Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Filmului:
Diavolul din cutie – carnavalul pop al lui Tim Burton de Angelo Mitchievici

Umbre întunecate (Dark Shadows, 2012)
Regia: Tim Burton.
Cu: Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Eva Green.
Genul filmului: Comedie, Fantastic.
Durata: 113 minute.
Premiera în România: 18.05.2012.
Produs de:Warner Bros. Pictures.
Distribuit în România de: MediaPro Distribution.


Suprarealismul-pop (lowbrow art) al lui Tim Burton, specie apărută în California de Sud la finele anilor ’60 nu poate fi înţeles fără spiritul carnavalesc, guignolesc care vascularizează cinematografia sa.

Sweeny Todd, bărbierul diabolic de pe Fleet Street, este rudă de sânge şi aş zice de profesie cu Edward Mâini-de-foarfece. Cei doi reprezintă emblematic faţetele aceluiaşi imaginar gotic trecut însă prin filtrul decantărilor estetice ale unei pop culture în miezul căreia s-a format tânărul desenator Tim Burton. Ultimul film cu un titlu înşelător are ceva dintr-un orgiastic ghiveci al filmelor de gen, totul citaţional, mestecat în acizii culturii prodigioase a lui Tim Burton, nimic la prima mână, totul tăiat cu foarfecele sau cu briciul şi relipit într-un colaj fastuos în care umbra lui Michael Jackson se întâlneşte în spiritul suprarealist de care pomeneam cu o morgă shakespeariană şi cu umbre expresioniste invocate ironic, în care goticul cu mucegai victorian se ciocneşte de consumerismul McDo şi de siropurile sentimentale ale love story-ului lui Erich Segal etc. Mai mult decât atât, regizorul reînvie nu numai un vampir din secolul XVIII, Barnabas Collins (Johnny Depp), dar şi o serie de figuri-fetiş precum Alice Cooper care apare în carne şi oase pentru un concert cu dedicaţie sau Christopher Lee, interpret inspirat pentru atâtea horror-uri acum celebre. Această resurecţie vampirologică însoţită de un anturaj ilustru are o semnificaţie mai profundă decât cea a unui artificiu comic sau a unui procedeu postmodern care face şi farmecul filmelor lui Tarantino.
Nu este vorba de reciclarea unor figuri emblematice, ci de ceea ce emană întregul film al lui Burton cu întreaga serie de monştri mai mult sau mai puţin sacri, şi anume nostalgia. Tim Burton îşi invită eroii copilăriei, adolescenţei şi ai unei tinereţi zbuciumate artistic pe aceeaşi scenă ca la un carnaval în cinstea sa. Este ca şi cum ai răsfoi vechi benzi desenate, sau cum ai descoperi cărţi vechi întrun cufăr prăfuit sau jucăriile stricate, strâmbe ale copilăriei. Monştrii lui Burton, chiar şi cei mai terifianţi, au pasiunea măştii, au ceva din figuraţia spectacolului de carnaval, chiar şi când ucid te întrebi dacă în locul sângelui nu este cumva suc de roşii. Crima are aspect de farsă, cineva îţi face cu ochiul de după cortină. Reînviat, dar purtând blestemul vrăjitoarei Angelique Bouchard (Eva Green), fost fată în casă, Barnabas revine destul de motivat în anii ’70, – întâmplător anii în care a rulat serialul TV care i-a servit drept model lui Burton –, în plină febră consumeristă, dar cu toate acestea în mijlocul unei familii purtând desuet marca unei glorii crepusculare. Decadenţii familiei, exceptându-i pe cei câţiva impostori, nu fac un contrast prea mare cu strămoşul sangvinar. Elizabeth Collins Stoddard (Michelle Pfeiffer), dr. Julia Hoffman (Helena Bonham Carter), Bill Malloy (Christopher Lee) sunt din acelaşi film, defazat poate cu câteva decenii. Practic, Barnabas nu are chiar atât de mari probleme de adaptare la standardul familiei, cât o serie de stupefacţii cu privire la noutăţile pe care i le rezervă anii ’70 ai secolului XX. Confuziile sunt şi ele pline de miez, M-ul unduios al siglei Mc Donalds este luat drept semn al lui Mefistofel, imprecaţiile lui Barnabas sunt demult ieşite din uz, nu şi pentru cititorii de romane gotice, vampirul se răsteşte la o cântăreaţă să iasă din televizor etc. Diavolul consumerist ascuns un cutia catodică este mult mai versatil decât cel al bestiarului gotic. Într-un fel, există o similitudine cu personajul pereche, guvernanta Victoria Winters (Bella Heathcote), care i-o reaminteşte vampiriului pe iubita defunctă, Josette du Pres. Intrată în aceasta familie Adams, fiecare cu egocentrismul său secret, Victoria se simte ca la ea acasă. Igenua se integrează perfect carnavalului tandru-grotesc precum Colombina în Commedia dell’arte.
Reintrarea în lumea poveştii terifiante reprezintă pentru Tim Burton o întoarcere acasă, o revenire la figurile familiare ale universului copilăriei, gen Stainboy, dar şi ale artei sale, iar în ciuda tramei macabru romanţate se simte această bucurie a revederii. O mare parte dintre trucurile de speriat ale filmului horror sunt trecute în revistă, toate aceste boîtes à surprise din care diavolul cu aerul său de bătrân pişichier apare puţin cam mototolit şi cu gagurile cam răsuflate are ceva înduioşător în sine. De altfel, această lume problematică a adolescenţei este evocată prin rebela Carolyn Stoddard (Chloë Grace Moretz), cea care-l respinge sistematic pe strămoşul demodat al familiei, aşa cum îl acceptă un băieţel, imaginea emblematică probabil a unei copilării în care regizorul priveşte ca într-o oglindă. Spre deosebire de alte filme ale lui Tim Burton, acesta este mai degrabă o recapitulare, un joc gen Trick or Treat cu măştile dragi ale altor filme, măşti de după care regizorul ne face cu ochiul în dorinţa de a trezi amintiri, ale noastre, dar mai ales ale lui.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara