Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Doctrina Olteniţa de Mircea Mihăieş

Există o ură a sclavului faţă de stăpân, şi există o ură a stăpânului faţă de sclav. Există o ură a politicianului faţă de alegător, şi există o ură a alegătorului faţă de cel ales. Cum ar putea fi altfel, când, periodic, omul instalat în pernele moi ale puterii e obligat să coboare spre-a se umili pentru vot. în oglindă, votantul îl detestă pe politicianul care l-a minţit cu neruşinare, promiţându-i marea cu sarea şi neoferindu-i finalmente decât imaginea respingătoare a cefelor îngroşate peste noapte.

între categoriile care, în ultimii doisprezece ani, au beneficiat constat de ura puterii scriitorii ocupă primul loc. Indiferent că la guvernare s-au aflat politicieni de dreapta, de stânga sau de centru, indiferent că în parlament au moţăit nume mari ale culturii române, nu s-a făcut nimic pentru această categorie. Că unii scriitori sunt detestabili, dubioşi moral şi respingători prin comportament, că adesea e preferabil să n-ai de-a face cu ei, e drept. Numai că, naiba ştie cum, exact aceste persoane posesoare de condei au fost cel mai uşor asimilate de putere.

Studiaţi lista scriitorilor �oficiali" de după 1990 şi veţi înţelege de ce iritarea puterii se răsfrânge asupra breslei în general. Fie că e vorba de-un Vadim Tudor, neadmis în Uniunea Scriitorilor nici măcar pe vremea lui Ceauşescu, deşi publicase destule însăilări rimate, fie că e vorba de Eugen Barbu sau Adrian Păunescu, excluşi din principala organizaţie scriitoricească într-un moment de demnitate a membrilor săi, puterea s-a bazat mai ales pe astfel de specimene. Posibil ca ura faţă de scriitorime să fi fost indusă de resentimentarii care doreau, astfel, să distrugă o organizaţie în care nu erau acceptaţi. N-am nici o probă în acest sens, e o simplă speculaţie bazată pe observarea comportamentului persoanelor invocate, dar şi a eternilor comilitoni din categoria Săraru, Neagu sau Everac.

Hărţuită la fiecare cotitură, târâtă prin procese absurde, ameninţată cu confiscarea puţinelor sale proprietăţi (în afara vilei de la Neptun, nu există nici o singură altă posesie a Uniunii care să nu fi fost sau să nu fie chiar acum subiectul unui proces amorsat de putere sau de interpuşi ai puterii), Uniunea Scriitorilor constituie o permanentă bârnă în ochii găştii neo-comunist-ciocoieşti. Regimul Iliescu îşi manifestă fără jenă ura faţă de scriitori fie ignorând constant doleanţele sosite din Calea Victoriei 115, fie premiind şi promovând până la isterie aceiaşi şi aceiaşi fideli ai crezurilor omului din Olteniţa.

Televiziunea a devenit vehicolul principal de promovare a figurilor netelegemice ale unor inşi urât îmbătrâniţi. Sunt aceiaşi autori ce-au ştiut ieri să tundă oaia comunismului naţionalist al lui Ceauşescu, iar azi mulg în draci din ugerul (nu atât de slăbănog pe cât se zice) al iliescianismului. Dacă România a scăpat de comunism doar pentru a ceda locurile de onoare pilonilor cultural-ideologici ai ceauşismului, înseamnă că �emanaţii" chiar l-au ucis degeaba pe nea Pingelică. Cu mai multă abilitate, Iliescu ar fi putut să se orienteze spre generaţia tânără, mustind şi ea de lichele gata să se vândă în schimbul unui ciolan. Or, se vede că dom' Ilici mizează doar pe numele verificate şi răsverificate. Probabil că n-a uitat lecţia eşuată a gorbaciovismului: comunismul nu poate fi reformat, pentru că va face implozie, deci ţine-o înainte cu vechile dogme şi personaje!

De când s-a inaugurat �Canalul cultural", veritabilă oficină de propagare a doctrinei iliesciene, lucrurile s-au împotmolit de tot. Cum filtrul e mai des decât lianele din jungla africană, nu pot pătrunde pe post decât culturnicii cu bilet de voie de la Cotroceni. şi să te ţii plictiseală! Cuvinte mătreţoase, vocabule rostogolite din gâtlejuri obişnuite mai degrabă cu gradele votcii decât cu subtilitatea exprimării ideii, grohăieli cu pretenţia de pamflete la adresa �duşmanilor culturii şi limbii române", ce mai, o revărsare de resentiment şi ură la adresa a tot ce nu e pe placul puterii.

Trecerea într-o discretă dizgraţie a lui Sergiu Nicolaescu a determinat împingerea în faţă a actorului cu providenţialul nume Mălaimare. Pentru cine nu-şi aduce aminte, e vorba de individul care, acum câţiva ani, ameninţa cu folosirea mitralierei împotriva adversarilor viziunii despre lume şi viaţă a idolului său, Iliescu. Răsplătit pentru această bravă rescriere a doctrinei iliesciene (Sergiu Nicolaescu îl luase în braţe pe �Nu noi am tras în voi!", în timp ce Mălaimare urla ca din gură de şarpe că ne va nimici fără milă), comediantul-politruc e nelipsit de pe micile ecrane. Că nu se prea înţelege nimic din dizertaţiile sale docte, nu-i nici un bai. Bai e că intoleranţa şi jocul politic au fost introduse în domenii care-ar trebui ţinute departe de propaganda de partid.

în aceste condiţii, e cât se poate de firesc să fim inundaţi cu imagini pline cu isprăvile grupului de adulatori ai lui Ion Iliescu. Grup din care nu lipsesc aproape niciodată o Draga Olteanu-Matei, un Florin Piersic, o Florina Cercel, un Dorel Vişan - după cum se vede, juni unul şi unul, perfect racordaţi la arta secolului al douăzeci şi unulea, capabili să transmită lumii (şi chiar o fac, destui, în interminabile şuşe pe la comunităţile româneşti din străinătate) mesajul unei Românii perfect echipate pentru postmodernitatea politică şi culturală a anilor 2000.

În sfârşit, va trece şi această pegră, ne vom lecui şi de rănile adânci lăsate de patrioţii gras remuneraţi. închistarea, anchiloza şi submediocritatea vor putea fi depăşite cu totul altfel decât o fac astăzi promotorii revoluţiei culturale de tip Olteniţa. Nu cred că numele citate trebuie scoase din viaţa publică. în fond, d-na Olteanu-Matei îşi are propriii fani - şi ei nu trebuie ignoraţi -, chit că nu mesaje spirituale aşteaptă ei de la posesoarea celei mai vulcanice voci a scenei româneşti. La fel, amestecul de lubric şi naţionalism din emisiunile de televiziune ale lui Florin Piersic îşi va fi având rolul lor social-sexual. Doar că va deveni o ruşine pentru orice regim politic viitor să defileze cu astfel de artişti şi cu astfel de idei.

în clipa de faţă, Ion Iliescu pare pregătit să declanşeze o nouă revoluţie culturală. A lucrat temeinic la pregătirea cadrelor - tocmai a împânzit ţara cu sute de �cavaleri" ai culturii, care de care mai aprigi luptători cu reumatismele fizice şi suferinţele morale -, a obţinut fondurile, iar ideologia e de mult însuşită: vechiul slogan care-a girat toate crimele bolşevismului: �Cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Cine e împotriva iliesciansimului e uşor de descoperit. Rămâne, însă, chestiunea spinoasă a �apoliticilor". Ce-ar fi de făcut cu ei? în ce categorie să-i plasăm?

Dac-ar fi să ne luăm după etichete, ei ar trebui promovaţi în rândul îngerilor. Dacă ne luăm după fapte, observăm că nu sunt, vai, decât gloanţele ucigaşe din mitraliera mai demult promisă şi în fine arătată naţiei de către cel mai nemălai dintre slujitorii la baionetă ai lui Ion Ilici Iliescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara