Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Decret de graţiere de Cosmin Ciotloş

1 O dată cu Submarinul iertat (meşteşugit, împreună cu Ruxandra Cesereanu, după algoritmii unui poem epistolar sau ai unui exquisite corpse lipsit de norme), vom vorbi cu mult mai multă destindere şi cu mult mai netulburată încredere despre poetul român Andrei Codrescu. Scrisă - iată - direct în limba pe care a abandonat-o acum patruzeci de ani, cartea aceasta va reprezenta pentru o bună parte dintre cititorii de Licence to Carry a Gun, Alien Candor, Scrisori din New Orleans sau Wakefield, un prag şi un testimoniu. În ce mă priveşte - ferindu-mă să pun, îngust, textul deasupra intenţiei - cred că revenirea lui Codrescu în canonul românesc s-a produs deja, cu ceva ani în urmă, o dată cu prima traducere în română pe care fostul beatnik şi-a dorit-o. Şi asupra căreia şi-a dat - ca vorbitor nativ, să nu uităm - acordul. 2 Un asemenea produs editorial va provoca, în spaţiul cultural autohton, suficiente, motivate şi făţişe uimiri. Fiindcă volumul-poem e depozitat, ca inelele de logodnă, într-o cutie îmbrăcată în catifea. Sau din pricină că tirajul cuprinde numai 150 de exemplare, toate de dăruit şi nici unul de comercializat. Sau pentru că, preocupaţi de legile difuzării & vandabilităţii şi repede scandalizaţi de elitismul inerent al poeziei, nu ştim să le punem în funcţiune - aristocratic - nici pe unul, nici pe celălalt. Sau deoarece poezia care se naşte din poezie ne trimite constant cu gândul la text şi mai niciodată la stare ori la halucinaţie. 3 Speranţa oricărui cronicar literar - deseori disimulată în tot soiul de pledoarii estetice neutre - este ca volumele pe care le recomandă explicit şi entuziast să ajungă cumva sub ochii avizi şi confienţi ai cititorilor. În bibliotecile cu poliţe încărcate ale cumpărătorilor. În minţile înzestrate ale devoratorilor. Cazul Submarinului iertat ruinează pe rând toate visele acestui sistem circulator bazat pe argumentări sofisticate. Publicul ţintă rămâne, fără vina lui, inactiv şi inert, atâta vreme cât volumul semnat de Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu îi este, practic, inaccesibil. Soluţia internetului - un compromis pe gustul criticilor - devine inoperantă. Cea a citatului amplu - tot aşa de simpatică branşei - insuficientă. 4 Să ne folosim, pe cât ne ţin caracterele de acest artificiu prietenesc: "ar trebui poate să vă spun acum/ că pianista şi amerikanul aveau creierul scrum/ că abuzau de delir ca nişte violatori de mescalină/ ingerată în decalitri de benzină explodată în gol/ o benzină zăpăcitoare cu limbi de şarpe hipnotizator/ cu fălci de rechin bubuitor/ o benzină sau poate o limuzină aiuritoare cine să ştie/ delirul era un înger păzitor cu aripi hăcuite de foc/ era un oftat de exterminator/ aşa că submarinul îi găzduia în pântecul său pe cei doi deliraţi deliranţi/ care puteau fi în acelaşi timp nişte îmblânzitori de elefanţi/ sau pitici sacerdoţi ori ochioşi hierofanţi/ dar mai bine să ne întoarcem măcar o clipă la suprafaţa mării/ şi să o zgândărim puţin cât să nu uităm/ că suntem vii şi morţi la un loc/ că suntem năuciţi de tăişul lumii/cu caschetă şi ochelari de aviator." 5 Procedeele le cam ştim de la Dimov, iar inventivi­ta­tea săltăreaţă de la avan­gar­dişti, vor spune scep­ticii plimbaţi prin istoria litera­turii. Îi contrazic, dar nu cu vorbele mele: "we all live in a yellow submarine/ cântat de zeci de mii de demonstranţi în faţa sediului ONU/ în new yorkul înzăpezit şi sclipitor al anului 1967/ eram îmbrăcaţi în alb pentru că eram tineri şi inocenţi/ s-au năpustit pe noi poliţai cu pistoale şi gaz lacrimogen/ furii albastre şi negre trimise să ucidă copiii răzvrătiţi/ şi în momentul în care totul păruse pierdut cerul s-a luminat/ şi s-a profilat pe el un submarin galben imens/ din care atârnau scări de funie peste capetele noastre/ eu m-am urcat şi când s-a umplut nava cu o mie de tineri/ ne-am lansat pe cer printre turnurile new yorkului/ şi am fost duşi la o bază de submarine un şan­tier imens/ unde submarine de toate culorile erau subma­rine benefice/ în orice caz era supă caldă şi macaroane acolo ban­daje şi iod/ că purtam rănile statului pe corpurile încă nebrăzdate de rău/ cu altă ocazie au plutit zeci de mii de submarine peste protest/ unul pentru fiecare din noi dichisit cu alimentele favorite." Cu ce mai seamănă acest pasaj? 6 Şi, întreb cu o oarecare ipocrizie, de ce vă mai aminteşte suma lor? De unde îşi trage sevele spaţiosul conglomerat psihedelic ce reiese de aici? Vă asigur că, dacă aş continua să reproduc părţi aleatoriu selectate din Submarinul iertat, toate aproximaţiile comparatiste s-ar clătina serios. Aşa cum o demonstrează cu asupra de măsură, subminant, prefaţa excelentă şi empatică a lui Mircea Cărtărescu. Volumul acesta e, fără nici o retorică gratuită, singular în spaţiul poeziei româneşti. Şi prin felul de a pune pe pagină textul, şi prin tematizarea mirajului, şi printr-un anumit gen de persiflare cu dus şi cu întors a imposibilităţilor de a duce viziunea până la capăt. Un autor masiv şi proteic cum e Andrei Codrescu şi o tânără scriitoare trăind într-o neîntreruptă fascinaţie a barocului arborescent ca Ruxandra Cesereanu evită toate clişeele - scuzabile, e adevărat - inerente mecanicii genurilor şi speciilor, toate formulele tipice şi necesare unei cărţi de poezie. 7 Dacă nu ar fi vorba despre un enorm poem scris la două mâini, am avea destulă îndreptăţire să descifrăm aici un fantasy contemporan, să trasăm liniile unei poveşti care se petrece într-un nicăieri geografic, să luăm în serios aventura subacvatică a unui cuplu oniric şi afrodisiac cu totul şi cu totul straniu. Aşa stând lucrurile, nu putem decât să suspectăm Submarinul iertat de a se fi născut dintr-o ambiguizare permanentă a unui scenariu centrat vag pe o poveste propriu-zisă. Dintre acelea care se ascultă în copilărie şi din care se scriu doar la maturitate. 8 De ce un asemenea titlu? Ce sau cine e, în definitiv, acest submarin iertat? În ce relaţii se află cu ruda sa britanică, muzicală şi galbenă? O simplă proiecţie mentală ne va clarifica. Unul se poate desena, celălalt nu. Unul poate - la rigoare - antrena câteva echipe de ingineri gata să-l construiască, celălalt nu e văzut decât de poeţi. Unul are relaţii diplo­matice cu realitatea, celălalt nici nu vrea să audă despre asemenea trivialităţi. O carte pe care mi-aş dori să o trimit, prin e-mail celor dragi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara