeu sau a lor faţă de Creator, când misiunea lor este supunerea, să fie supuşi, recunoscători, că El i-a făcut, în definitiv. Şi multe altele.
Pe musulmani, ideea creştină, să-ţi întinzi şi celălalt obraz, când eşti pălmuit, îi lasă perplecşi.
în loc să dai şi tu, să ripostezi, ca un bun musulman, cu simţul onoarei şi datoriei.
Am zis. Creştinii? Nişte naivi. Nişte copii...
"Vrăjmaşii - se spune - trebuie înrobiţi. Trebuie omorâţi. Şi cu asta, basta! Dar în nici un caz, nu trebuie să le vrei binele."
O spunem încă o dată. "Relaţia dintre Dumnezeu şi credincioşi nu e una cerând obligatoriu dragoste, ci supunere!" Şi autorul mărturiseşte: "Capitol savuros."
*
Se cunoaşte observaţia lui Lenin - burghezia îşi va face singură ştreangul cu care comuniştii îi vor spânzura pe toţi, în cele din urmă.
Aşa şi cu creştinii, susţine islamul, fanatic... "în fine, spre deosebire de creştini, musulmanii (nici) nu simt (nevoia) de a se informa asupra creştinismului."
La ce? Că se vede cu ochiul liber. Cât de stricaţi sunt, fără a mai intra în detalii. Totul este o chestiune de timp, - lichidarea lor.
Şi mai e ceva. Musulmanii pot să-şi ia neveste câte vor şi pot. Femeia rămâne obiectul de la 1400,... după Cristos, să fim bine înţeleşi. Creştinul... doar o nevastă, şi-atât. Amante, ibovnice, câte vrei. Ipocrizie în toată regula.
Şi să nu uităm că relaţia cu o singură femeie este garantată chiar de religie. Mai ales la catolici.
Nu zice franţuzul, pus în dificultate, cu umorul lui:
în lipsă de altceva mai bun, te culci cu nevasta...
Are vreo alternativă? N-are. Decât necinste, prefăcătorie...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara