Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
DIMINEŢI LIGURE de Mircea Petean


toată lumea fotografiază

sau se lasă fotografiată

o întreagă nebunie

imagini doar imagini

fugoase aproximative inconsistente

un bărbat în etate îmbrăcat în negru ferit de asaltul mulţimii zăboveşte pe un scaun de piatră la umbra unui zid ros de sarea mării privind abstras spre nicăieri

şi în vreme ce tonţii şi flecarii se lasă seduşi de murmurul mării şi surâsul soarelui di n Golfo dei Poeti el pare sedus de freamătul pur al rostirii

dincolo de liniştea spartă de cuvintele rostite în toate idiomurile limbile şi dialectele pământului el contemplă nestingherit albul tăcerii

xxx

încetul cu încetul

în anii din urmă pe măsură ce

pierdui din voluptatea scrisului

exacerbată de pofta nebună de literă plumbuită

dobândii voluptatea rostirii

în marginea ei când nici nu te-aştepţi se cască abisul tăcerii

un copil - acelaşi căruia îi plăcea să aşeze bănuţi pe şine şi să-i contemple calzi turtiţi în palmă după ce trenul trecuse peste ei cu toată greutatea vagoanelor sale -aruncă pietre şi ascultă cu urechea ecoul din adâncuri

xxx

minte cu aerul că spune adevărul şi spune adevărul ca şi cum ar minţi

e un generos zgârcit şi un zgârcit generos

umilinţa sa e roasă de orgoliu şi orgoliul său e plin de umilinţă

iubeşte cu duşmănie şi urăşte cu tandreţe

de altfel ura e o formă disperată de iubire şi iubirea o formă acceptată de ură - zice

scrie făcând apologia rostirii şi vorbeşte de parc-ar citi
ascultă ca un duhovnic şi vorbeşte ca un parlagiu duhovnic şi povestaş neîntrecut deopotrivă

ce mai - e definiţia însăşi a ambiguităţii

xxx

la Răsărit tremurul la Apus cutremurul

la început verbul divin la sfârşit vaier şi suspin

negre amare şi nenumărate postiri dulci străvechi şi enigmatice rostiri

căderile mele-n abis au devenit - zice estetul -fastuoase călătorii în cer încetul cu încetul

iar de când femeia zilelor şi nopţilor mele m-a părăsit caut preajma drepţilor

mutaţi de mult în ţărână şi în uitare vai nimeni ştire-n lume de mine nu are

rostirea numai rostirea e panaceu şi alean precum apusul de soare mediteranean

iar atunci când nu am cu cine mă convorbi mă adresez lămâiului de vizavi

la început de drum viva la vida la sfârşit de drum sorti da sordida

xxx

rătăcesc pe mare ascultând goana valurilor izbite de ţărm şi visez la destinul corăbierului care musai c-am fost într-o viaţă anterioară

la margine

acolo are să se petreacă Întâlnirea -la margine

nu s-ar zice-n paragine că trăieşte pe-acest astru ultimul sihastru

lumina loveşte clapele mării şi lumea se umple de acordurile Preludii lor şi Baladelor care îmi acompaniază reveria

aud clipa cum se sparge precum sâmburul ajuns la maturitate adun cojile cu măturica ce faci - mă întreabă cineva şi eu de colo - mai nimica