Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
Dor de scris de Ioana Pârvulescu

Meseria scrisului, căreia poetic i se spune şi "meşteşug", are un statut ingrat faţă de celelalte meserii. În timp ce un zugrav, de pildă, se duce dimineaţa să lucreze, iar pe seară, când termină, îşi vede de viaţă, în timp ce un contabil aşteaptă cu nerăbdare sâmbăta şi duminica pentru a se odihni sau pentru a călători, în timp ce un frizer de azi (ieri bărbier, mâine stilist) aflat în concediu îşi vede de concediu, la cei mai mulţi scriitori e exact invers. Ei se duc dimineaţa să muncească, iar când se întorc, se pregătesc de scris. Aşteaptă weekendul ca să înceapă lucrul pentru care sunt făcuţi, iar concediul e timpul privilegiat pentru adevărata lor meserie. Oamenii care scriu relativ mult - cei cu rubrici săptămânale la gazete sau, Doamne fereşte, cei cu rubrică zilnică - nu visează altceva decât să aibă timp pentru... scris. Pare ciudat, dar e real. Pare comic, cu condiţia să nu fii în pielea scriitorului. Am colegi (Cristian Teodorescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Traian Ungureanu) care îşi scriu cărţile, dar colaborează simultan la cotidiene, săptămânale şi lunare, unde au mereu de umplut gura hămesită a unei rubrici care mistuie tot ce-i dai într-o zi, o săptămână sau o lună.
De când scriu sistematic, deşi mult mai puţin decât alţii, mi-am dorit necontenit să am timp pentru scris. În imaginaţia mea asta înseamnă un an, doi de vacanţă, cu existenţa asigurată, în care unica grijă să fie decuparea din realitate a acelor lucruri care pot să aibă greutate şi frumuseţe în carte. Iar "la masa de lucru" să mă pot aşeza oricând, fără a avea vraişte sertarele minţii, din pricină că mă gândesc simultan la celelalte meserii pe care le fac ca să pot să mă ocup şi cu scrisul-scris.

Sunt mulţi care, ca să aibă această vacanţă utopică devin bursieri. Ca să-şi compună cărţile, se exilează. Când am fost, într-un trimestru de început de mileniu, la Wissenschaftskolleg din Berlin (locul în care, înaintea mea, fuseseră colegi Mario Vargas Llosa şi Andrei Pleşu), am cunoscut toate tipurile de filozofie a bursierului. Un tânăr din Statele Unite se scula la 6 dimineaţa şi se proiecta direct pe scaunul de la computer. După două ore şi ceva de lucru energic, cobora să-şi ia micul dejun cu cei abia treziţi din somn, se ridica primul de la masă explicând cu un zâmbet vinovat că e în urmă cu lucrul, se ducea în cameră, se reaşeza la computer, se întrerupea a contre coeur pentru masa de prânz care trebuia iarăşi luată în comun, pleca şi de aici primul, cu aceeaşi scuză, şi tot aşa. Pentru el conta numai timpul, spaţiul îi era indiferent, iar Berlinul ca oraş, ca loc viu, era pus într-o groasă paranteză. Colegii îl priveau cu o admiraţie echivocă. Cei mai mulţi îşi scriau proiectul, dar cu măsură, străduindu-se în acelaşi timp să profite de atracţiile culturale sau turistice ale unei capitale care merita văzută. Încercau să-şi delecteze şi sufletul, nu numai calculatorul. În fine, erau şi bursierii cărora nici nu le trecea prin gând să piardă vremea cu lucrul, ci aveau filozofia contrară, să profite din plin de loc, lăsând timpul să li se topească printre excursii, plimbări cu bicicleta pe benzile libere bine conturate ale trotuarelor, expoziţii, spectacole.

Problema cu mine este că nu pot scrie decât la Bucureşti. Am încercat şi la Berlin, n-a ieşit mare lucru, am încercat şi în Elveţia, unde, într-adevăr, am scris 100 de pagini din cartea despre secolul 19, dar a trebuit să le rescriu aproape în întregime la întoarcerea acasă. E posibil să mă fi obişnuit, ca mulţi alţii, cu scrisul ca "atracţie interzisă".

Pe Cioran îl chinuia faptul că inspiraţia îi vine tocmai atunci când e obligatoriu să plece de acasă, aşadar când îi e interzis să se aşeze la lucru. Iar Călinescu, dacă nu mă-nşel, se întreba cum e să te întrerupi în mijlocul frazei, să pleci într-o excursie de duminică, iar luni să-ţi reiei fraza exact de la virguliţa la care ai abandonat-o. Pentru scris e nevoie, totuşi, de o continuitate, iar rupturile de ritm au distrus multe romane. M-am întrebat întotdeauna când a avut timp să scrie (şi să citească pentru a scrie) Călinescu, mai ales Istoria literaturii... Avea cursuri, avea rubrici, publica permanent şi totuşi s-a putut ocupa de o carte la care numai bibliografia (făcută fără memoria ajutătoare a unui computer) te poate strivi definitiv. Ce să mai vorbim de corespondenţa pe care a întreţinut-o cu autorii sau urmaşii lor pentru obţinerea fotografiilor şi a documentelor, de vizitele la aceştia, de cercetările în biblioteci şi arhive, de parcurgerea unor opere despre a căror existenţă uneori abia de se ştia şi a literaturii universale în contextul căreia erau puse şi, în fine, de timpul necesar scrierii unei cărţi de dimensiuni eroice.

Sunt şi oameni la care atracţia literaturii a fost atât de puternică încât le-a schimbat viaţa. Mai toţi poeţii noştri din belle époque, celebri sau uitaţi, şi-au lăsat studiile neterminate şi s-au dedicat în întregime scrisului. O făcuseră deja, înaintea lor, câţiva paşoptişti, o făcuse Eminescu, o făcuse Macedonski, înscris la Litere, fără să urmeze. Minulescu face un semestru de Drept, după care pleacă la Paris şi intră în boema literară din Montmartre, apoi o întăreşte pe cea de la cafenelele şi terasele bucureştene. Topârceanu, înscris la Drept şi la Litere, abandonează pe drum, iar poetul crescut "în umbra lui Caragiale" şi în spiritul lui, G. Ranetti, frecventează un timp cursurile de la Drept, apoi rămâne cu literatura. Şt. O. Iosif începe studii universitare, le întrerupe, apoi le reia, cu intermitenţe, iar D. Anghel renunţă chiar la gimnaziu, în pragul absolvirii, din cauza sau mai bine zis graţie descoperirii poeziei. Scrisul se dovedeşte mai puternic decât alte meserii, iar când e a doua opţiune, cea interzisă, poate însemna destin. Când ţi-e cu adevărat dor de scris, ziua se face mai încăpătoare. De aceea nu-mi fac prea multe griji că scriitorii din ziua de azi oftează, la fel ca mine, după timpul scrisului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara