Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

Ion Pillat a fost, incontestabil, o figură absolut remarcabilă a vieţii noastre literare din perioada interbelică. Şi deşi a mai fost, ani buni, şi deputat, senator, n-a întrerupt niciun moment relaţia cu ceea ce-i stătea, mai ales, la inimă: scrisul.
Om de mare, autentică cultură el s-a simţit mereu legat - alături de creaţia în limba maternă - şi de viaţa intelectuală a restului lumii.
în testamentul lui, a cerut, de pildă, ca volumul II al Operelor sale, pe care-l voia intitulat: SUFLETUL AL­TORA. Exerciţii de echidistanţă, să includă în Partea I:
"Poezii de Georg Trakl; Poezii alese din Francis Jammes (cu N. S. Herescu); Stanţe de Jean Moréas (13 la număr); Poezii de Baudelaire; Din poezia germană - o antologie din West-östlicher Diwan al lui Goethe; Trei imnuri târzii de Hölderlin; Sonete de Shakespeare, Ronsard, Mallarmé şi Valéry; Poezii de T.S. Elliot.
Partea II: Cornetul (Rilke); Anabasis (St. J. Perse); Prietenie a Prinţului (St. J. Perse); Centaurul, Bachanta (Maurice de Guérin); Odă (Paul Claudel) etc."
Dar în afară de această comuniune spirituală, pe care - cum vedem - o dorea continuată şi postum, Ion Pillat a avut mereu şi relaţii personale cu mari nume ale vieţii culturale din vremea lui.
Aflat într-o vizită la Paris, un bilet primit din partea lui Benjamin Crémieux la 8 martie 1928 îl anunţa bunăoară:
"Mă găsiţi la biroul meu din Quai d'Orsay vineri la 6 p.m.
Sper că miercuri veţi participa la dineul P.E.N.Club-ului".
Două luni mai târziu, după ce revenise la Bucureşti, Jules Romain se interesa:
"înseamnă că proiectul e abandonat! Aş dori s-o ştiu, ca să pot dispune de existenţa mea. Un cuvinţel, nu credeţi? Vă mulţumesc cu anticipaţie. Şi vă rog, dragul meu Poet, să credeţi în foarte amicala amintire pe care am păstrat-o despre dumneata."
La 23 ianuarie 1933, Valéry Larbaud îi comunica:
"Vă mulţumesc pentru frumosul exemplar al traducerii dumneavoastră din Anabase, iar modul cum mi-aţi apreciat prefaţa la ediţia rusă m-a mişcat profund.
Cunoaşterea textului m-a ajutat să citesc traducerea dumneavoastră, care mi s-a părut excelentă; aţi izbutit să-i redaţi în întregime sensul, de unde rezultă şi armonia textului francez. Dacă aşi putea pronunţa â-ul şi î-ul românesc, cred că mi-ar face plăcere să citesc pentru mine această Anabase, în aceeaşi msură cu plăcerea pe care mi-o procură textul francez.
Vă rog să primiţi, odată cu colegialele mele salutări şi asigurarea celor mai bune sentimente."
Dealtfel, în arhiva lui Ion Pillat mai există şi o altă scrisoare a semnatarului celei de mai sus.
Şi aş mai putea reproduce şi alte asemenea mesaje.
Dar, neîndoios, cele mai interesante sunt scrisorile primite de Ion Pillat din partea lui Rainer Maria Rilke şi a lui Lucien Fabre.
Ce dintâi a fost prilejuită de primirea de către poetul german a mai multor numere din revista Cugetul Românesc, care a apărut, lunar, între 1922-1924, iar din 1923 a fost condusă de Ion Pillat. în mai multe numere acesta a publicat traduceri din Rilke, Trakl sau Francis Jammes.
Evident, semnatarul scrisorii a fost plăcut impresionat de prezenţa sa în paginile revistei, dar răspunsul lui ne dovedeşte că era, în genere, un bun prieten al literaturii noastre.
Şi încă o mică precizare. Nicolae Lahovary - amintit de Rilke - publicase în revistă mai multe articole interesante: "Către pacea internaţională. încercări vechi şi noi", "Impresiuni din America", "însemnări asupra vieţii politice americane" ş.a.
Autorul celei de-a doua scrisori, eseistul, poetul şi romancierul Lucien Fabre s-a arătat foarte interesat de traducerea de către Ion Pillat a poemului "Anabasis" al lui Saint-John Perse, făcându-i o amplă şi pertinentă analiză.
Versiunea românească, apărută în 1932, e precedată de o amplă prefaţă a tălmăcitorului ce nu-i totdeauna în consonanţă cu viziunea lui Fabre asupra poemului şi ar merita să fie cunoscută în întregime.
Dar, pentru moment, trebuie să mă mulţumesc să reproduc doar două mici pasaje:
"Tipărit în 1924 la Paris într-o ediţie voit restrânsă, pentru bibliofili, poemul a dispărut de atunci din librării prin însăşi voinţa de izolare a acelui misterios Saint John Perse, pseudonim sub care se ascunde o personalitate marcantă de la Quai d^Orsay. St. -J publicase înainte de"Anabase" sub numele enigmatic, dar poate mai străveziu Saint Léger un volum revelator de poeme Elegii, tot atât de imposibil de obţinut chiar pentru rarii şi frecvenţii săi admiratori.
... E natural, deci, ca marele public din Franţa să-l ignoreze cu totul, e şi mai firesc, însă, ca un Valéry, un Claudel, un Fargue şi alte câteva spirite luminate, hotărâtoare ale gustului literar francez de mâine să-l plaseze foarte sus. în Europa, deşi nu sunt opt ani de la apariţie, a fost tradus în limbile: germană, rusă, engleză şi italiană, tălmăcirea mea vine a cincea la rând".
Iar acum scrisorile.
Dumitru HîNCU

Château Muzot
Sierra (Valois), Elveţia
10 noiembrie 1924

Revenit la Muzot între două călătorii, trebuie să mă resemnez să vă exprim în doar câteva cuvinte bucuria şi surpriza pe care le încerc citind şi recitind generoasele rânduri ce mi-au adus expresia desăvârşitei, activei dv. atenţii şi să vă rog să credeţi în via mea recunoştinţă.
Fascicolele Revistei dumneavoastră îmi confirmă rezultatele marii şi binevoitoarei dv. strădanii; sunt fericit să mă găsesc în ele. în privinţa calităţilor mele lingvistice, le cam exageraţi, din păcate! înţeleg, însă, că V-aţi apropiat de textul meu cu o fericită obstinaţie şi o aplecare de poet. Dacă regret ceva, e împrejurarea că-i vorba de o lucrare din tinereţe ce acaparează onoarea de a-şi croi drum în mai toate limbile europene; aşternute odinioară într-o singură noapte de toamnă, aceste pagini n-au alt merit decât sprinţarul lor ritm tineresc. Probabil că tocmai aceste ritmuri sincere şi naive se impun unui atât de mare număr de cititori; pe de altă parte, mă şi tem că prin versurile mele mature mă depărtez de posibilitatea unei echivalenţe.
Cum să nu iubeşti România, iubite domn, după ce am luat cunoştinţă de "Izvor". Vreme de un an a fost cartea mea de căpătâi şi sunt convins că am să mă întorc la ea cu mereu aceeaşi uimire şi egală tandreţe. Admiraţia pentru prinţesa Bibescu a devenit definitivă în clipa când am cunoscut şi "Alexandre Asiatique", dar în "Izvor" intuiţia ei de mare poetă a izbutit să surprindă una din cele mai profunde continuităţi umane. Şi îi înţeleg fericirea de a o fi descoperit în tainicele adâncuri ale propriului ei popor.
V-aş ruga să-i spuneţi domnului Nicolae Lahovary că, realmente, l-am aşteptat aici lună de lună, că nu mă mulţumesc cu regrete şi că-i aştept vizita, ca şi pe a dv. ceva mai încolo. S-ar putea, însă, ca să fiu deseori plecat în cursul acestei ierni; aş fi vrut să vă arăt acest ţinut valaisan, devenit puţin şi al meu, în momentele splendorii sale văratece sau autumnale, dar şi iarna. Aceasta îi conferă totdeauna o anume măreţie, numai că atunci lumina se dezinteresează de aceste coline, care se şi miră de dominaţia unei absenţe.
Nu uitaţi, vă rog, să transmiteţi şi Domnului colaborator al dumneavoastră (Oscar Walter Cisek - n.n.) ceva din recunoştinţa ce v-o port şi reţineţi pentru dv. Domnule şi scump Poet
expresia devotatei mele simpatii
Rainer Maria Rilke
Pe plic: A Monsieur
Ion Pillat
Bucarest
6, Strada Romană
*
9.XI - 32

Scumpul meu prieten,
ce lucru frumos şi perfect izbutit mi-aţi trimis? L-am citit cu nespusă plăcere.
Sunteţi mulţumit de complimentul meu? N-am cum să ştiu ori poate că opera dv. îmi place din alt motiv decât cel pe care l-aţi dori? Nu cred în posibilitatea unei adecvări totale a unei traduceri şi consider că aceasta trebuie să încerce a transpune în geniul propriei limbi. E clar că "Et ma pensée n^est pas distraite du navigateur" nu-i totuna cu "gândul meu nu părăseşte pe navigator". Căci e evident că între Ťquitterť şi Ťen etre distraitť există cu siguranţă o nuanţă foarte subtilă; după care intervine complicaţia arhaismelor, revenirea la etimologie, surpriza spiritului şi bucuria pricinuită de trecătoarea enigmă ghicită într-o clipită care nu putea fi, în opinia mea, transpusă într-o traducere. Dar există o compensaţie: aceea a magnificului cuvânt gândul, în locul bietului şi spălăcitului pensée, întrucât expresia d-tră păstrează întreaga-i forţă instructivă, legată de străfunduri, de circulaţia intimă, sangvină, în timp ce a noastră e o frunză veştedă, căzută din pom, ce nu le mai are pe toate acestea.
Orice moment al unor astfel de transpuneri lasă să răzbată o plăcere. Ťîn gura morţilorť în loc de Ťla bouche des mortsť e astfel mult mai frumos şi mai puternic în text.
Dar câte alte lucruri s-ar mai putea spune! Ca, de pildă, surprinzătoarea superioritate a limbii române asupra celei franceze în tot ce se referă la iscusinţa şi meşteşugul ţăranului şi păstorului sau, pe scurt, în ceea ce e biblic.
O frază o va dovedi:

"Maître du grain, maître du sel..."
"Stăpân pe grâu, stăpân pe sare..."

Aici, însă, limba română mă pune în încurcătură, întrucât e, într-adevăr, vorba de un balans, în timp ce în expresia cântare (quintal), cred foarte frumoasă, e vorba de a cântări propriu-zis şi nu de o metaforă, ceea ce e cam greoi pentru o stare de spirit.
Sau alt exemplu: al transpunerii sunetelor.

"Un siffle, un sifflement si pur..."
"Un fluier, o fluierătură atât de limpede"

în Franţa se fluieră cu gura, în România cu flautul. De aici s şi f; suflarea voastră e mai pastorală. Şi tot în acelaşi vers, ce observaţii s-ar mai putea face comparând pur, cu limpede. (Apropo de asta gândiţi-vă la superbul vers al lui Valéry despre şarpele ce suflă, însetat şi el de o anume nevinovăţie).

Et quelle sombre soif de la limpédité.

Pur nu comportă adaos, limpede înseamnă transparent şi clar. Pentru un francez, tipul purităţii e aerul pur, pentru un român e apa curată (deci limpede). Pentru cel dintâi eau pure cuprinde o restricţie, nu e vorba decât de apă; pentru cel de-al doilea e toată apa.
Şi încă ceva: planul operei. Dumneavoastră indicaţi, cu o umbră de ironie, că Léger ar fi pretins că nu s-a gândit la asiatici şi că schema nu-i şi a lui; drept care zâmbiţi discret. E adevărat, aveţi dreptate; la început Léger s-a declarat perfect de acord cu mine, dar poeţii sunt mincinoşi, ba mai mult e un mitoman; am să vă povestesc şi am să vă trimit câteva magnifice minciuni ale acestui mare poet. Greşeala lui Léger e de a nu-l fi lăsat pe cititor să iubească cum crede acesta. Plecând de la un subiect transformat şi uzat prin utilizare, procedeul aluziv de acum îi permite "să facă a crede" sau "a lăsa să se creadă". Perfect, nimic de zis; e calea regală deschisă visului; dar când Mallarmé a fost întrebat dacă cutare geniu e autentic, a răspuns: "ce importanţă are". Şi avea dreptate.
Când Valéry a publicat La jeune Parque, eu n-am şovăit să afirm că poem-ul se înscria în linia poemelor ce ar trebui să se numească: Astre, Şerpi, Ispite, Visuri, Primăvara. El a fost cam deranjat şi, într-un interviu, a declarat că La jeune Parque era povestea intimă a sufletului etc. Dar aspectul manuscrisului îmi dă mie dreptate. Şi, într-adevăr, după aceea i-a venit ideea de a-şi adăuga alte fragmente şi de a face un poem unic, cu siguranţă cel mai frumos din câte s-au scris în limba noastră şi poate în toate limbile şi în toate timpurile - dar ne putem întreba, iar eu cer să nu se caute un sistem liric coerent, şi ordonat de psihologie. (De altfel, prin calităţile lui, Valéry e prea vast spre a recurge la scheme).
Dar mă depărtez de ce discutam. Revin la Léger.
Şi dumneavoastră. Aţi băgat de seamă că traducerea dv. trimite Anabase în Asia, o împinge, o închide acolo?

"En robe pure parmi vous..."
"în caftan nepătat"

Sunt două cuvinte care fac de prisos orice comentar, şi e mereu aşa.

"Et le soleil n^est pas nommé..."

N-avem cumva de a face cu religia abstractă a asiaticilor? (Eu m-am şi întrebat uneori dacă, în frumoasa lor căutare a Universului, ei nu căutau, de fapt, ceva care nu există, o imagine a propriului lor bine, o relaţie, iubirea pentru tribul lor? Şi dacă nu cumva erau atei, fără s-o ştie?)
Exemplul cu robe pure (şi traducere dumneavoastră abundă în asemenea exemple) e izbitor. Probabil că robe pure e preluat din Levitic şi Léger n-o mărturiseşte. Dv. traduceţi prin caftan nepătat şi expresia robe pure capătă adevăratul ei sens: acela de mantie curată a asiaticului.
Toate astea sunt pasionante. Vă felicit; şi termin cu un ultim elogiu, cel mai preţios, meritat de orchestrarea ritmurilor şi a timbrului. în Anabase vorbea un mare poet, pentru o misiune muzicală cvasi imposibilă. Dumneavoastră aţi găsit soluţia. Matematicienii care rezolvă probleme pentru care nu există metode au afirmat că sunt genii.
Omagiile mele doamnei Pillat
prietenia lui Lucien Fabre
Pe plic:
Dsale
Dlui Ion Pillat
9, str. Pia Brătianu, Bucureşti, Roumanie

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara