Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Despre "ardelenismul" eminescian de Ion Buzaşi


Urmăresc de multă vreme în presa literară scrisul lui Graţian Jucan. România literară a consemnat, cu un an în urmă, prin editorialul d-lui N. Manolescu, hărnicia acestui profesor bucovinean, care ilustrează exemplar cercetarea de istorie literară locală. El continuă în felul acesta exegezele mai vechilor profesori bucovineni Leca Murariu, Constantin Loghin ş.a. scriind fie monografii despre aşezările româneşti din Bucovina, vetre de istorie (Câmpulungul Moldovenesc, Fundu Moldovei ş.a.) fie studii şi articole despre Eminescu, cu o stăruinţă ce durează de aproape patru decenii.


Paginile de istorie literară ale lui Graţian Jucan se încadrează în ceea ce Perpessicius numea "menţiuni" de istorie literară. Ele sunt contribuţii oneste şi informate, expuse cu o rigoare şi claritate didactice. Reluate, multe dintre ele, din revistele literare, sunt, de data aceasta orânduite în aşa fel încât să ilustreze tema abordată: Eminescu şi Ardealul, în cercetarea căreia a găsit îndemnuri fie în opera poetului, fie în puţinele mărturisiri autobiografice din publicistica sa: "Întâmplarea m-a făcut ca din copilărie încă, să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciş şi-n curmeziş până-n Tisa şi Dunăre". În lumina cercetărilor recente de istorie literară (v. D. Vatamaniuc, Blajul - vatra străbunilor lui Eminescu în vol. "Eminescu şi Transilvania", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, Ion Roşu, Legendă şi adevăr în biografia lui Eminescu, vol. I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1999) s-a consolidat adevărul biografic potrivit căruia ascendenţii pe linie paternă ai poetului sunt ardeleni. Argumentul cărţii lui Graţian Jucan explică tocmai complexitatea acestor legături cu Transilvania ale poetului care duc la concluzia că Eminescu nu poate fi înţeles fără Transilvania, că "nici una din cele trei mari provincii româneşti nu este reprezentată istoric, atât numeric cât şi pasionant, în opera lui M. Eminescu, ca bătrâna noastră Transilvanie": în opera lui Eminescu (poezie, proză, teatru, publicistică), Transilvania este o temă esenţială. Unul din mentorii săi spirituali, poate cel mai important, este un dascăl al Blajului, paşoptistul Aron Pumnul, pe care istoriile literare îl numesc deşteptătorul conştiinţei naţionale a românilor din Bucovina. Debutul poetic şi publicistic are loc în revista ardeleană ("Familia" şi "Federaţiunea"), iar redactorul celei dintâi, Iosif Vulcan, îi va schimba numele în Eminescu. Muza inspiratoare a lui Eminescu şi marea sa dragoste, Veronica Micle, era ardeleană (n. Ana Câmpean), din Năsăud şi pribegise cu familia după Revoluţia transilvană din 1848, stabilindu-se la Iaşi. Criticul care-l va impune în conştiinţa posterităţii cu un memorabil portret literar (Eminescu şi poeziile lui), Titu Maiorescu, era fiul altui revoluţionar paşoptist ardelean, Ioan Maiorescu, din Bucerdea Grânoasă, de lângă Blaj şi organizatorul învăţământului românesc în Oltenia. Pe toată durata vieţii sale, Eminescu s-a bucurat de prietenia ardelenilor şi a fost bucuros să fie prieten cu aceştia, de la studiile din Cernăuţi (când îl cunoaşte pe năsăudeanul Ionel Neamţu, la moartea căruia va scrie o vibrantă elegie), la popasul blăjean (când se împrieteneşte cu Ştefan Cacoveanu, Grigore Dragoş, Filimon Ilea, Elie Damian Domşa, Ion Orga ş.a. ce vor lăsa mărturii preţioase despre acest moment din biografia poetului), la studiile din Viena (Slavici, Aurel Mureşianu, N. Teclu ş.a.), la Iaşi (Miron Pompiliu şi Ioniţă Scipione Bădescu) şi până în anii agoniei sale morale.


Acestea sunt coordonatele cărţii lui Graţian Jucan, deschise după un Argument (sau preambul) spre mai multe direcţii de cercetare. Una priveşte locurile din Transilvania prin care a trecut Eminescu, dintre care în primul rând Blajul şi Sibiul.


Faţă de contribuţiile mai vechi care se ocupau de popasul eminescian la Blaj, cartea d-lui Jucan aduce noi argumente privind faptul că marea sa colecţie de literatură populară este în mare parte îndatorată contactelor cu Blajul. În această perioadă un dascăl blăjan, Ioan Micu Moldovan, îşi îndemna şcolarii să culeagă folclor literar din satele ardelene, pe care Eminescu l-a citit în caietele acestora, iar producţiile folclorice care i-au plăcut în mod deosebit şi le-a transcris în manuscrisele sale.


O altă direcţie tematică este cea a prieteniilor cu ardelenii, între marii lui prieteni fiind desigur Ioan Slavici, prozatorul care datorează intrarea sa în literatură îndemnurilor lui Eminescu, dar şi scriitori mai puţin cunoscuţi ca Ioan (Ioniţă) Scipione Bădescu, Miron Pompiliu, Dionisie Miron, Iuliu T. Mera. Graţian Jucan crede că anumite episoade epice din romanul Geniu pustiu i-au fost povestite lui Eminescu de către Ioniţă Scipione Bădescu, iar Toma Nour, eroul principal la cărţii, ar reţine câteva din trăsăturile prietenului ardelean.


Există şi o direcţie tematică pe care am putea s-o punem în legătură cu evocarea "sfintelor firi vizionare" din Epigonii. Chiar dacă nu figurează în poemul eminescian, Cipariu şi August Treboniu Laurian ar fi putut fi printre eroii acestuia. Îi aflăm în scrisul publicistic al poetului în care, de asemeni se fac referiri la însemnătatea Răscoalei din 1784. Prima poezie despre Horea tot lui Eminescu i-o datorăm.


Toate aceste dovezi ale preţuirii pentru Ardeal şi ardeleni, explică activitatea lui Eminescu în cadrul Societatea "Carpaţii", înfiinţată în 1882, care avea ca scop realizarea unităţii naţionale a românilor. Un ideal căruia Eminescu, după mărturia lui Slavici din Amintiri, i s-a dăruit cu pasiune: "n-a fost între contemporanii lui nici unul care să se fi pătruns deopotrivă cu el de ideea naţională română; n-am cunoscut om stăpânit ca dânsul de gândul unităţii naţionale".


Graţian Jucan, M. Eminescu şi Ardealul, Editura Fundaţiei Culturale "Alexandru Bogza", Câmpulung Moldovenesc, 1998.