Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Dar Papa? de Nicolae Manolescu


În noiembrie 1988, mă aflam nu mai ştiu de ce la Bacău. Era un sfîrşit de săptămînă. Decisesem să revin la Bucureşti luni. Sîmbătă seara, citeam în camera de la hotelul Trotuş, impersonală ca toate camerele de hotel de pe vremea aceea, cînd a sunat telefonul. Vocea de la celălalt capăt al firului era ultima la care m-aş fi aşteptat. Aparţinea şefului meu de catedră. Am fost atît de uimit, încît nu mi-a dat prin minte să-l întreb pe I. D. B. cine îi spusese unde mă găseşte. Mi-a transmis, fără multe vorbe, ca pe un lucru normal, invitaţia unui important personaj din Ministerul învăţămîntului de a mă prezenta a doua zi la cabinetul său. "Dar e duminică", i-am spus lui I. D. B.. "Mă duc luni". "Nu, nu, te rog, du-te mîine. Vrea neapărat să te vadă". Ştiam fireşte, cine este personajul care ţinea cu tot dinadinsul să-mi strice duminica, întîmplător şi ziua mea de naştere. Mai mult ca să scap de pisălogeală, i-am promis lui I. D. B. că voi fi a doua zi la minister. M-am ţinut, cam ŕ contre coeur, de cuvînt, aşa că duminică 27 noiembrie 1988 mă găseam în cabinetul înaltului funcţionar, în faţa unui complet de cinci, prezidat de gazdă, şi din care mai făceau parte unul din prorectorii Universităţii, un bun matematician, cu o rapidă carieră politică (singurul dintre prorectori pe care l-am păstrat în ianuarie 1990, cînd am fost ales rector interimar pentru scurt timp), şi alte trei personaje ale căror nume le-am utiat. în stilul epocii, n-am fost informat despre motivul real al invitaţiei la acest tribunal sui-generis. Cu excepţia prezidentului de complet, nici unul dintre ceilalţi n-a scos o vorbă în ora petrecută împreună. Prezidentul m-a avertizat, el, să pun capăt relaţiilor cu indivizi "dubioşi" - îmi amintesc perfect adjectivul - precum Augustin Buzura, Livius Ciocârlie şi Andrei Pleşu. Numele lui Pleşu, probabil lăsat intenţionat la urmă, mi-a oferit cheia întregului scenariu. Ne întîlnisem cu cîtva timp înainte ca să discutăm dacă vom semna o scrisoare de protest a lui Mircea Dinescu. Pretextul fusese rugămintea mea de a mă ajuta să transport cu trabantul lui un calorifer electric. Vorbisem ce aveam de vorbit în maşină. Nu ştiu dacă şi cum fuseserăm ascultaţi. Ceilalţi doi "dubioşi" aveau şi ei istoriile lor. Buzura era supravegheat îndeaproape. N-am nici o amintire în ce-l priveşte legată de toamna aceea. Un an mai tîrziu însă, exact la finele lui noiembrie sau la începutul lui decembrie, am fost martor la stricta lui supraveghere, într-o împrejurare care ar merita să fie povestită. Livius Ciocârlie fusese întîmpinat de securitate pe aeroportul de la Timişoara, după o noapte petrecută la mine, şi i se confiscase o revistă franţuzească pe care i-o dădusem. Securitatea îmi pusese un microfon în telefon. Aşa că l-au luat ca din oală pe Livius. Lucrurile se legau, aşadar. Personajul principal rămînea totuşi Pleşu. Scrisoarea proiectată îi neliniştea pe unii. înaltul funcţionar din minister fusese solicitat să mă sperie. Mi-am dat seama uşor că la atîta se limita mandatul lui. Cînd i-am sugerat ironic că e liber să mă sancţioneze, mi-a replicat că măsurilor administrative le pusese capăt Congresul IX al P.C.R. Asta după ce-mi debitase un discurs de vreo jumătate de oră în cea mai perfectă limbă de lemn. Nu m-am putut abţine şi i-am retorcat: "Partea proastă este că dv. vorbiţi ca înainte de Congresul IX". Urmarea întrevederii mi-a întrecut toate aşteptările. Chiar de la poarta ministerului s-a luat după mine un individ care nu m-a scăpat din ochi pînă acasă. A doua zi, acelaşi individ legăna pe umăr o geantă, mutîndu-se de pe un picior pe altul, exact în faţa intrării blocului meu. Avea o voce frumoasă judecînd după graţia muzicală cu care fluiera. Am înţeles abia după cîteva zile că-şi anunţa pe această cale un tovarăş proptit de uşa din spate a blocului că "obiectivul" şi-a făcut apariţia. Povestea celor optsprezece zile de umărire, am mai spus-o. Şase bărbaţi şi o femeie, conduşi de locotenentul Matei (aşa îl chema în documentul scos din groapa de la Berevoieşti şi publicat în Strict secret), făceau tot posibilul să mă simt protejat. Pe 15 decembrie, urmărirea a încetat la fel de misterios cum începuse. Dacă nu vă cer prea mult, stimaţi cititori, stabiliţi dv. o legătură între invitaţia înaltului funcţionar şi compania de care am avut parte imediat după întîlnire.

Săptămînile trecute am aflat din presă că înaltul funcţionar de odinioară, dispărut subit din minister la instalarea ca ministru a lui Mihai Şora, după revoluţie, şi reapărut tot subit ca patron şi rector al unei universităţi particulare cîţiva ani mai tîrziu, a făcut o vizită Suveranului Pontif. I-a decernat Papei cu acea magnifică ocazie un titlu onorific şi a primit o scrisoare de recunoştinţă pe care a publicat-o, la marea publicitate, în ziare. Trebuie să recunosc că am fost şocat. Confuzia din tranziţia noastră este, ştiu, enormă. Ce se petrece în România demult nu mă mai surprinde şi nu mă mai, cu atît mai puţin, şochează. Dar Papa? Cum să-l primească el pe tovarăşul Aurelian Bondrea, pardon!, pe domnul Rector al Universităţii "Spiru Haret"? Ba să se lase şi fericit cu un titlu de două parale. Şi, Dumnezeule mare!, să-i adreseze o scrisoare de mulţumire. Bondrea ca Bondrea, cum era să rateze el o asemenea ocazie? Dar Papa? Asta e întrebarea care cu adevărrat nu-mi dă pace. Dacă m-am deprins cu ideea că noi am fost, că sîntem manipulaţi de indivizi, nu, nu "dubioşi" (adjectiv rezervat pentru Pleşu şi ceilalţi), ci perfect neîndoielnici, aproape străvezii, ca Aurelian Bondrea, cum să mă împac cu faptul că Suveranul Pontif poate fi şi el manipulat? Să se fi pregătit el sufleteşte pentru o astfel de experienţă cînd numea, nu demult, comunismul un rău necesar"? Să fi fost Aurelian Bondrea fantoma răului trimisă să bîntuie al 26-lea an de pontificat al unuia din cei mai mari Papi din istorie? N-am nici un răspuns la aceste întrebări care nu mă lasă să dorm. Orice aş face, mă întreb a nu ştiu cîta oară: noi ca noi, dar Papa?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara