Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Despre psihanaliză şi sfinţi de Iulia Alexa


Simptomul ca o "muşcătură" a sacralităţii. Istericele lui Charcot sunt surori bune cu preotesele africane în transă. Caterina din Sienna şi Loise de Néant sunt de fapt frustratele sânului matern, împingând sublimarea până la absolut sau până la vid. Evita Peròn, Mahatma Gandhi şi Madonna sunt întruchipările unei socialităţi moderne, eclectice, New Age. Sfinţenia şi stigmatele ca un posibil delict de conversie.
Catherine Clément e o evreică atee care călătoreşte în Africa şi India şi face antropologie culturală şi proză bună. Iulia Kristeva e ortodoxă liber-cugetătoare şi profesează un creştinism soft, literar, şi psihanaliză. Corespondenţa dintre cele două femei inteligente despre restul femeilor excepţionale ale lumii este un exerciţiu speculativ elegant, uneori sclipitor şi scandalos.
Experienţa maternităţii ca o transformare de sine în altcineva, asupra căruia individul îşi revarsă atenţia şi grija, este paradigma civilizaţiei. Psihanalizând şi mai în profunzime, e paradigma carităţii creştine şi a drepturilor omului. Iată ereziile inteligenţei. Căci, dacă am admite această găselniţă filosofică a Iuliei Kristeva, fundamentele supramundane ale eticii creştine ar fi aruncate în aer. Fecioara Maria sau suprema satisfacţie a feminităţii asupra întregului neam bărbătesc, un adevărat delir de putere! Practicile ascetice ale isihiei văzute tot prin prisma adoraţiei marianice, drept nişte regrese în stadiul pre-lingvistic, în "inexprimabila copleşire maternă", (totul în aceste interpretări seamănă cu a spune, medical şi irelevant, că extazul mistic ar fi rezultatul unei descărcări de endorfine în creier, urmare a postului negru - fiziologic şi-atât.) Toată dizertaţia psihanalitică a Iuliei Kristeva este, poate, un eseu splendid, dar nu o nouă teologie, şi, cu siguranţă, nu o nouă "teologhisire" (sensul superior). Ca o paranteză, teologia nu relegă discursul psihanalizei: Evdokimov scria undeva, despre asceza pustiei, că este o "imensă psihanaliză urmată de o imensă psihosinteză a sufletului uman universal."
Dincolo de Fecioara Maria se întinde imensul teritoriu al sacralităţii feminine din toate spaţiile culturale: Coranul sau supunerea absolută, Africa neagră şi transele inexplicabile, India şi erotica mistică, apoi complicatele, genialele sfinte catolice.
Psihanaliza feminităţii e punctul de plecare pentru reducţii structuraliste "clasice". A fi femeie este echivalent cu "a fi cel slab" sau "cel care îşi permite nevroza". Psihanaliza este astfel, încă un argument pentru persistenţa dihotomiilor gândirii tradiţionale ce vor fi deconstruite în poststructuralism, iar sacralitatea funcţionează ca un soi de background al lor, postulând că "ceea ce este da, da; ceea ce este nu, nu"; prag de inhibiţie şi motor de refulare. Dihotomiile reconstruite de Kristeva vin ca manifestări de gândire dualistă tare. Sacrul este deopotrivă relaţie dată şi convenţie. Sfinţenia este, aşadar, produs istoric şi cultural, dar şi tot ceea ce forţează limitele simţurilor, ceea ce rezultă din efortul epuizant sau din moarte (Orfeu, Marsyas)! Dansul tehno sau cel al dervişilor sufişti au acelaşi rezultat, extazul. Orient şi Occident se întâlnesc într-un soi de psihologie transpersonală care adună şi drogul şi sexualitatea şi jazzul şi politica. Sacralitatea nouă, "minimală, imprescrptibilă, şi exigentă ca orice ateism veritabil." (C. Clément). No comment.
"Dogma structuralistă" se aplică şi condiţiei umane, ridicând-o la abstract. Binaritatea sacrului e o sursă primară de sens, justifică şi viaţa noastră desfăşurându-se între trup şi suflet, între pământ şi cer. Kristeva numeşte acest statut "bisexualitatea psihică." Un cuvânt ca oricare altul (spunem noi). O dovadă de construcţie şi deconstrucţie simultană, din perspectiva altor sfere epistemologice. Naturalul şi supranaturalul ca extensii ale lui 0 şi 1, dualitatea lingvistică intrinsecă în cuvântul "supra-natural", masculinul e ceva "copt", transcendent, principiu al ordinii, femininul e contraordinea, natura, ceea ce e "crud". Lévi-Strauss poate zâmbi mulţumit.
Oricum, cartea aceasta poate figura cu succes şi la capitolul filosofiilor asupra genului (gender /vs/ sex), e vie, alertă, are umor şi exotism. Dacă suntem protejaţi împotriva exceselor ei (mai ales a psihanalizelor "radicale"), e un deliciu intelectual.


Catherine Clément, Iulia Kristeva, Femeia şi sacrul, traducere de Alina Beiu-Deşliu, Ed. Albatros, Bucureşti, 2001, 244 pag., 81.000 lei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara