Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Revista revistelor:
Despre Europa Centrală de Cronicar

A apărut ORIZONT nr. 5 (un număr foarte bun, cum ne-a obișnuit publicația timișoreană; coperta revistei îi aparține lui Mircea Cărtărescu, care îi acordă un interviu lui Cristian Pătrășconiu). Menționăm aici articolul intitulat Din nou despre Europa Centrală, sub semnătura lui Vladimir Tismăneanu. Pe cât de succint, pe atât de dens, textul său conține idei care se rețin și accente bine puse, în exercițiul pe care-l face de a înțelege și de a releva ce înseamnă Europa Centrală: „În egală măsură, se cere spus, subiectul este inseparabil de ceea ce s-a întâmplat în zonă în anii acelui monstruos carnagiu: exterminarea populației evreiești, deci dispariția fizică a unei categorii etnico-spirituale care a jucat un rol colosal în afirmarea culturală a zonei. După care au urmat deportările în masă ale germanilor, emigrarea supraviețuitorilor Holocaustului, decimarea elitelor intelectuale și politice naționale și tot atâtea aberații care, laolaltă, au dus la dispariția a ceea ce se numea odinioară Kulturträger Nationen (națiuni purtătoare de cultură).” Ca tot ce semnează Vladimir Tismăneanu, și acest mic eseu ni se pare că are o miză importantă, deplasând dezbaterea în zone de real interes.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara