Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Drobul de sare al Justiţiei de Cristian Teodorescu


Mă îndoiesc că Uniunea Europeană va întrerupe negocierile cu România. Nu cred însă că dacă nu ne vom face ordine în ogradă, raportul de ţară în ceea ce ne priveşte va fi mai bun decît cel de anul trecut. Povestea cu independenţa Justiţiei trenează de prea multă vreme. În raportul de ţară de anul trecut se pomeneşte şi despre alte bube cronice de care suferă împărţirea dreptăţii în ţara noastră.

În privinţa criteriilor economice pe care ar trebui să le îndeplinim pentru aderarea la Uniune, nimeni nu cere minuni Bucureştiului, ceea ce nu înseamnă însă că aceste criterii vor fi uitate. Importanţa acordată Justiţiei are cel puţin două explicaţii. Dacă aceasta îşi face bine treaba are loc şi îmbunătăţirea aşa-numitului climat de afaceri, ceea ce ar trage în sus şi economia autohtonă. Iar o Justiţie imparţială şi dornică să facă dreptate cît mai repede posibil îşi pune amprenta şi asupra mediului politic şi nu în ultimul rînd asupra respectării drepturilor omului.

Citesc în ultima vreme tot felul de opinii şi comentarii despre situaţia Justiţiei. Toate sînt formulate deziderativ şi sfîrşesc prin a spune că, fiind un an electoral, slabe speranţe de îmbunătăţire a situaţiei.

Aş zice că dimpotrivă, tocmai pentru că e un an electoral, lucrurile ar trebui să se mişte – şi nu prin simpozioane, mese rotunde şi alte semne şi semnale de bunăvoinţă, capitol la care nu ne întrece nimeni. Dacă magistraţilor li se va da limpede de înţeles să-şi vadă de treabă, cum zice legea, şi să-şi mai închidă telefoanele, mă îndoiesc că aceştia vor face pe proştii. Dar le spune cineva asta?

Nu sînt atît de naiv încît să cred că Justiţia poate fi altfel decît e restul societăţii, dar am atîta optimis pentru a vedea în magistraţi nişte oameni care principial nu vor să-şi tîrască prestigiul în noroi. Ştiu că există, mai ales în localităţi din provincie, judecători care interpretează legea după cum li se şopteşte sau după cum le pică lor mai bine. E chiar atît de complicat ca asemenea judecători să fie trimişi la plimbare? Sau e un capăt de ţară dacă magistraţilor asupra cărora se exercită presiuni de tot soiul li s-ar acorda protecţie? Nu cred că trebuie să plecăm de la premisa că aceşti oameni sînt alcătuiţi dintr-o plămadă specială avînd înscrise în codul genetic cinstea, curajul şi simţul legii. Mai curînd trebuie să ne asigurăm că persoane care au slăbiciuni şi chiar vicii vor găsi tăria, în sistem, pentru a le depăşi în exercitarea magistraturii. Iar dacă nu, că sita sistemului e suficient de deasă pentru a le îndepărta. Se ştie că există în provincie găşti locale din care fac parte şi judecători şi procurori şi puternici ai zilei – politicieni, oameni de afaceri etc. –, găşti care se afişează fără jenă, ca tovarăşii de pe vremuri. E aşa de greu ca aceste găşti să fie sparte?

Nu zic că judecătorul, procurorul şi poliţistul n-au voie să aibă prieteni, dar să-şi găsească prieteni, nu tovarăşi de interese sau „sponsori”. Fiindcă altminteri vorbim degeaba despre independenţa Justiţiei.

Mi se va spune, pe bună dreptate, că pentru asta e nevoie de timp. E adevărat, dar mai e nevoie şi de un moment de start clar precizat. De un semn venit din partea Puterii că s-a terminat cu găştile, că judecătorii care împart dreptatea după ureche trebuie să-şi teamă scaunele. Că procurorii care îşi confundă rolul cu cel al avocaţilor au de ales între şomaj, avocatură şi funcţia pentru care iau bani din partea contribuabilului şi, în sfîrşit, că poliţiştii care n-au chef să facă cercetări împotriva anumitor persoane au drumul larg deschis spre alte îndeletniciri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara