Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Calendar:
Decembrie de Gabriela Ursachi


Într-un articol din 1937, Pompiliu Constantinescu observă cu justeţe că există o periodicitate, cam din trei în trei decenii, cînd cultura română trece printr-o criză : ,Suntem nevoiţi să o luăm de la capăt, să ne clarificăm principiile, să reînvăţăm a gîndi". Poezia pare a se supune şi ea, inevitabil, aceluiaşi destin. Într-un astfel de moment de ,schimbare la faţă" a actului liric, după ce sonurile interbelice osteniseră şi decăzuseră în clişee, răsare din Mălinii Sucevei (cătunul Poiana Mărului) o voce ,revoluţionară" în literă şi în spirit, refăcînd oarecum, conjunctural, mitul adolescentului rimbaudian. Este Nicolae Labiş, născut la 2 dec. 1935 (,Mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună"), mort însă atît de timpuriu, la 22 dec. 1956. Statura sa poetică de-abia începuse să se înalţe peste fiorul Primelor iubiri şi peste creştetul unei generaţii izbite ori ridicate de insidiosul val al politicului anilor î50, politic devenit, după o expresie a lui Lucian Raicu, ,plasma vieţii însăşi". Este cu atît mai reconfortant să se constate izbînzile estetice ale acestui tînăr poet ,veridic şi brav" (T. Vianu) care, printr-o complicitate precoce cu zonele de farmec ale limbii, decupează din propria biografie imagini de o limpezime graţioasă : ,Sălbăticiunile sfioase trec pe sub troiene şi apucă / Cleştarul serii-n coarne, ca în cleşte". Delicateţea ,cleştarului" şi duritatea ,cleştelui" contribuie nu numai la un inedit joc de cuvinte, ci exprimă chiar trăsătura cea mai pregnantă a firii lui omeneşti şi a structurii lui poetice. Dacă din evocările prietenilor reiese că scurta viaţa i se consumă între generozităţi cordiale şi causticităţi de moment, şi în creaţie dovedeşte disponibilitate în contopirea celor mai diverse esenţe. ,Vîrstei de bronz" în care răsună accente profetice, de nedezminţită solidaritate : ,Clopote grave sunară trezirea / Generaţiei noastre. // Tragem cugetarea afară din teacă" i se alătură, cu maximă naturaleţe, confesiuni de pudică intimitate : ,În mijloc e poiana-n lună mată / ?i-ntr-însa cineva a desenat / Copilul pur pe care altădată/ Aşa precum pe mine l-a chemat". Cînd, în 1951, este luat de profesorul C-tin Ciopraga de la şcoala din Fălticeni şi dus la Iaşi (cîştigase concursuri literare, talentul începuse deja a-i fi recunoscut şi apreciat) scrie pe coperta unei cărţi cîteva rînduri desprinse parcă din Amintirile lui Creangă. Ca un alt Nică, ia drumul ,şcolilor înalte", dar plecarea e voită şi optimismul debordant : ,Zilele frumoase s-au şters, şi eu aştept alte zile frumoase care să-mi farmece viaţa, că de nu vor veni, face-le-voi". Există în această ultimă inversiune o energie latentă, o vitalitate care nu pot fi stăvilite nici mai tîrziu, cînd poezia i se maturizează şi lirismul devine ,cerebral". Reminiscenţe simboliste pun accent pe aliteraţii de mare efect muzical : ,În vii vibrează struguri străvezii", iar ,Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj" (ce stranie anticipare !) îl salută pe ,încîlcitul ştrengar, Arthur". Coşurile oraşului fumegă şi ,îşi cern spuza-n puzderie". Ca şi A. E. Baconsky (poet parodiat cu talent, de altfel, spre admiraţia colegilor de la ?coala de Literatură din şos. Kiseleff nr. 10), descifrează peste tot în existenţa lui ,semne". Cînd fulgerul îi loveşte casa, vrea să creadă într-un semn de ,noroc" şi ,îmbărbătare", dar înţelege că fiecare om îşi poartă predestinarea : alergi prin viaţă ,dup-o poruncă-n tine încuiată". Printre versuri discursive, rod al lucidităţii în permanentă stare de veghe, se strecoară din timp în timp şi cîte o premoniţie sfîşietoare, în felul Magdei Isanos. Labiş îşi poate descifra şi el în frunzele toamnei destinul, ca într-un oracol ancestral : ,Sufla prin frunzare o boare subţire, / Treceam pe cărări murmurînd, lăcrămînd / ?i mîngîiam copacii pentru despărţire". Rimele interioare lasă impresia de bocet, deşi autorul Luptei cu inerţia nu agreează lamentaţia. Este plînsul ascuns, orgolios, al bărbatului care nu suportă umilinţa izbăvitoare a lacrimilor : ,?i nebăgat de seamă, am plîns în mine". S-a observat, nu o dată, în atitudinea poetului o poză oarecum teatrală, o înclinaţie spre cuvîntul brăzdat de stranietăţi. Anumite versuri obligă la o rostire ceremonioasă, cu sacadări ce dau adîncime unor reprezentări mai degrabă sumbre. Ca şi Emil Botta, Labiş se salvează de distructivul ,drog al sinelui" prin invenţia unei mitologii personale. ,Dracul şchiop", ,Plai - bătrîn", sau ,Rîul verde / imaginînd din aburi figura lui Satan" par atît de departe de ,natura psiho-somatică fericită" pe care o atribuie Lucian Raicu prietenului său şi populează o lume mai degrabă dezolantă, tenebroasă. Este ciudat, dar pînă şi o poezie de mare delicateţe, o miniatură lucrată în filigran macedonskian (îi lipseşte, totuşi, smalţul de protecţie şi de fixare a simţirilor fragede), trădează ,osia ruptă" dintre lumile eului liric scindat : ,Uită-te, încă e rouă / ?i toamna începe să-şi ţeasă / Foile galbene în suflete, / Pale nelinişti în pomi de mătasă". Dar ,palele nelinişti" se intensifică şi iată strofa a doua, cu oximoronul ,rece / fierbinte" al spaimelor pure : ,?i uită-te-i rece dar trece / ?i vara-i alături dar frunzele pică / ?i uită-te-i rece dar trece / Fiorul fierbinte de care ni-i frică". ,?i"-ul fals narativ, în plină implozie emoţională, respiră precipitat şi lasă impresia de ,prea multă grabă" spre un final gîndit cu neomenească detaşare în Albatrosul ucis.

În pofida dispariţiei sale fără noimă, Labiş rămîne cum a stabilit G. Călinescu : ,un poet pe deplin exprimat".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara