Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Decalogul artistului de mijloc de Pavel Şuşară


Printre preocupările constante ale românilor este şi aceea de a-şi inventaria darurile genetice. Şi generozitatea matricială, pe lîngă faptul că este inegalabilă, are şi avantajul de a fi inepuizabilă; românul s-a născut poet, românul s-a născut creştin, românul s-a născut defensiv (adică n-a dus niciodată războaie de expansiune), românul s-a născut român, chiar şi atunci cînd nu era decît dac, peceneg, cuman sau simplu soldat al Imperiului. Ba s-a mai născut chiar şi cu acele calităţi care la data naşterii sale nici nu erau inventate; românul, de pildă, s-a născut preşedinte. Pentru că altfel nu se poate explica stihiala vocaţie prezidenţială, fără pereche în nici o altă ţară europeană, care se manifestă subit atunci cînd devine cazul cu alegerile. Dar toate acestea, la urma urmelor, pot fi reduse la una singură: românul s-a născut, aşa cum bine zice el din tată-n fiu, Poet. Adică s-a născut cu vocaţia exemplarităţii, s-a născut ales. în timp ce alte naţii au trudit din greu, vreme de zeci de generaţii, ca să dobîndească anumite deprinderi (şi acum fac eforturi mari pentru a le consolida şi perpetua prin educaţie), românul este înzestrat spontan, adică prin transmitere naturală. Din această pricină, vocaţia lui este geniul şi orice somaţie a rigorilor profesionale anonime este o adevărată povară, dacă nu cumva de-a dreptul o insultă. La o privire oricît de sumară prin istoria culturii noastre se va observa negreşit că ea are o structură oligarhică, oarecum asemănătoare binecunoscutelor modele politico-economice din ţările Americii Latine. Un număr mic de personalităţi, nu cu mult peste ce s-ar putea număra pe degetele ambelor mîini, a acaparat cam toate teritoriile spiritului, în timp ce o masă amorfă, o foşgăială de nume şi de chipuri la limita nonexistenţei, abia dacă acoperă vreo cîteva pogoane. Clasa de mijloc a culturii, cea care asigură vigoarea, continuitatea şi dinamica unui organism sănătos, dacă nu lipseşte cu totul este suferindă, costelivă şi somnambulă. Pus alături de Vlahuţă, fără îndoială un profesionist al scrisului, Eminescu este la o asemenea distanţă încît numai distanţa dintre Sadoveanu şi Grigore H. Grandea, sau aceea dintre Grigorescu şi Stăncescu, îi mai pot oferi o vecinătate convingătoare. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre marile culturi occidentale, acolo unde diferenţa dintre primul eşalon şi nivelul mediu este de multe ori insesizabilă. Aceste culturi sînt cu adevărat mari nu din pricina personalităţilor exemplare pe care le-au dat, ci din pricina solidităţii şi a performanţelor nivelului lor de mijloc. Iar cînd acest nivel mediu este înalt, nici performanţa nu poartă nume chiar lipsite de sonoritate: Shakespeare, de exemplu, sau Dante, Leonardo, Rabelais, Goethe şi Cervantes sugerează o onomastică destul de convingătoare. Dar între Leonardo, spre pildă, şi foarte mulţi alţi pictori italieni, care i-au fost sau nu contemporani, diferenţa este una inefabilă, de amplitudine a gîndirii şi de energie a exprimării, şi nu una de cunoaştere a meseriei, de stăpînire a tehnicilor sau de ştiinţă, în sensul strict, a picturii. Anvergura acestor culturi, amplitudinea respiraţiei lor şi chiar şansa expresiei desăvîrşite se leagă strîns de acest pămînt ferm al profesioniştilor, al meseriaşilor instruiţi cu soliditate şi plini de sfială gospodărească în faţa tentaţiei demiurgice. Spre deosebire de culturile mici, care se manifestă sincopat, prin erupţii spontane de genialitate, prin exemplare malformate în ultimă instanţă, culturile viguroase evoluează firesc şi se dezvoltă organic tocmai datorită stratului fertil pe care îl oferă munca ordonată şi etica profesională ale celor care nu s-au născut Poeţi, dar au ştiut să devină poeţi, pictori, muzicieni ş.a.m.d. prin educaţie, prin efort şi prin rigoare. Privit în acest orizont mai larg, artistul plastic din România de astăzi nu este prea bucuros să facă parte din clasa de mijloc a artei. Pentru că aici, în mod fatal, nu se întîmplă lucruri surprinzătoare şi este aproape obligatorie împăcarea cu monotonia.

Dar dacă nu se hrăneşte din spectacolul strălucitor al propriei sale glorii şi nici nu acceptă să-şi rumege melancolia şi resemnarea în cotidiana vodcă a ratării, el are şansa unei prezenţe pozitive şi gospodăreşti în cîmpul culturii. Absenţa senzaţiilor tari, care vin, îndeobşte, din aerul ozonat al înălţimilor sau din gradele sporite ale etilului, este compensată blînd de bucuriile unei munci consecvente, ale unei nevoi de informare mereu proaspete, ale unei prezenţe publice coerente şi ale unui program artistic cu o evidentă continuitate. "Fiziologia" sa este uşor de aproximat şi nici nu pune prea mari probleme de înţelegere. Prin fire, prin educaţie, prin practică, prin filosofie şi prin morală el este: adversar al conservatorismului şi duşman al experimentului, individualist cu simţul proprietăţii, dar cu un puternic instinct al solidarităţii şi cu un remarcabil respect pentru profesie, rezervat în faţa zgomotului însă comunicativ în intimitate şi gata oricînd să transmită fără emfază ceea ce ştie, în raporturi bune cu lumea vizibilă şi cu normele raţionale pe care toate meseriile, chiar şi cele creatoare, le au. Decalogul său uman şi artistic este, aproximativ, acesta: 1. să nu ai alţi dumnezei în afara celor văzute, a marilor maeştri şi a meşteşugului bine stăpînit, 2. să nu-ţi faci ţie însuţi chip cioplit şi să nu te laşi amăgit de fantasme, 3. să nu te închini idolilor artistici care încă nu s-au aşezat cum se cuvine, că răzbunarea artei verificate poate fi necruţătoare, 4. să nu iei numele artei în deşert, căci ea nu-l va lăsa nepedepsit pe cel necugetat, 5. cinsteşte-i pe maeştrii tăi ca pe tine însuţi şi preţuieşte-ţi munca mai presus decît orice, 6. să nu ucizi frumuseţea confortabilă a artei, 7. să nu fii desfrînat cînd eşti în faţa pînzei sau a pietrei, 8. să nu furi, foloseşte doar ceea ce înaintaşii ţi-au dat în mod legitim, 9. să nu mărturiseşti strîmb împotriva breaslei şi a vecinului tău de atelier, 10. să nu doreşti stilul confratelui tău, nici cromatica lui, nici cumpărătorii lui şi nici măcar junele pe care el le pregăteşte pentru admitere.

Confortabil sau nu, acest strat artistic este vital ca aerul. El ţine în echilibru arta însăşi, aruncă în slavă marile energii şi protejează în permanenţă ochiul de zoaiele corozive ale imposturii.