Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Scrisoare din Paris:
Datoria de a contrazice de Lucian Raicu

Lume curioasă, lume imprevizibilă, contrariind paş­nicele noastre aşteptări. Există spirite radicale, revoluţionare chiar - şi în acelaşi timp tradiţio­­naliste, bântuite de nostalgia trecutului, îndrăgostite de valorile clasice, aşezate, stabile... Un astfel de spririt paradoxal este cu siguranţă Régis Debray, unul dintre autorii francezi importanţi din zilele noastre, admirat de unii, detestat de alţii.
Iniţial stângist, de nuanţă Ťguevaristăť, riscân­du-şi viaţa undeva prin continentul latino-american, arestat acolo şi condamnat la ani grei, oricând în pericol de a fi suprimat; spirit utopic şi justiţiar la douăzeci şi ceva de ani; deloc totuşi un marginal, privilegiat absolvent al Şcolii Normale Superioare, privilegiat şi prin originea socială, re-adus în Franţa de valul de proteste ale unor renumiţi intelectuali de stânga; imediat după aceea dedicat creaţiei în mai multe planuri, de la filozofie la literatură, de la sociologie la Ťmediologieť; mai târziu consilier cultural al lui François Mitterrand; dezamăgit de noua guvernare, retras din orice poziţie oficială, văzându-şi de ale sale, nu şi iertat de ireductibilii adversari, de dreapta dar şi de stânga... În fine, o figură...

Citesc ultima sa carte: Par Amour de l'Art (Gallimard, 1988), având ca subtitlu Une éducation intellectuelle, volumul trei al memoriilor sale saturate de reflecţii critice asupra epocii contemporane. Trilogia se numea Timpul învăţăturii de a trăi, având ca prim Ťvoletť volumul Măştile (Une éducation amoureuse) şi ca al doilea Ťvoletť: Lăudaţi fie seniorii noştri (cu subtitlul Une éducation politique). Educaţie sentimentală, aşadar, Educaţie politică, iar acum - cu ultimul volum al masivei trilogii - Educaţia intelectuală.

Iniţial natură aventuros-justiţiară, dornică Ťsă schimbe lumeať, potrivit preceptului marxisto-rimbaldian, Régis Debray se întoarce la şi mai iniţialele sale unelte intelectuale, fără să renunţe totuşi la opţiunile viguros contestatare. Modificân­du-le direcţia, într-un sens, după el, mai grav, mai substanţial. Potolindu-le, potolindu-se. Fără să abdice. Motto-ul ultimului Ťvoletť - un citat din René Char - şi nu întâmplător -, Char, militantul din rezistenţa franceză şi prietenul lui Albert Camus, n-a acceptat niciodată compromisul politic şi nici să-şi păteze opera, să şi-o Ťimpurificeť cu vociferări combative. Iată citatul din René Char: ŤIstoria oamenilor este o lungă succesiune de sinonime ale uneia şi aceleiaşi vocabule. A o contrazice este o datorie.ť
Contrazicere, subversiune - nu de tip zgomotos Ťmilitantť, ci de substanţă profundă, să zicem Ťflaubertianăť. Flaubert - referinţa poate cea mai statornică a Ťcomunarduluiť Régis Debray în acest volum dedicat propriei Ťformaţiiť, dificilei sale Ťeducaţii intelectualeť - este Gustave Flaubert. Cel dezgustat de Comună dar şi de puterea ce a reprimat-o în sânge... Sartre nu voise să reţină decât primul dezgust. Régis Debray refuză această simplificatoare unilateralitate, prea de tot vizibilă în scrierile şi în acţiunea unuia dintre maeştrii zbuciumatei sale tinereţi - Jean-Paul Sartre...

Mai întâi am răsfoit cartea, citind pasaje la întâmplare, care nu mi-au mers, cum se zice, la inimă; nu ştiu ce obscuritate, un ton veşnic iritat mă împiedicau să Ťconsimtť; nici nu pricepeam multitudinea trimiterilor, a aluziilor la un context ce rămânea în penumbră... dar n-am vrut să renunţ, simţeam că artificialul, chiar rebarbativul pot ascunde ceva preţios, ceva de luat în seamă - am reînceput cu începutul şi am mers cât puteam de cuminte mai departe, capitol de capitol, până la sfârşit. Trebuia să prind Ťfirulť; dacă nu-l dibui nu înţelegi mare lucru. Merita să fac acest efort - lecturile concludente, ştiam asta, nu sunt neapărat de o agreabilă cursivitate, adesea dimpotrivă. ŤFirulť ultimului volum al trilogiei lui Régis Debray, firul conducător al acestui bizar Ťbildungsromanť ce nu seamănă cu vechile produse ale genului astfel numit - lipsindu-i obişnuita seninătate narativă şi obişnuita înţelep­ciune - este un fir discontinuu, mereu rupt, mereu reluat, dar nu imposibil de reconstituit. Cartea are un ton al ei - amar şi sarcastic şi auto-sarcastic: ŤAruncă această carte, tinere student. Ea nu e modernă. Ia mai curând în mână un manual solid şi specializat. Vezi-ţi de planurile tale, de cariera ta... Învaţă-ţi bine lecţia. Nu te expune unei poveşti adevărate. Este indecent - adevărul. Adevărul merge în zigzag, precum un om beat pe trotuar. Nu ştie încotro merge. Tu - rămâi pe drumul drept... Iar tu, savant de acum blazat, omologat, dacă-ţi cade în mână cartea, grăbeşte-te să o închizi... Tu eşti cineva serios şi povestirea asta numai serioasă nu este...; este ceva de prost gust.ť
Par Amour de l'Art este o carte dificilă, scrisă în răspăr. Contrazicând toate poncifele Ťseriozităţiiť, în fine, ale falsei seriozităţi academice.
O carte nemulţumită de lume şi deopotrivă, se poate spune, de autorul ei...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara