Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Din poemele unui pictor de Constanţa Buzea

FILIP KÖLLÖ

Ţin să vă mulţumesc pentru poemele publicate. Mă încurajează. Mi-am însuşit şirul oranj al cuvintelor dvs. vis-ŕ-vis de mine. Strădaniile mele au şi distanţe moarte, perioade de pauză, de rătăciri. Cedează şi nervii, şi alte măreţe organe, dar trebuie să ştii să te aduni, să te opreşti până nu te fură talazul, că val e puţin spus. E o viaţă de cartier ploieştean, unde riscul ratării definitive e la tot pasul. Oamenii îmi plac aşa cum sunt, naturali, comunic cu ei, nu-ţi trece prin cap ce perle scot pe gură. Aici este seva, instinctul culege, memoria pe post de computer; atenţia distributivă, selecţia se şlefuieşte pe traseu. Traseele diferă...

Plicul de-acum conţine poeme noi, poeme vechi, oricum poeme-unicat.

Vă urez tuturor multă sănătate, gânduri bune, prosperitate.

Cu sinceritate, Filip Köllö."


Sens sepulclar

În drum spre pasiva întoarcere
mă străbat sentimente confuze
ca şi cum m-aş afla printre morţi
pe o masă pentru disecţia Sinelui.
şoseaua - încă umedă după lacrimi -
asaltată din flancuri de sperietori
se-ntinde în faţa mea
ondulându-se ca un anaconda de plumb
sub luminile vesele ale semafoarelor
stinse; doar un ştergător de parbriz
uitat mergând, clipeşte în zare.
Am senzaţia că nu voi ajunge
niciodată în paradisul
sensurilor sepulclare;
iar marmura plecată din lacrimă
marmura îngerului
jgheab îşi va face pe coama
mâinii duse spre cearcăn.


Dureri stereo

Prin labirintul de aur
creeat de vânt în lanul de grâu
se strecoară acum o palidă adiere
deloc invizibilă, graţie colbului.
Prin gratiile unei uriaşe porţi
poţi descifra carnea, sângele, parfumul
adolescenţei în stare lichidă
graţie lacrimei merituoase.
Nu voi uita niciodată irişii ei largi.
Către cele cinci puncte cardinale
spre arena desăvârşitei decepţii
spre înfiorătoarele bucurii ale speranţelor mele...
port acest trup însângerat de milioane
de coroane de spini.


Înserarea, palid doliu

Poemul pare un loc prea strâmt -
însă imaginaţia mea ştie să zburde
să-şi arate colţii.
Undeva, jos, un personaj oranj
deretică printre flori
bănuiesc cu atenţie
după mişcarea frunzelor
ce-i acoperă mâinile.
O pisică neagră îi însoţeşte
cu pupilele sale arcul siluetei
puţin mai galben.
E ca şi cum ai fi smuls
un sector din Grădinile Suspendate
punându-l de veghe aici
la căpătâiul reflecţiilor mele.

Înserarea, palid doliu
descinde cu lentoare pe tăişul rotund
al orizontului.


Concert cu pânze

Sub sălcii de artificii
acordurile roşii ale fanfarei oranj.
De-atâtea iluminări reflexia lunii
nu-şi mai găseşte locul în lacul întunecat.
Un copil plânge în braţele exploziilor;
când lacrima atinge roua ierbii
din mâhnirea mea izvorăsc
noi rădăcini celeste.
Îmi caut privirile rătăcite
în rumoarea elegantă a albului nopţii.
Îmi regăsesc forţa şi paşii
uitaţi în adâncă melancolie.
Pier în mulţimea străină, curată, ambiguă...
şi mă revărs iarăşi în următorul coşmar.


Nici un punct pe cer

În liniştea sepulclară a primăriei
cântecul unor păsări stranii.
Flori purpurii la ferestrele brune
în care se reflectă violetul ierbii.
Undeva se opreşte o maşină
nu o văd -
dar după zgomotul delicat al portierei
sunt sigur că este o femeie.
Nici un punct pe cer
care să-mi amintească
vreun lucru, orice, sau poate totul
despre Disperare.


Copilăria lumii

Cine sunt aceşti tineri care dansează?
Sau aceşti bătrâni care îi cercetează cu îngăduinţă?
Cine sunt eu, ce caut aici?
Mă ating...
Desigur cineva îmi priveşte tâmpla
spatele, silueta, îmi studiază mişcările...
Se construiesc avioane din hârtie de invitaţii
şi ele plutesc pe deasupra mea
purtând în ele
întreaga copilărie a lumii-pierdută!
Ai zice că asist intempestiv
la o sărbătoare frustrată de artificii
şi plină de sensul nisipului absent
din clepsidră.


Sequoia lacrimogen

Oameni aproape restrânşi
însinguraţi cu perechi de străzi
rătăcitoare: strada Exilului
strada Contumaciei, strada Labirintului...
Flori ce-şi dispută griurile
în favoarea unui albastru flagrant.
O veselă linişte funebră
o carte de joc lipită cu leucoplast
o electrocardiogramă negativă
pierdute pe trotuar.
O jumătate de umilinţă -
un Sequoia al tristei situaţii, lacrimogenă.
Ca o mică piscină secată, deghizată în umbre
plângând
după vechiul copil.