Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Dramatică:
Don Juan a murit! Trăiască Don Juan! de Marina Constantinescu




ASa cum aminteam si în articolele din numerele trecute, stagiunea 1999-2000 a început. Teatrele din Bucuresti si din tară îsi anuntă, rînd pe rînd, premierele. Asa se face că de curînd si Theatrum Mundi si-a invitat publicul la premiera Don Juan moare ca toti ceilalti de Teodor Mazilu, în regia tinerei Alice Barb, spectacol găzduit de Teatrul National din Bucuresti, la Sala Atelier. Piesele lui Teodor Mazilu au oferit de-a lungul timpului sansa regizorilor de a crea momente spectacologice de referintă. În 1964, Lucian Pintilie monta la Bulandra Prostii sub clar de lună si Dinu Cernescu punea în scenă la Comedie Somnoroasa aventură. Între 1970 si 1978, autoritătile - prin cenzură - l-au interzis pe Mazilu, considerîndu-i satira un pericol. Lumea cu semn negativ din piesele dramaturgului nu era tocmai pe plac. După '78 se observă, în mod paradoxal, o revenire în fortă a lui Mazilu printre optiunile regizorale si ale directorilor de teatre: Sanda Manu pune în 1978, la Teatrul National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, Frumos e în septembrie la Venetia, regretatul George Rafael montează la "Nottara", în acelasi an, Cinci romane de amor, iar un an mai tîrziu Mircea Cornisteanu regizează, tot la "Nottara", Mobilă si durere. Este montat si în tară, cam în aceeasi perioadă: Nicolae Scarlat face la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, Somnoroasa aventură, Cristian Hadjiculea la Iasi, Acesti nebuni fătarnici, iar atît de specialul Aureliu Manea face la Cluj O sărbătoare princiară. Putem spune că a fost cu adevărat un moment Teodor Mazilu în teatrul românesc. Dar, încet-încet, a intrat iarăsi într-un con de umbră, ce s-a mentinut si după '89. Nici regizorii din vechea generatie, nici cei din noua generatie, nu s-au mai apropiat de acest dramaturg sau dacă au făcut-o aproape, prin exceptie, primul impuls a fost actualizarea. Rezultatul, un melanj nu prea fericit, în care spiritul dramatic si satiric al lui Mazilu a iesit cam sifonat.
De aceea, am asteptat cu emotie această premieră sau mai degrabă cu teama de a nu asista la o alunecare, periculoasă si defavorizantă pentru toată lumea, vulgară, către actualitate si actualizare fortată. O dată în plus m-am bucurat, la sfîrsitul reprezentatiei că publicul cunoscător s-a reîntîlnit, regăsind, spiritul autentic al lui Mazilu, iar publicul format din tineri spectatori a cunoscut un dramaturg valoros despre care nu auziseră mai nimic. O întîlnire decentă si reconfortantă pe toate planurile iar lucrul i se datorează tinerei regizoare Alice Barb. Optiunea ei pentru un spectacol curat, echilibrat, construit fin în atmosfera comicului de limbaj tipic Mazilu, amplificînd dezinvoltura textului, s-a dovedit a fi una serioasă, profundă. Don Juan moare ca toti ceilalti nu este o comedie clasică. În piesă simti amarul vietii, presiunea sabloanelor, mentalitătilor si mai ales a prejudecătilor. La început lucrurile par clare, conventionale - amorurile paralele cu Maria-Magdalena si Maria Antoaneta - pentru a iesi, treptat, din închistarea sablonului si a-si striga propria neputintă si disperare. Pericolul mitului este de fapt analizat de Mazilu si exploatat de regizoare, care păstrează, pentru atmosferă, muzica lui Mozart, parfumul perucilor si al costumelor de epocă. Ele nu sînt greoaie nu doar pentru că sînt stilizate de scengorafa Oana Botez, dar si pentru că sînt principalele elemente de decor, într-un spatiu aproape gol. Remarcăm interpretarea protagonistului, Viorel Comănici, bine dozat în stări si în alternarea lor, de la fortă la vulnerabilitate, reusind acest lucru chiar dacă nu este foarte sustinut în demers de ceilalti parteneri de scenă, cu exceptia lui Marius Gâlea în rolul Gardianului. Corectă în evolutia de tip parodic este Maria Jughietu în convertita Maria-Magdalena spre deosebire de Claudia Negroiu, neverosimilă si stridentă în Maria Antoaneta, comicul de situatie izbutind doar datorită solutiilor regizorale.
Alegerea lui Alice Barb, Don Juan moare ca toti ceilalti de Teodor Mazilu, sustinută de directorul Ion Cocora de la Theatrum Mundi, mi se pare nu numai inspirată, ci si argumentată regizoral si artistic pînă la capăt. Este o montare elegantă, subtilă care invită reverentios în lumea lui Mazilu. Un suport, un fel de captatio benevolensis este si caietul-program, bogată sursă de informatie, emotionant prin inedite si felul în care a strîns voci de dramaturgi si de regizori.


Theatrum Mundi: Don Juan moare ca toti ceilalti de Teodor Mazilu. Regie, scenariu, decor, ilustratie muzicală: Alice Barb. Costume: Oana Botez. Distributia: Viorel Comănici, Maria Jughietu, Claudia Negroiu/Gabriela Butuc, Marius Gâlea, contra tenorul Romeo Văsut.