Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Despre artă, geografie şi solidaritate de Pavel Şuşară


Ajunsă acum la cea de-a şasea ediţie, Bienala Internaţională de Gravură Contemporană Iosif Iser de la Ploieşti, iniţiată şi coordonată profesional de regretata muzeografă Alexandra Ionescu, multă vreme directoare a Muzeului de Artă, şi continuată acum de cunoscutul prozator optzecist Florin Sicoie, actualul director al muzeului, s-a înscris indiscutabil în calendarul artistic al unui spaţiu care nu mai este marcat acum nici de graniţe fizice şi nici de limitări culturale. Nenumărate ţări de pe toate continentele, moduri foarte diverse de a privi lumea şi tot atîtea modalităţi de exprimare se întîlnesc aici fără prejudecăţi şi fără crispări, construind unul dintre cele mai fascinante spectacole ale comunicării şi ale solidarităţii din geografia noastră culturală. Zeci de ţări şi sute de artişti s-au întîlnit şi acum, ca şi în alţi ani, într-o tentativă nemărturisită, dar nu mai puţin vizibilă, de a demonstra că unitatea aspiraţiilor umane este infinit mai puternică decît spectrul disoluţiei care ameninţă tot mai vehemant orizontul contemporaneităţii. Dar performanţa acestui eveniment nu stă doar în numărul participanţilor şi în cantitatea de lucrări, deşi nici acestea nu sînt lipsite de importanţă, ci în mesajul profund al sutelor de lucrări şi în aria geografică din care ele provin. Atît la o privire exterioară, cît şi la o analiză aprofundată, Bienala... de la Ploieşti este simultan un curs de geografie artistică şi un studiu subtil despre imaginar şi despre comportamentul simbolic dintr-o arie culturală care cuprinde, practic, toate marile zone ale lumii. Din Maroc şi pînă în Lituania, din Egipt şi pînă în China, din Macedonia pînă în Guineea, din America pînă în Bulgaria şi din Mexic, Argentina, Thailanda, pînă în Polonia, Iugoslavia şi Rusia, artiştii au răspuns cu o promptitudine incredibilă dacă ne gîndim cît de vagă este România pentru foarte multe ţări din lume. Toate genurile de gravură, de la cele realizate prin acţiune mecanică şi pînă la cele obţinute prin atacuri chimice, demonstrează cîteva lucruri care merită remarcate şi, unele dintre ele, chiar analizate cu un plus de atenţie.

În primul rînd, ca la majoritatea manifestărilor internaţionale din ultimii ani, şi aici se manifestă un adevărat asalt al artiştlor asiatici, dar nu chinezi, aşa cum ar fi de aşteptat, ci japonezi şi thailandezi. Fie că se păstrează, la nivelul limbajului şi al convenţiilor formale, în limitele unei tradiţii deja acreditate, fie că încercă o integrare din mers în ritmurile şi în codurile artei europene, ei fac un continuu efort de a fi acolo, de a-şi marca prezenţa şi de a convinge chiar cu preţul ,,pierderii identităţii". De altfel, trebuie remarcat ca un aspect nu doar de natură artistică şi culturală, ci şi ca unul de natură socio-politică, faptul că artiştii cu o puternică amprentă locală, cu o iconografie şi cu o cromatică uşor de identificat, sînt cei proveniţi din zone sensibile, atît din punct de vedere politic, cît şi din punct de vedere cultural şi religios: ţările arabe, africane şi, parţial, China, Rusia şi Mexic. în rest, fără ca identitatea profundă a artistului sau a culturii din care el provine să fie în vreun fel alterată, retorica identitară dispare, şi ea este suplinită prin elemente subtile de ordin stilistic şi temperamental. în acest sens, deşi nu există nimic polonez, lituanian, portughez, italian sau finlandez la nivel explicit retoric, în fond artiştii din aceste zone sînt uşor de recunoscut printr-un anumit tip de gîndire a formei, de realizare tehnică nemijlocită şi printr-o subtilă emisie spirituală.

Aşezată deja în coordonatele stabilite, atît ca proiect cultural, cît şi ca eveniment organizatoric, Bienala... dezvăluie, de la o ediţie la alta, o anumită continuitate, o sumă de elemente repetitive care intră obligatoriu în metabolismul oricărei manifestări cu o ritmicitate prestabilită şi asumată, aşa cum sunt, îndeobşte, astfel de acţiuni. Dacă ar fi să identificăm elementele noi care intervin în dinamica ediţiilor, acestea nu trebuie căutate în structura expoziţiei şi în configuraţia ei de ansamblu, ci în detaliile semnificative, în geografia participării, în mutaţiile de atitudine şi de comportament ale participanţilor şi, evident, în substanţa lucrărilor înseşi. Din această perspectivă, datele mari ale acestei ediţii nu diferă fundamental de acelea cu care ne-au obişnuit deja ediţiile precedente. Avalanşa participărilor asiatice, latino-americane, din spaţiul ex sovietic şi din cel balcanic este la fel de mare, cum la fel de mare este şi intereresul ţărilor excomuniste, în general. }ările nordice şi cele din Europa Occidentală, cu excepţia Italiei, care participă consistent la această ediţie, deşi sînt prezente cu lucrări de o foarte bună calitate, sunt mai reticente în ceea ce priveşte numărul participanţilor. Receptate chiar şi numai din acest unghi, sugestiile expoziţiei sunt extrem de interesante din punct de vedere psihologic şi socio-cultural: artistul occidental este mult mai prudent şi mult mai puţin motivat în ceea ce priveşte dorinţa de afirmare şi nevoia de comunicare, el exploatînd ofertele cu un tonus egal, fără fluctuaţii şi cu o evidentă, chiar dacă subînţeleasă, convingere că totul este stabil şi mereu disponibil, în timp ce artistul din spaţiul ex comunist, cel asiatic şi cel din America Latină are o nevoie imperativă de comunicare, o dorinţă de afirmare aproape ultimativă şi manifestă acea urgenţă de a răspunde la solicitare ca şi cînd o a doua şansă nu s-ar mai ivi. Tot la acest nivel, al participărilor, dar şi al motivaţiilor din spatele deciziei de a participa, poate fi evaluată şi prezenţa artiştilor din România. Dacă la debutul unui eveniment participarea acestora este de-a dreptul irelevantă, la maturitatea lui, şi Bienala... de la Ploieşti a dobîndit o asemenea maturitate, interesul lor devine, literalmente, asalt. Există, în acestă atitudine, semnul unei inexplicabile mefienţe în faţa lucrurilor noi, o ciudată absenţă a dorinţei de a construi, de a o lua de la capăt, şi un anumit instinct oportunist, o reală disponibilitate doar în momentul în care s-a dovedit că mecanismul funcţioneză şi nu mai implică riscuri, indiferent de ce natură ar fi ele. De data aceasta, participarea românească este foarte densă, dar ea este concurată îndeaproape de aceea a japonezilor, a polonezilor, a argentinienilor şi a italienilor. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că polonezii reprezintă una dintre cele mai puternice şcoli de grafică din Europa, că japonezii, italienii şi argentinienii participă cu lucrări de foarte bună calitate, avem deja argumente solide să judecăm nivelul profesional pe care l-a atins Bienala Internaţională de Gravură de la Ploieşti, acum, la cea de-a şasea ediţie, adică într-un moment de maximă vigoare şi cu resurse încă mari pentru anii care urmează.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara