Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prin anticariate:
Doi coţcari de Simona Vasilache


Undeva în josul paginii a doua din Bilete de papagal, într-unul din primele numere, din 1928, apare o notiţă cu ambiţii de avanpremieră: „N° 16, de mâine, cuprinde o povestire inedită a decedatului URMUZ, prozatorul surprinzător de ciudat, ale căruia debuturi publicate de către T. Arghezi au provocat acum câţiva ani o emoţie intelectuală semnificativă."

Piesa, postumă, pe care o vindea anunţul e Algazy & Grummer, şi ea apare, într-adevăr, duminică, 19 februarie, în numărul scris, vorba vine, de Urmuz şi Arghezi. Scrisoarea primului către al doilea, însoţind ieşirea în lume a prozei, era veche din 1922, de când discretului ei autor tocmai i se publicase, în Cugetul românesc, Pâlnia şi Stamate. Un soi de destin are, deci, această ilustrată din cartierul comercial. Peste doi ani, tot ea o să dea titlul ediţiei din Urmuz îngrijite de Saşa Pană, la editura Unu.

Se pare că negustorii au existat de-a binelea, şi nota de subsol a lui Urmuz, care-i leagă de un banal magazin de geamantane de pe strada Doamnei, nu e un simplu artificiu. În belle époque, Grumer (numele sunt doar o idee modificate) vinde articole de voiaj în mahalaua Bisericii Enei. Algazi e consemnat de Anuarul Capitalei pe 1910, editat de Socec, îndeletnicindu-se cu aceeaşi afacere, pe Academiei, la numărul 1. Nişte oameni care se plictiseau sunt aceşti încă asociaţi, probabil, prin 1908, când îi încondeiază Urmuz, şi care-şi vor fi omorât timpul cu mici meschinării reciproce, ori ţintindu-i pe clienţii lor.

Mecanica, obositoare şi prăfuită, a vieţii de mic prăvăliaş e o temă a vremii. Doar că Urmuz vede în ea un eşec mai răsunător, un faliment de lume. Ceea ce începe să se scrie nu mai are o legătură plauzibilă cu realitatea, de aici nevoia ca Algazi şi Grumer să-şi schimbe numele, după ce au devenit personaje. În textul care-şi justifică atacul la concret printr-o inadecvare, întru totul condamnabilă, a fondului persoanei la forma numelui ei, patronimele diferă de cele (presupus) reale doar printr-o literă fiecare. E de-ajuns, însă, ca studiul după natură să se degradeze irecuperabil, iar prozatorul cu ipocrite pretenţii de realist să-şi arunce schiţele la gunoi. Vântul care mătură literatura îi risipeşte şi pe aceşti modeşti consumatori ai ei.
Nu e greu să ne închipuim ce literatură vor fi gustat cei din clasa lui Algazi şi Grumer. „Bună", pesemne, după cifrele de vânzări, însă cu totul depăşită judecând după pofta de nou pe care ei înşişi încep s-o simtă difuz. Şi această pasiune ciudată consumă, cu propria lor încuviinţare şi participare, tot ce e omenesc în ei. Rămâne, aruncat cât colo, într-un decor de dugheană cu fleacuri, restul de mécanique, lipsit de viul pe care să-l căpuşeze. Ceea ce, de fapt, se distruge prin lupta lor cu stânjenitorul sine, dată dintr-un sentiment brusc de descompletare (Algazy nu mai are ce să mănânce, Grummer se trezeşte fără băşica din spate, care-l acţionează), e comicul. Aşa cum arată la început, într-un duo de tot râsul, alternând coţcării omeneşti cu mişcări de maşină, respectă neabătut reţeta lui Bergson. În momentul în care între ei apare sfada, şi asta fiindcă Grummer are iniţiative, propriile lor încheieturi par să se desfacă, obligaţia unuia să îndrepte ce-a stricat celălalt dispare, şi tandemul comic se desfiinţează. Acolo duce, de fapt, orice manifest: la adâncirea ireconciabilă a unor diferenţe tolerate de dragul unui liniştitor tout finit par des chansons. Până la ruptură.

Şi nu altceva îşi doreşte Urmuz, decât să arate liniile unde construcţia comică stă să crape. Să surprindă momentele în care, peste mecanismele perfect controlabile, peste rolurile prescrise, haosul îşi face jocul, şi să treacă mai departe. Lăsându-ne să ne întrebăm, descumpăniţi, cea fost asta, cu junghiul râsului oprit când se pornea mai bine. Nu alta i-a fost reţeta de viaţă, demonstrativă în registru minimalist, dacă se poate spune aşa. Un caz închis, ca şi strania dispariţie a lui Algazy & Grummer, din lipsă de probe.