Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Disertaţie de gen romanţată de Marius Chivu


Nu e nevoie să fii bărbat pentru a observa câte reviste cu, despre şi pentru femei există pe piaţă, câte emisiuni tv au formatul asemănător acestor reviste, câte seriale cu femei eroine absolute (specialiste NASA, CIA, FBI etc.) putem viziona într-o singură seară, câte sute de reclame se folosesc de imaginea femeii self-confident, cu carieră de succes ş.cl., câte articole despre feminism citim într-o lună în mai toate periodicele culturale, la câte conferinţe universitare despre feminism suntem invitaţi în decurs de un semestru, câte trupe muzicale girl-power ascultăm zilnic la radio... În ceea ce priveşte statutul problematic al femeii în societatea falocratică, literatura românească pare să fi pierdut startul. Nu i-a rămas decât să proiecteze această abordare fie asupra comunităţilor tradiţionale marginale (rrome, din zona rurală sau de mahala), fie asupra celei academice. Din a doua categorie face parte prezentul roman.

Ştefania Mihalache este o tânără de 26 de ani, absolventă a literelor braşovene şi masterandă în studii de gen şi cultură la Universitatea Central-Europeană din Budapesta. Romanul ei de debut, Est-falia, este un fel de road-diary al tinerei fete din Est plecată la studii în Occident, prilej pentru consemnarea experienţei dezrădăcinării, a dislocării geografice şi a confruntării pe viu cu un Celălalt întrupat, ca în orice spaţiu de trecere care este campusul universitar, de toate naţionalităţile Balcanilor. O situaţie asemănătoare găseam în Pulsul lui Pan, romanul Ioanei Baetica, numai că, dacă acolo subiectul era superficial tratat, expediat prin retorică, Ştefania Mihalache nu se instalează nici ea propriu-zis în tema alterităţii, ci avem mai degrabă conceptualizarea ei. Situată într-un cadru academic, temporara criză de identitate a masterandei în feminism, problema integrării şi a socializării în mediul multicultural pierd destul de repede aderenţa la real. Călare pe conceptele postmodernităţii ca o Quijotă balcanică, Ştefania nu trăieşte un conflict pe bune (poate doar în capitolul final), cât mai degrabă unul de natură livrescă. Nu atât realul este cadrul referenţial al naraţiunii cât bibliografia teoretică. Se întreabă la un moment dat naratoarea: "... de ce nu pot să văd viaţa dincolo de tot ce mi s-a întâmplat."

Ştefania nu este doar o tânără plecată la studii şi trezită dintr-odată faţă cu alteritatea Occidentului, Ştefania este femeia-heterosexuală - ortodoxă, masterandă venită din Balcanii post-comunişti să înfrunte, conştientă de marginalitatea ei, discriminările Vestului. Lentila ideologiei deformează percepţia oarecum comună a feminităţii, bruiază literatura şi-i diluează efectul artistic. Spun comună pentru că, în ciuda complexităţii, nu ne mai e străină problematica feminităţii şi a scriiturii asumat feminine. Nu substanţa conflictului de gen mai face azi diferenţa, ci stilul, compoziţia, construcţia. Or, Ştefania Mihalache abdică din primele pagini pe un ton cam teribilist: "Scriu o carte despre mine şi despre spaţiile din mine şi din afara mea, iar eu sunt evident un hăţiş pentru că încerc să fiu o conştiinţă feminină în spaţiu şi să umplu sau să golesc câteva locuri comune. Deja îmi scriu recenzia la propria carte nescrisă. Dar nu, nu trebuie să fiu prea deşteaptă. Mai degrabă ar fi vorba de neîndemânare, de nestăpânirea instrumentelor narative. Eu sunt femeia care trebuie cărată în spate. Aşa că şi tiparul narativ mă va căra în spatele lui. Şi fie ca să şsic!ţ câştige cel mai bun." Formularea preventivă a punctelor slabe ale propriului scris nu o scutesc însă de obiecţiile criticii. Strategia e comună.

Naraţiunea este asistată îndeaproape de ideologie, inserturile teoretice şi conceptualizările, chiar şi joculare, fracturând discursul literar a cărui evenimenţialitate devine un fel de anecdotică de gen. Cartea este, astfel, subminată din ambele sensuri. Ca eseu, fragmentele aşa-zis teoretice rămân nişte ipoteze de lucru sau doar enunţuri conclusive (excepţie face capitolul Where have all the heroes gone?, la bază o ingenioasă comunicare despre masculinitate şi vampirism pornind de la romanul lui Stoker), iar ca literatură textul nu apucă să se desfăşoare liber, să seducă în afara constrângerilor de natură aşa-zis ideologică. Urmărind naraţiunea îndeaproape, explicitând-o la tot pasul şi expunându-i mesajul fără nici o reţinere - totul e susceptibil de a fi concept, simbol, marcă -, ideologia concurează inutil carnaţia literară a textului. Romanul îşi conţine propria hermeneutică, dar nu prin asimilare, ci prin parazitare. Nimic nu e de povestit, totul e deja de interpretat; lumea există nu pentru a ajunge într-o carte, dar pentru a valida constructul hermeneutic. Substratul ideologic al cărţii nu mai e decelat abia de către comentatorul obiectiv pentru că autoarea supra-creează. Canalul critic de comunicare este, astfel, obturat. Rejectând subiectivitatea celuilat, literatura, de fapt, ex-comunică. Deşi fără a fi radical în sensul gender-textualism, însă deseori autosuficient printr-un soi de snobism conceptual, discursul Ştefaniei Mihalache este cam tezist şi excesiv de narcisiac.

Înainte de a fi realitate individuală, faliile despre care vorbeşte Ştefania sunt şi ele un construct. Or, pretenţia naratoarei este tocmai una de natură deconstructivistă. Avem aici un fel de existenţialism ŕ rebours, căci esenţa precede existenţa şi, într-o oarecare măsură, o şi provoacă. Est-falia nu este un roman despre ruptură şi sincopă, ci o carte despre renunţarea aprioric la coerenţă. E mult prea conştientă Ştefania Mihalache de faptul că literatura este artificiu şi prea preocupată de construcţia mesajului falia-ca-identitate pentru a nu ştirbi naturaleţea textului. Începând de la titlul mult prea tehnic: "Aşa sunt faliile mele. De aceea le iau aşa cum vin, din fluxul normal, inevitabil, al trăirilor, le conştientizez puţin şi le scriu... În chip secret, eu cred că în fiecare falie zace un roman potenţial extraordinar." De aici secvenţialitatea, fragmentarismul, sincopele atât în conţinut cât şi în construcţia cărţii. Un fel de falsă promisiune, romanul se încheagă până la urmă şi chiar ai impresia unei cărţi rotunde, dar acesta este efectul exclusiv al părţii finale, când întoarcerea acasă leagă forţat firele într-un nod. Plecată din Budapesta multiculturală, trecută prin exoticul Skopje şi plimbată prin cosmopolita Londră, tânăra masterandă se întoarce, în sfârşit, în Braşovul vulgar. Călătoria bibliografică printr-o Europă ca un campus universitar s-a încheiat, urmează confruntarea cu viaţa reală.

Unii vor spune că nici una dintre obiecţiile de mai sus nu sunt propriu-zis neajunsuri, ci tocmai semnele unei altfel de conştiinţe artistice de gen. Poate, însă n-ar fi mult prea comod!? Proteicele falii sunt alibiul perfect pentru a susţine, în plan literar, aproape orice. Într-un anume fel, Est-falia este un roman în filiaţie gidiană, dacă vreţi: amânată din start, cartea este în bună parte propriul şantier hermeneutic, metaficţiune tricky, o disertaţie de gen romanţată. Numai că textul (emoţionant în partea lui finală, cea mai bună) pierde deseori din spectacol prin preţiozitatea teoretică şi prin construcţia demonstrativă. Dan Lungu şi Sorin Stoica sunt doi scriitori nefilologi, de formaţie sociologică şi cu practică antropologică (în special al doilea), dar nici măcar la ei tentaţia teoriei, deseori resimţită, nu este atât de puternică. Dincolo de reţinerile specifice criticii literare, Est-falia nu este deloc o carte ilizibilă, lipsită de interes sau de un oarecare farmec. Cu umor, (auto)ironie şi erotism atât cât trebuie, scris alert, esenţializat, cu o bună oralitate şi destule contururi expresive, discret intertextual, acest roman de debut, oricum peste medie, se citeşte cu plăcere (mai ales de către băieţii filologi). Iar dacă faci abstracţie de discursul narcisiac uşor jenant, de facila şi comuna secvenţialitate narativă, vei găsi inteligenţa Ştefaniei Mihalache de-a dreptul reconfortantă. Îţi vine chiar să o inviţi la o cafea... (Sper să nu fiu acuzat de falocriticism tocmai acum, pe final.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara