Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Departe de echilibru de Mircea Naidin


Referindu-se la domeniul ştiinţelor naturii, fizicianul Ilia Prigogine afirma că, în momentul în care un sistem ajunge "departe de echilibru", se pierde orice legătură lineară între cauză şi efect. Într-o astfel de situaţie de dezechilibru, cel mai neînsemnat impuls poate provoca o reacţie disproporţionat de mare.
Această constatare îşi găseşte, în opinia mea, analogii în domeniul comportamentelor comunităţilor umane şi a relaţiilor internaţionale care organizează aceste comportamente. Şi aici, din păcate, situaţia este sumbră, criza care afectează acest domeniu esenţial al modernităţii contemporane părînd, cel puţin în prezent, fără ieşire.
Într-adevăr, atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă criza arhetipică a unui sistem - cel al modernităţii contemporane - care pare compromis iremediabil. Atît de mult încît nu putem să nu ne amintim cuvintele liderului politic israelian Shimon Peres care afirma: "Orice rasă oscilează între autodistrugere şi distrugerea celorlalte. Nu ştim care va avea cîştig de cauză."


Criza modernităţii contemporane

Din această perspectivă, atentatele de la 11 septembrie 2001 fac parte dintre evenimentele istorice în privinţa cărora este extrem de dificil să se realizeze un consens deplin al cercetătorilor.
Marchează ele începutul unei noi ere, în care orice devine posibil?
Iniţiază ele cu adevărat "începutul epocii post-moderne"?
Declanşează "apocalipsa de la New York" un nou început al istoriei, un început care invocă ideea că "acum secolul al XXI-lea îşi are propria tragedie şi ne putem despărţi, în consecinţă, de toate tragediile pe care le-am trăit pînă în prezent, fără a fi ale noastre"?
A intrat oare însăşi modernitatea într-un înfricoşător crepuscul, care anunţă zorii unui nou "ev mediu terorist"?
Reprezintă ele o "ieşire din modernitate" şi, dacă da, atunci mai are acum vreo relevanţă practică ansamblul evenimentelor şi ideilor istorice, politice şi culturale care au început odată cu Revoluţia Franceză, instituind epoca modernă?
Este reală această atît de clamată (deja) "rupere de trecutul modernităţii", sau trăim doar "iluzia unei fracturi istorice"?
Reprezintă atentatele revanşa "dorinţei de sclavie" în faţa rigorilor greu de suportat ale libertăţii?
Marchează explozia a 50 de ani de ură şi umilinţă a palestinienilor în Israel, înfrîngerea libertăţii în lupta cu servitutea?
Este coexistenţa a două sisteme precum Occidentul şi Orientul realmente imposibilă? Trebuie să acceptăm această "dislexie monumentală", semn al unei rupturi fundamentale şi istorice între două lumi, dintre care una (Occidentul) are nevoie de certitudini, iar cealaltă (Islamul) nu duce lipsă de ele?
Este oare sensul profund al celor întîmplate acela că frica de libertate e pe cale să dea naştere unui anti-umanism universal?
La data de 20 septembrie 2001, preşedintele american George W. Bush afirma într-un discurs în faţa Congresului: "Libertatea şi frica sunt în război. Dar America va continua să definească vremurile pe care le trăim şi nu se va lăsa definită de vremuri, SUA au decis: omenirea nu va trăi o epocă de teroare, ci o epocă de libertate."
Confruntată însă cu această "internaţională a resentimentului" care globalizează frica de libertate, nostalgia revenirii la inerţie şi la preuman, precum şi retragerea în "regnuri fără răspundere", va reuşi oare America să infirme regula ascensiunii, prăbuşirii şi a naturii fundamental vicioase a imperiilor, oricare ar fi ele?
Reprezintă 11 septembrie 2001 data celui mai mare atentat din istorie, precum şi data începerii secolului al XXI-lea?
În fine, va reprezenta acest secol începutul tragic al "noului asediu" al barbariei asupra civilizaţiei şi libertăţii?


Noua ecuaţie a modernităţii contemporane

Aşa cum s-a remarcat, ideea după care secolul al XXI-lea va fi secolul XX minus tragediile care l-au marcat a fost îngropată alături de miile de victime de la New York. Unii lideri de opinie consideră, de aceea, că atentatele au determinat regresia Americii (şi a întregii lumi civilizate) spre orizontul sumbru al unui secol defunct, în care au încremenit minţile şi sufletele resentimentare ale autorilor acestor atrocităţi.
11 septembrie 2001 ne-a modificat imaginea pe care o aveam asupra existenţei comunitare şi asta pentru că atacurile au depăşit orice precedent în materie de violenţă ideologică pe timp de pace. Am descoperit cu oroare că lumea în care trăim este mult mai complicată decît credeam şi că erorile noastre de înţelegere au neglijat tocmai infernalul potenţial destructiv al societăţilor închise, represive, totalitare, într-un cuvînt nemoderne. Bolile acestor societăţi riscă azi să contamineze întreaga planetă, reducînd lumea întreagă la nivelul unor viziuni rudimentare, meschine.
După 11 septembrie 2001, majoritatea scenariilor distopice şi-au cîştigat o tristă actualitate: război atomic, chimic şi bacteriologic; proliferarea scăpată de sub control a terorismului; distrugerea zonelor petroliere; dezastrul economic generalizat, toate acestea au devenit un pericol clar şi prezent. Însă "paradoxul cumpenei dintre milenii este acela că pericolul cel mare nu îl constituie o ideologie atee, ci sabia scoasă şi mînuită feroce de braţul unor minţi, precare după ce au reinventat prea multă religie." (CIOFU, 2001).
Şi într-adevăr, din perspectiva analizei modernităţii contemporane, se pare că o nouă şi sumbră ecuaţie a devenit posibilă: Dumnezeu + Constituţie + Microsoft + Mc Donalds = America; pe cînd Dumnezeu + zero în om = 7.200 de morţi. Această ecuaţie exprimă criza unei lumi prăbuşite într-o veritabilă "epidemie anti-occidentală", o criză creată de adepţii unei ideologii ce proclamă superioritatea morală a suferinţei şi a sacrificiului, precum şi vinovăţia plăcerii şi a bucuriei (vezi Traian Ungureanu în revista 22).


Noi provocări

Evenimentele de la 11 septembrie 2001 reclamă disponibilitatea noastră, a tuturor, pentru iniţierea unei analize profunde şi lipsite de complezenţă a resorturilor care animă societatea umană contemporană. Incapacitatea noastră de a răspunde acestei provocări lasă deschise o serie de întrebri şi de provocări extrem de incomode:
Marchează atentatele de la 11 septembrie 2001 un "moment de răscruce" în evoluţia relaţiilor internaţionale, poate chiar prăbuşirea eşafodajului teoretic al istoriei moderne şi al structurii clasice a relaţiilor internaţionale şi intrarea în epoca unei "politici post-internaţionale"?
Care sunt consecinţele pe termen mediu şi lung pentru ansamblul relaţiilor internaţionale?
Care sunt liniile de redefinire a conceptului de securitate (globală)? Cum ne vom (mai) apăra de acum înainte? Cum vom defini războiul? Ce sens vor mai avea termeni precum "război", "pace" şi "descurajare" ("deterrance")?
Este nevoie de realizarea unor noi "hărţi", pentru noua lume - politică, economică socială şi militară - în care suntem aruncaţi?
Care va fi noua agendă geo-politică a secolului al XXI-lea?
Care sunt liniile de transformare a "tectonicii" geo-politice a Eurasiei?
Va determina eşecul teoriei unipolarismului apariţia unei noi teorii a bipolarismului (de data aceasta cu Islamul ca şi adversar al Occidentului)?
Care sunt noile fracturi civilizaţionale (dacă ele există)?
A intrat omenirea într-un nou "Război Rece Civilizaţional", care opune lumea democratică celei nedemocratice?
Este necesară redefinirea teoriei legitimităţii hegemonice (şi poate chiar a teoriei regimurilor politice)?
Cum poate fi identificată logica atacului şi a noului tip de conflict?
Cum poate fi identificat criteriul de diferenţiere legitim privind conflictul dintre "bine" şi "rău"? Poate el fi criteriul diferenţei dintre societăţile umaniste şi cele "non-umaniste"? Sau dintre cele moderne şi cele tradiţionale, nemoderne?
Este necesară sau chiar imperativă reviziuirea fundamentală a comportamentului politic extern al principalelor puteri mondiale?
Care este şi (mai ales) care va fi rolul pe care îl vor juca în această criză unele instituţii internaţionale precum NATO sau ONU?
Este terorisul o boală netratată la timp sau este el un fenomen "implacabil", care sugerează crepusculul modernităţii ca epocă istorică?
Cum poate fi soluţionată dilema renunţării la unele dintre libertăţile democratice, în scopul realizării unei strategii de securitate funcţionale în noul context al ameninţărilor neconvenţionale?
Este vocaţia universalistă a Islamului identică sau diferită de cea a oricărei alte religii? Şi dacă da, care este atunci diferenţa specifică?
Există o incompatibilitate fundamentală între valorile democraţiei şi cele ale Islamului?
Reprezintă atentatele de la New York falimentul modelelor ideologice care au încercat să aproximeze, în înţelegere, această epocă a modernităţii tîrzii (sau a contemporaneităţii)?
Este necesară elaborarea unui nou context de reprezentare? Şi dacă da, care paradigmă a schimbării lumii este cea adecvată: cea "constructivistă" (care interpretează atentatele drept semn al dezvoltării unei noi etape, al unui nou context în relaţiile internaţionale; cea "naturală" (care consideră că atentatele reprezintă un fenomen de evoluţie naturală, chiar dacă barbară, a relaţiilor internaţionale); sau cea "paroxistică" (conform căreia atentatele reprezintă o veritabilă traumă istorică)?
A ajuns sistemul relaţiilor internaţionale la un grad de complexitate atît de avansat încît se ghidează după reguli incongruente, care decupează universuri culturale şi civilizaţionale disjuncte?
Trebuie citită sintagma "apărarea Civilizaţiei Unice" drept "apărarea civilizaţiei Occidentale", sau drept apărarea Umanităţii?
Marchează "lumea post-ground-zero" (aşa cum a fost numit New York-ul imediat după atentate) criza paroxistică a raţionalităţii Modernităţii, criză căreia i se conjugă intrarea spectaculoasă într-o epocă istorică de "post-Cold-War"?
Reprezintă atentatele un moment de "ameninţare totală" (pentru a folosi terminologia lui Toynbee), un moment care ar legitima dispariţia tuturor scrupulelor faţă de "slăbiciunea democraţiilor" (întrucît "nu mai avem voie să considerăm că răul nu poate fi rezolvat") şi care, implicit, ar cauţiona astfel zorii unei noi epoci a autoritarismlui de stat?


Business as usual

În ceea ce mă priveşte, consider că evenimentele de la 11 septembrie 2001 nu vor putea fi elucidate în toate consecinţele lor, fie şi numai datorită faptului că evenimentele politice şi economice ale societăţii moderne contemporane au dobîndit un grad mărit de incomprehensibilitate, care le "opacizează" într-o măsură uneori frustrantă.
Am totuşi convingerea că aceste evenimente nu reprezintă o dată de fractură istorică (de tipul "înainte-după"), ci fenomenul mult mai provocator al continuării şi accelerării unor procese şi tendinţe declanşate anterior, pe parcursul evoluţiei societăţilor moderne.
Va fi marcat secolul al XXI-lea de astfel de conflicte? Un răspuns clar nu poate fi, în acest moment, decît hazardat. Nu pot însă să nu remarc rolul incert pe care SUA îl joacă încă în Orientul Mijlociu, precum şi rolul qvasi-nul pe care îl are, în aceeaşi zonă geo-politică, Uniunea Europeană, precum şi instituţii internaţionale ca de exemplu ONU şi chiar NATO. Aceste elemente mă fac să fiu sceptic în ceea ce priveşte posibilităţile de ameliorare a situaţiei pe termen scurt şi mediu.

(fragment dintr-un studiu)