Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Drumul brânzei de Simona Vasilache

De ceva vreme, literatura cunoaşte fascinaţia listei. De încă şi mai demult, pe aceea a corespondenţelor. Discuţiile între comeseni din limbi şi culturi diferite, aprinse de vreun vis de dinainte de Babel, alunecă, din cînd în cînd, spre how do you say... Aşa că am scos, din căsuţele cu carii ale anticariatelor, Dicţionar-ul de cuvinte călătoare (un titlu frumos şi pentru un roman) întocmit de Al. Graur, prin '78, la Albatros. Referent îi era Th. Hristea.
Cu cît mai lungă călătoria, cu atît mai interesantă povestea, purtînd în foile ei aromă de mirodenii din Indii. Nu neapărat spuse exotice, denumind cele ale traiului în cine ştie ce civilizaţii moarte, sînt vedetele acestor voiajuri. Dicţionarul, interesat de cuvintele care-au intrat în română, le lasă deoparte pe-acelea date la export. Prefaţa, în schimb, le face, prin cîteva reprezentante, dreptate. Un asemenea exemplu este brînză. Brînza dacică, pomenită, cu moş şi varză (deh, cultură patriarhală, ţinută la dietă lacto-vegetariană), în listele de care n-a scăpat nimeni, subiect de caterincă postmodernă, e iute din fire. Întîi, migrează la vecini, devenind slavul bryndza. De aici, în germană, în dialectalele Brinse şi Brimsenkäse. Mai pe urmă, se găseşte scris Brinzenkäse, cuvînt în care Graur identifică "o tautologie de tipul celei care în toponimie este numită linguaglosa" (adică alăturarea, în numele unui loc, a două cuvinte care înseamnă acelaşi lucru, în limbi diferite). O explicaţie oarecum hipercorectă, din familia lui madipolan citit prin made in Poland îl crede pe Brinzenkäse brînză din oraşul elveţian Brienz. Mai degrabă, spune Graur, plusînd, Brienz vine de la brînză. În Franţa, prin Elveţia, brînză ajunge brousse, brînză de vaci.
Lăsînd în urmă brînza, cu dorul ei de ducă, dai peste lista limbilor din care au venit, la prima sau la a zecea transformare, destule din cuvintele azi româneşti. Între ele, nume ca avestic, berber, coptic, dravidian, hamitic, prakit, trimiţînd la feluri de-a vorbi atît de vechi încît nu mai sînt nici cei care au auzit de ele.
Aşa sînt şi unele din cuvintele călătoare, forme de-altădată, din timpul cînd limba mai avea culoare, folosite doar de bunii vorbitori, care ţin la nuanţe, de altfel, singurii, pesemne, ce vor deschide acest dicţionar (ca să nu spun, cu maliţie, vreun dicţionar). De pildă abitir, folosit la comparativ, mai abitir, cu înţelesul de mai ceva, vine din persanul abdar, strălucitor, care-n turcă se degradează în beter, "mai rău". Într-adevăr, pe cît îmi pot da seama, contextele corecte ale lui abitir nu sînt cele pozitive.
Demn de o istorie e şi parcursul lui almanah, însemnînd, iniţial, în arabă (manah), "locul unde se pun cămilele în genunchi". Pe urmă, prin metonimie, a ajuns să denumească povestea spusă la locul de popas al cămilelor şi, apoi, pesemne, datorită regularităţii acestor răgazuri de povestire, o scriere care urmează un calendar.
Distanţa la care sare sămînţa unei limbi care nu mai trăieşte decît prin cîteva sunete aruncate în alta ne dă, cîteodată, tuturor cîţi sîntem obişnuiţi cu prima sau a doua "generaţie" etimologică (cel mai adesea, în succesiunea franceză-latină), senzaţia privirii în prăpastie. Bluză vine de la numele oraşului egiptean Pelusium, buletin din ştampila (bulla) Evului Mediu latin, ceapraz din persanul 1äprast, "de la stînga la dreapta", chelfăni (pe care-l ştim azi mai mult din chelfăneală) vine din arabă, din kaffa, însemnînd platou de balanţă, şi-apoi podul palmei (şi, fireşte, corecţia care se-aplică folosind podul palmei). Dolarul e o formă dialectală de la taler care, la rîndu-i, vine de la un oarecare Joachimstal, valea lui Joachim. Farfuria vine din chineză, însemnînd întîi fiul cerului, apoi porţelanul dedicat împăratului. Fusta a apărut lîngă Cairo, într-o periferie cu croitorii, trecînd, pe urmă, în neogreacă.
Lighioană trage la legiune, şi ajuns, prin pură confuzie, sau prin neînţelegerea unei metafore, să însemne fiară. Marţipanul, om care şade, în arabă, ajunge, în timpul cruciadelor, o monedă cu Iisus pe un tron. Sensul i se schimbă la Veneţia, unde începe să însemne o cutie mică, şi apoi conţinutul ei dulce.
Cuvinte simple, unele intrate, în parte, în umbră, pe care Dicţionarul... lui Al. Graur le face musafiri de la cale lungă, care dau seama despre înrudiri şi contaminări pentru a căror explicare avem a cerceta istoria. Dincolo de fugare pasiuni filologice, sînt cărări pe care nu le mai bate nimeni. Brînza se cumpără de la supermarket, iar vorbele se găsesc de-a gata într-un vocabular de bază care, dacă n-are viitor, n-are, de bună seamă, nici trecut.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara