Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
Despre Eliade şi Culianu de Răzvan Mihai Năstase

Seria "Biblioteca Ioan Petru Culianu" a Editurii Polirom continuă nu doar editarea sau reeditarea operelor complete ale savantului român, ci prilejuieşte şi publicarea volumelor semnate de alţi autori, care au ca subiect viaţa şi opera lui Culianu (de pildă cartea lui Ted Anton Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu). Cea mai recentă apariţie în această colecţie este cartea lui Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit - texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu.
Andrei Oişteanu, cunoscut mai degrabă pentru stu­diile sale de istorie a religiilor şi a mentalităţilor (Ima­ginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european, Ordine şi haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească) sau ca romancier (Cutia cu bătrâni) surprinde de această dată cu o carte de publicistică născută din pasiunea şi ad­miraţia sa pentru Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu.
Volumul cuprinde texte felurite, articole, eseuri, interviuri, studii ori prelegeri organizate atent în trei secţiuni mari. În partea întâi, în centrul atenţiei lui Andrei Oişteanu se află Mircea Eliade sau, mai exact, anumite puncte fierbinţi şi neelucidate din biografia lui. Şi dacă despre afinităţile politice de extremă dreapta din interbelic ale lui Eliade s-a scris enorm, în acest caz Andrei Oişteanu nereuşind să aducă nimic nou, ci doar să schiţeze o sinteză a diferitelor luări de poziţie, tema consumului de substanţe narcotice/ stupefiante este nouă şi provocatoare. Într-o chestiune, să recunoaştem, delicată, pe care alţii au preferat să o ascundă discret sub preş, Andrei Oişteanu alege să vorbească direct şi să abordeze tema cu multă luciditate şi detaşare. Două sunt capitolele referitoare la acest subiect, unul mai scurt, "Mircea Eliade şi mişcarea hippie" şi altul ceva mai amplu, "Eliade - de la opium şi cannabis la amfetamine". Fără niciun fel de prejudecată, sunt trecute în revistă toate experienţele narcotice ale lui Eliade, de la aproape fireştile derapaje ale tinereţii petrecute în India, până la depresia portugheză din anii 1942-1945 când, după moartea soţiei, ajunge să fie dependent de passiflorină şi pervitin. Andrei Oişteanu are înţelepciunea de a prevedea posibilele polemici şi reacţii pe care astfel de amănunte scoase la iveală le pot isca, în acest sens sugerând tranşant că biografia trebuie să se despartă de operă. Chiar dacă în anumite texte (nuvela Un om mare de pildă) se pot observa pasaje scrise parcă sub influenţă narcotică, în ansamblu ficţiunea rămâne nealterată şi nu se cade a fi în nici un fel valorizată negativ din cauza unor astfel de derapaje biografice.
Tot în prima secţiune a cărţii regăsim o corespondenţă inedită între Andrei Oişteanu şi Mircea Eliade, cel mai adesea subiectul în dezbatere fiind publicarea anumitor studii sau articole, fie ale lui Eliade în România, fie ale lui Andrei Oişteanu în Occident. Chiar dacă scrisorile nu ascund revelaţii extraordinare, remarcăm atitudinea protectoare a lui Eliade, care îşi ia rolul de maestru în serios şi promovează fără reţineri lucrările celor în care crede, girându-le cu numele şi prestigiul său. Deşi corespondenţa este mai mereu destul de proto­colară, pe spaţii mici apar anumite puseuri confesive ale bătrânului savant pe care vârsta nu îl iartă: "Scriu greu, am mâna deformată de artrită reumatică (care îmi dă şi alte, multe, plictiseli!)" (p. 39).
Un alt text interesant, de o cu totul altă factură, este relatarea încercării de racolare a lui Andrei Oişteanu de către un alt Andrei, amploaiat al Securităţii. Episodul este povestit savuros, în acest caz tresăltând vâna de prozator a lui Andrei Oişteanu. Se reţine lesne imaginea securistului amărât care se vede nevoit să ofere zi de zi ţintelor sale tot soiul de trufandale şi delicii (cafea, Kent) la care el însuşi nu are acces.
Partea a doua a cărţii, închinată lui Ioan Petru Culianu, nu este tot la fel de incitantă ca cea dintâi. Numeroase articole şi eseuri cuprinse aici au în vedere misterul asasinatului din 21 mai 1991 însă nu regăsim nimic surprinzător sau necunoscut. Aceste texte sunt un foarte bun rezumat al tuturor teoriilor şi explicaţiilor vehiculate pentru elucidarea cazului, însă nimic mai mult decât atât. Remarcabil este dialogul purtat cu Ioan Petru Culianu în toamna lui 1984 la Universitatea din Groningen. Andrei Oişteanu reuşeşte să conducă foarte abil discuţia astfel încât, într-un interval de timp destul de scurt, subiecte extrem de diverse să fie atinse. Descoperim în Culianu un polemist inteligent şi calculat, prudent şi delicat când e cazul (întrebat despre calitatea sa de discipol al lui Eliade, Culianu răspunde precaut "Eu am spus întotdeauna că sunt un discipol al lui Mircea Eliade, în măsura în care Domnia Sa îmi recunoaşte această calitate"), dar care nu ezită să fie şi vehement în opinii (în privinţa urmelor bogomilismului la noi, această influenţă este "imponderabilă şi nu poate fi măsurată sau demonstrată cu precizie", cât despre romantismul lui Eminescu aflăm că "deşi superficial mitologia lui Eminescu seamănă mult cu cea gnostică, este vorba de un tip radical opus de nihilism").
Ultima parte a cărţii cuprinde texte care-i au în centru atât pe Mircea Eliade, cât şi pe Ioan Petru Culianu. Atrage aici atenţia un eseu mai amplu al lui Andrei Oişteanu pe care îl regăsim preocupat de problema dualismului religios în Europa de sud-est, realizând un soi de trecere în revistă a tuturor opiniilor exprimate în acest sens, începând cu Moses Gaster şi Hasdeu, şi încheind cu Eliade, Vulcănescu şi Culianu. Cel din urmă text este transcrierea unei dezbateri organizate de GDS şi moderate de Andrei Oişteanu, la care au luat parte între alţii Moshe Idel, Ion Bogdan Lefter, Sorin Alexandrescu, Dan Petrescu ş.a. Reţinem de aici ideea că adeseori criticii lui Culianu îl etichetează facil ca discipol al lui Mircea Eliade, fără a lua în seamă că Ioan Petru Culianu s-a delimitat, uneori foarte tranşant, de direcţiile în care a mers Eliade.
Religie, politică, mit este o carte compozită. Câteva texte din volum pot fi lăsate la o parte, după cum altele pot fi citite în diagonală (există şi secvenţe de text care migrează în bloc dintr-un articol în altul, ceea ce la un moment dat devine uşor supărător). Dar există aici şi numeroase fragmente şi bucăţi inedite şi incitante, care pot arunca o lumină nouă asupra anumitor zone de penumbră biografică a celor doi sa­vanţi. Dacă la acestea adăugăm şi câteva eseuri cu miez ale lui Andrei Oişteanu, ceea ce rezultă la final este un volum de citit cu creionul în mână.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara