Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

STANŢE ORAŞULUI

În jur se face linişte deodată,
Doar strigătul barjei
în mijlocul apei
înfruntând frenetic întunericul
şi noaptea care-n zboru-i
va-ncununa această biată viaţă
cu frumuseţea ta
şi cu dreptatea mea postumă.
2 iunie 1962
"Versurile lui au ceva magic"
(Anna Ahmatova despre tânărul poet).

Judecătoarea (numele ei e Savelieva): Răspundeţi, de ce nu lucraţi?
Iosif Brodski: Am lucrat. Scriam versuri.
Judecătoarea: Asta nu ne interesează. Ne interesează la ce instituţie aţi lucrat?
Brodski: Am avut contracte cu editurile ş...ţ.
Judecătoarea: În general, care e specialitatea dumneavoastră?
Brodski: Sunt poet. Poet-traducător.
Judecătoarea: Şi cine v-a recunoscut ca poet? Cine v-a înscris la poeţi?
Brodski (fără aroganţă): Nimeni. Dar cine m-a înscris la specia umană?
Judecătoarea: Aţi învăţat pentru asta?
Brodski: Pentru ce?
Judecătoarea: Să fiţi poet. N-aţi încercat să terminaţi o facultate, unde sunt pregătiţi... unde se învaţă asta...
Brodski: Nu m-am găndit că asta ţi-o poate da facultatea.
Judecătoarea: Dar atunci, cine?
Brodski: M-am gândit că asta vine (descumpănit) de la Dumnezeu. ş...ţ
Judecătoarea: Aveţi vreo pretenţie la completul de judecată?
Brodski: Aş fi vrut să ştiu de ce am fost arestat?
Judecătoarea: Asta e întrebare, nu pretenţie.
(Fragment din interogatoriul poetului,
acuzat de "parazitism din rea voinţă",
la 18 februarie, 1964, la Judecătoria raionului Dzerjinski din Leningrad).

Şi, în sfârşit, verdictul, la 13 II 1964. Hotărârea e definitivă şi irevocabilă.

"Brodski Iosif Aleksandrovici ş...ţ să fie expulzat din Leningrad într-o localitate special indicată, pe timp de 5 (cinci) ani, cu obligaţia de a fi pus să muncească în locul stabilit".

Într-o scrisoare adresată Comisiei de lucru cu autorii tineri, de pe lângă filiala din Leningrad a Uniunii Scriitorilor Sovietici, un număr mare de scriitori tineri şi mai puţin tineri şi-au manifestat revolta faţă de procesul fals, ruşinos, care i-a fost intentat colegului lor, demontând pas cu pas acuzaţiile mincinoase care i-au fost aduse.

Vocii tinerilor s-au alăturat intervenţiile mai greu de ignorat ale scriitorilor consacraţi (Anna Ahmatova, Kornei Ciukovski, S. Marşak etc.). Jean-Paul Sartre a cerut şi el eliberaea poetului, arătând că arestarea unui poet, în ţara comunistă, "nu dă bine" în Occident pentru imaginea acesteia.

Poetul a fost eliberat, fără să i se retragă acuzaţia: autorităţile vremii, KGB-ul nu-l voiau pe poet, nu-i voiau "versurile magice".

Brodski ştia că cititorii lui cei mai fideli, colegii lui de generaţie, care se înghesuiau în cluburile studenţeşti în care îşi recita versurile, aici erau. Silit să emigreze, înainte de plecarea în SUA îi scrie lui Brejnev, cerând să-i fie îngăduit să publice în limba sa, în ţara sa, dacă nu versuri proprii, măcar traduceri. "Limba e ceva vechi, e mai veche decât statul. Eu aparţin limbii ruse, iar în ceea ce priveşte statul, din punctul meu de vedere, patriotismul scriitorului se măsoară după felul în care scrie în limba poporului în mijlocul căruia trăieşte, şi nu după jurămintele făcute la tribună".

Cum era de aşteptat, birocratul-şef al statului totalitar, înţepenit în limbajul dogmelor, nu-i răspunde.


... Tatiana ne-a condus, pe prietena mea şi pe mine, spre Casa memorială a Annei Ahmatova. Într-o încăpere spaţioasă, a fost deschisă o expoziţie consacrată lui Iosif Brodski: fotografii, filme, diapozitive, câteva piese de mobilier din camera lui, din perioada americană. Şi, o "amintire" de la Leningrad: valiza cu care Brodski a părăsit URSS.
La Petersburg se simte prezenţa poetului. Oraşul îşi vrea înapoi poetul.
După ce comunismul a rămas să se numească doar "vechiul regim", versurile interzise atunci, articolele, eseurile lui Brodski au fost publicate de multe edituri, în tiraje mari.

Pe malul Nevei, loc drag lui Brodski, Tatiana ne spune că aici, cam în dreptul casei în care a locuit Brodski, îi va fi ridicat un monument. Concursul internaţional de proiecte a fost câştigat de Vladimir Ţivin, om al locului şi el.

Numele lui Vladimir Ţivin e cunoscut de la Petersburg până în SUA şi Canada, în Italia şi Grecia, la Londra şi în Spania etc., unde i-au fost expuse lucrările. Ermitajul adăposteşte creaţiile în ceramică prin care sculptorul a reînviat, în stilu-i propriu, enigmaticele inscripţii de pe tăbliţele sumeriene şi babilonene, datând de mii de ani înaintea erei noastre, ale căror texte au fost descifrate de specialiştii ruşi în scrieri vechi. Sunt versuri închinate iubirii, maternităţii, rugăciuni şi incantaţii, care pot fi citite pe verso-ul tăbliţelor ilustrate de V. Ţivin.

Ideea transpunerii cuvântului pe un suport care să dăinuie a stat şi la baza proiectului pe care l-a propus sculptorul la concurs.

Am avut neaşteptatul prilej de a vorbi de curând, la Bucureşti, cu artistul, şi de a afla chiar de la el cum va arăta, în oraşul acela unde sunt sute de statui, mai mari sau mai mici, monumentul închinat lui Brodski.

- Domnule Ţivin, am auzit că la concursul de proiecte pentru viitoarea statuie s-a înscris un mare număr de sculptori. Cu ce proiect aţi câştigat concursul?

În lipsa unui reportofon, va trebui să relatez doar câte ceva din discuţia cu artistul, sărăcind mult informaţiile şi, mai ales, conţinutul consideraţiilor estetice.

Îmi spune că la concursul internaţional iniţiat de municipalitatea oraşului au fost prezentate 120 de proiecte: autorii veneau din Europa, America, ba chiar şi din Singapore. În turul al doilea rămăseseră 24 de proiecte.

M.Ş. - Ce reprezentau acestea?
V. Ţ. - Majoritatea erau lucrări figurative: poetul în bronz, de diferite dimensiuni, poetul culcat pe malul Nevei, poetul cu lei (Brodski iubea pisicile), unul dintre proiecte propunea un Brodski de şase metri, şi un Brodski în mers, sub lumina reflectoarelor. Toate trebuiau să-l prezinte ca un personaj neobişnuit.

În cel de-al treilea tur, rămăseseră şase proiecte.
Aflasem că după ce Brodski luase cunoştinţă mai pe larg de poezia americană, s-a mirat ce puţin e cunoscută în rândurile oamenilor. A propus să fie afişate în staţiile de metrou, în autobuze, în vitrinele magazinelor, cele mai frumoase versuri, a făcut chiar el selecţia lor, şi americanii s-au trezit memorând şi murmurând versuri.
Proiectul propus de mine e un bloc de granit, de nouă metri înălţime, pe malul Nevei, (Brodski considera apa izvorul primordial al vieţii, era foarte legat de Neva), un bloc ca o carte deschisă sau, dacă vreţi, ruptă la mijloc. Pe o parte vor fi inscripţionate versuri scrise în oraşul său natal, iar pe cealaltă - versuri scrise în SUA. Fluxul şi refluxul vor purta, vor duce şi vor readuce poezia lui Brodski. Din Neva, prin Marea Baltică, poezia lui va călători prin Oceanul Atlantic până în America şi înapoi.

M.Ş. - Un fel de reîntâlnire a poetului cu sine însuşi.
V.Ţ. - Se poate spune şi aşa. Cred că lui Brodski i-ar fi plăcut. Cel mai mare omagiu, recunoaşterea cea mai deplină a valorii poetului în ţara sa este să închini un monument versurilor sale pentru ca poezia să ajungă şi peste timp la oameni. În Japonia, în fiecare loc în care s-a născut un haiku, se aşază o piatră cu inscripţia versurilor. Peste două sute de ani, aerul, apa vor şterge ceva din pregnanţa inscripţiilor, dar nu ne aplecăm oare, cu interes şi cu emoţie, asupra inscripţiilor datând de mii de ani?

... Poetul, laureat al Premiului Nobel, nu are un mormânt în oraşul pe care l-a iubit cel mai mult. E înmormântat la Veneţia, "sora sudică a nordicului Petersburg". Dar va fi aici mărturia adevărului despre viaţa sa şi despre dreptatea lui postumă.

... Vladimir Ţivin a venit în România, într-o scurtă vizită, pentru a merge la Târgu-Jiu, la Complexul Brâncuşi. L-am revăzut la întoarcere, părea a avea o stare de pace îmbogăţită cu noi înţelegeri.
Soţia lui şi cele două prietene care l-au însoţit mi-au spus că sculptorul le-a rugat să se plimbe pe unde vor, dar să-l lase singur. A străbătut de câteva ori aleea, a fotografiat, a măsurat, s-a întors o dată şi încă o dată, cu paşi rari, de la Masa Tăcerii până la Coloana Infinitului.

- Se pare că aţi avut o discuţie intimă cu Brâncuşi, îl abordez pe jumătate în glumă.

- Sunt foarte mulţumit. Am căutat operele lui Brâncuşi în toate muzeele din Europa până în America şi Canada şi demult voiam să ajung la Târgu-Jiu. Tot Complexul are o rigoare şi o uimitoare armonie, de la Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, apoi Catedrala, încheindu-se cu Coloana Infinitului, - un drum de la pământesc la ceresc. E o lucrare sacră şi un ceremonial a cărui idee e timpul. Am străbătut de multe ori aleea lungă, simţind cum trece timpul, mergi şi mergi şi această trecere treptată a timpului, într-o armonie desăvârşită a lucrărilor plastice de mari dimensiuni, te conduce la ideea de calendar şi de recviem; este o creaţie despre viaţa şi moartea omului. Mi-a plăcut şi orăşelul de provincie, care respiră şi se dezvoltă în jurul Complexului brâncuşian.
Vorbim despre încercarea eşuată în "vechiul regim" de a dărâma Coloana Infinitului.

- Brâncuşi era atât de mare, a ajuns atât de sus, încât nimic nu l-ar fi putut şi nu-l poate atinge, încheie V. Ţivin.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara