Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Domnul K de Rodica Zafiu


Litera k ne permite să explorăm o zonă din istoria recentă a ortografiei româneşti, pentru a observa succesiunea modelor şi a influenţelor culturale care au produs evaluări variabile în timp şi i-au atribuit conotaţii simbolice. Literă (preluată din alfabetul grecesc) a alfabetului chirilic folosit timp de secole în cultura română veche, k a fost înlocuit cu c în trecerea la alfabetul latin, substituirea reprezentînd o opţiune latinistă şi mai ales o manifestare a voinţei de apropiere de ortografiile limbilor romanice moderne (franceză, italiană etc.). K e totuşi internaţional: din alfabetul grecesc a trecut (cu folosire limitată) în cel latinesc, fiind apoi utilizat diferit în variantele de alfabete ale limbilor moderne din diverse familii: mai mult în limbile germanice, mai puţin în cele romanice. Azi îl întîlnim în forme internaţionale care transcriu cuvinte de diverse origini: koala, kamikaze, kibbutz etc. În cultura română, k (lăsînd urme în numele din perioada de tranziţie: Kogălniceanu) a fost mai întîi un semn al legăturii cu scrierea veche, de dinainte de modernizarea şi occidentalizarea romanică. A devenit cu timpul un semn al influenţelor străine neasimilate. În Dicţionarul limbii române moderne (DLRM 1958) sînt cuprinse doar 21 de cuvinte care încep cu litera k; dintre acestea, aproape jumătate conţin elementul kilo-; în Dicţionarul explicativ (DEX 1996) numărul cuvintelor cu iniţiala k a crescut la 80.

E interesant că influenţa rusă oficială din anii '50 nu a forţat în acest punct ortografia, preferînd să prezinte împrumuturile recente din rusă ca perfect asimilate de română: dicţionarele noastre includ formele colhoz "cooperativă agricolă" şi culac "chiabur", în timp ce în franceză grafia acestor rusisme este kolkhoze şi koulak (Petit Robert 1990), iar în italiană kolchoz şi kulak (Zingarelli 1995). Decizia politicii lingvistice a făcut deci ca termenii ruseşti care conţineau litera k să nu fie marcaţi grafic în transcrierea lor cu alfabet latin. Doar tîrziu şi în bună parte prin intermediul limbilor occidentale k ajunge să conoteze alteritatea (de obicei refuzată sau ironizată) în ipostaza rusească: nomenklatura, perestroika. Imediat după 1990 am remarcat chiar o tendinţă, manifestată pentru puţin timp, de extindere voită şi aluzivă a scrierii cu k pentru a polemiza cu orientări pro-ruseşti sau pro-comuniste: proletkultură, florikultori. În presa extremist-naţionalistă, k a apărut de multe ori inserat în numele de persoană pentru a insinua originea maghiară sau evreiască, în orice caz "non-românitatea" (Nisztoreszku, Doyna Kornea).

De mai multă vreme, k e asociat mai ales cu limbile germanice: cu germana (Kitsch) şi mai ales cu engleza. Încă dinainte de 1989, marca "anglo-americană" era conservată în împrumuturi (rock, folk, marketing, week-end, OK ) şi inclusă în nume - Mi(c)ki, Ni(c)ki etc. În mai multe cazuri, încercările de adaptare grafică (în DOOM: parching, cocher, scheting)

n-au prins, preferîndu-se scrierea cu k (parking, cocker, skating). În momentul de faţă, fenomenul a luat proporţii considerabile şi are şi unele manifestări cu totul noi. În primul rînd,

s-au înmulţit foarte mult împrumuturile, anglicismele neadaptate grafic şi care nici nu par să se adapteze prea curînd, atîta vreme cît tendinţa culturală - întemeiată pe prestigiul cultural al englezei - este de a respecta forma (scriere şi pronunţia) de origine: look, market, killer, broker, desktop etc. Uneori se revine la ortografia de origine chiar în cazuri în care grafia era de mult adaptată: "speaker-ul Camerei Reprezentanţilor din Congresul american" (RL 2083, 1997, 4).

Apar însă şi grafii "hipercorecte", cu un exces de k provocat de ignoranţă: "Toţi furnizorii de servicii pe Internet utilizează ca modalităţi de plată kardul" (EZ 2467, 2000, 5); "vînd pui koker auriu" (EZ 3935, 2004, 12).

O altă utilizare - ludică şi de codificare - a literei se poate identifica în mesajele de pe forumuri, chat-uri, sms-uri. În aceste forme de comunicare se manifestă efecte ale condiţiilor de transmitere (nevoia de abreviere, rapiditatea), dar şi trăsături mai generale ale limbajelor tinerilor: intenţia de originalitate, favorizarea conotaţiilor moderne şi internaţionale, încifrarea mesajului, marcarea apartenenţei la o comunitate de "iniţiaţi". Se manifestă astfel o tendinţă (existentă şi în alte limbi romanice) de a scrie cuvinte vechi româneşti cu k - sporadic (korekt, kefuri, kontsinuturi) sau consecvent : "Apoi am kondus-o akasă. Ne-am pupat k proshtii vreo juma de oră în mashină, de kredeam ko sa plătesk dreaq' iar vreo amendă" (lumivirtuale.ro); "kred ka yau spart cracker-ii compul shi nu shtiye kum sal repare" (forum.apropo.ro); "am terminat joku" (warzone.ro). Semnul distinctiv k apare şi în porecle, pseudonime, "nume de scenă" (Kreeru', Teakă, Nea Kalu ' etc.).

Şi mai recentă e folosirea rebusistică a literei k, cu valoarea dată de numele ei - ca sau (ţinînd seama de renunţarea la diacritice) că. K face parte dintr-un cod de abrevieri extins de la mesajele telefonice, obligatoriu scurte, la textele mai puţin dependente de spaţiu: k = "că" (cred k, shtiu k), ink = încă ("ink mai merge"), nik = (fam.) "nica", "nimica", dak = "dacă", mik = "mică", adik = "adică" etc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara