Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
Despre farmecul şi zădărnicia vieţii de Alex. Ştefănescu

Lucia Verona este cea care mi-a vorbit prima oară despre Silvian Floarea (iar eu în Lucia Verona am desăvârşită încredere, nu numai pentru că este o profesionistă a scrisului, ci şi pentru că m-a făcut personaj – pozitiv! – într-un roman poliţist).
Mi-a recomandat cu entuziasm teatrul şi proza lui, ceea ce mi s-a părut oarecum surprinzător, având în vedere reputaţia ei de cititoare exigentă şi ironică. M-am grăbit deci să citesc câteva dintre textele autorului de care nu mai auzisem şi prima mea impresie nu i-a fost cu totul favorabilă. Da, avea idei, şi încă dintre cele mai ingenioase, dar simetriile, paradoxurile, răsturnările de situaţii imaginate de el duceau, parcă, la o reprezentare rebusistică a vieţii, nu la una literară.
Pe parcurs, însă, acceptând regulile jocului propus de Silvian Floarea, am descoperit că toate aceste ingeniozităţi ale sale constituie o metodă de a surprinde viaţa din unghiuri neaşteptate. Autorul lansează drone (nu dintre acelea interzise de unele guverne, ci imaginare) pentru a înregistra existenţa oamenilor din perspective inedite sau, folosindu-se de radiaţii infraroşii (tot imaginare), pătrunde în obscuritatea unor trăiri inavuabile. Toată această tehnologie literară sofisticată ne atrage atenţia numai la început, dar, după ce ne obişnuim cu ea, începem să o ignorăm şi să urmărim exclusiv evoluţia personajelor.
Agitaţia lor zilnică ne captivează, întoarcem pagină după pagină ca să aflăm ce se mai întâmplă cu ele şi, treptat, însumarea de situaţii şi gesturi capătă un sens mai înalt. Exact acest efect are asupra noastră romanul Turnuri şi dame, efect amplificat de cantitatea mare de epică din paginile lui.
În centrul atenţiei romancierului se află Dalia şi Marius Mihăescu, ea – pictoriţă, el – cercetător într-un laborator de fizică atomică, amândoi tineri, căsătoriţi de puţină vreme şi încă neplictisiţi de viaţa conjugală. Aşa cum nu poţi filma doar un cuplu din fluxul de trecători de pe stradă, nici Silvian Floarea nu poate să păstreze în cadrul naraţiunii doar două personaje. Nu i-o permite instinctul său artistic. Prozatorul intuieşte mai bine decât alţii curgerea vieţii, monoton-imprevizibilă. Personajele sale se asociază, în treacăt, cu alte personaje, deviază de la vieţile lor sau îşi regăsesc vechile traiectorii, fac experienţe de o noutate care le taie respiraţia şi care se dovedesc, la un moment dat, banale ca atâtea altele, se asociază cu hotărâre şi se despart cu tot atâta hotărâre.
În general, Silvian Floarea înregistrează inutilitatea ultimă a tot ceea ce pare important şi descifrează comedia luării în serios de către oameni a propriilor lor acţiuni. Nimic nu duce la nimic, deşi totul este trăit dramatic şi cu sentimentul luării unor decizii de care depinde sensul existenţei.
Născând un copil (căruia îi dă numele Andrei, după numele tatălui ei), Dalia îşi regândeşte raporturile ei cu Marius, cu pictura, cu lumea. La fel se repoziţionează după ce îl recomandă pe un fost coleg de şcoală al ei, Călin Ionescu, ca bărbat, unei prietene, Taisa Maran, profesoară de muzică, iar aceştia doi se îndrăgostesc şi încep o viaţă împreună. Pictoriţa simte că îl pierde pe cel de care până atunci nu avusese nevoie decât ca prieten şi, în acelaşi timp, are sentimentul unei victorii văzând-o pe Taisa vindecată de dragostea ei fantezistă pentru un locotenent de poliţie. Ulterior, când Călin, proprietarul unei firme de manechine, are o aventură cu o producătoare de film din Suedia, Ioana Sindvaal, Dalia îşi regândeşte din nou relaţia cu prietenii ei. În mod similar, Marius Mihăescu (poreclit cu tandreţe de soţia lui „Einstein”) nu poate rămâne un observator distant atunci când colegii săi, Pavel şi Paul, se îndrăgostesc. Autorul urmăreşte modul cum destinele se ciocnesc şi îşi modifică unele altora traiectoria, ca bilele la un joc de biliard.
Remarcabil este faptul că toate aceste personaje nu sunt oameni simpli, cu acţiuni predictibile, pe care scriitorul să le pună în mişcare ca pe nişte marionete. Ele sunt, dimpotrivă, oameni cu o personalitate complexă, cum nu prea avem în literatura română de azi. Modul cum se joacă, de exemplu, Dalia şi Marius, în intimitatea locuinţei lor, replicile excentric-culturale pe care le schimbă, stilurile pe care le parodiază aparţin unor intelectuali de elită.
Şi totuşi, Silvian Floarea reuşeşte să cuprindă în mintea lui de artist toată această lume şi să o privească dinafara prezentului ei, pentru a-i sesiza farmecul şi zădărnicia.

P.S. Câteva date bio-bibliografice pentru cei care nu ştiu nimic despre autor: Este profesor de română şi franceză la Hotarele, în judeţul Giurgiu. A debutat în 1999 cu o carte de versuri, Nelinişti aprinse. A mai publicat volume de teatru, de proză scurtă şi de critică literară. Turnuri şi dame este primul său roman.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara