Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ei bine de Ştefan Cazimir

Un nou tic verbal, de ceva timp încoace, s-a ivit şi prosperă pe micile ecrane: "ei bine". Rar mai auzi relatare sau comentariu în care expresia amintită să nu apară măcar o dată, iar adesea chiar de două-trei ori: "Pe drumul naţional cutare s-a produs un grav accident de circulaţie. Ei bine, poliţia rutieră..."; "Un incendiu de mari proporţii a izbucnit în comuna x. Ei bine, pompierii..."; "Un profesor de matematică de la liceul y a intrat la ore în stare de ebrietate. Ei bine, directorul şcolii..." ş.a.m.d. Exemplele, evident, sînt reproduse cu aproximaţie, frecvenţa lor neverosimilă nelăsîndu-ţi nici timp să respiri. Unul totuşi mi s-a întipărit perfect în memorie, ca un fel de record al genului. O orchestră simfonică din SUA a concertat în Coreea de Nord, intonînd la început imnurile celor două ţări. Comentatoarea evenimentului ne-a anunţat la momentul potrivit: "Ei bine, imnul naţional al Statelor Unite!" Şi dacă, în exemplele anterioare, o vagă nuanţă adversativă motiva cît de cît expresia, ultimul nu mai posedă nicio justificare, atestînd exclusiv forţa copleşitoare a clişeului. De la micul ecran se contaminează treptat şi oamenii scrisului; am adunat deja într-o mapă cîteva zeci de tăieturi din presă: "Ei bine, strîngerea mea de inimă...", "Ei bine, diferenţa e că soţia preşedintelui..."; "Ei bine, o campanie pentru uninominal..." etc., etc. Ei bine, eu unul nu mai suport! M-am decis aşadar să ader şi eu la noua modă verbală, cu intenţia de a-i înmulţi partizanii şi de a-i grăbi astfel decesul. Căci orice modă moare atunci cînd devine unanimă. Voi purcede la treabă chiar în momentul de faţă.
Aflu dintr-un articol recent că, pentru cititorul de filozofie, "ritualul la care participă e curat religios: un ighemonicon tainic ale cărui subînţelesuri provoacă un veritabil fior de presimţire" (s.m.). Ei bine, ighemonikcon înseamnă "demnitate în port şi atitudine", "maniere ele­gante", şi nicidecum "ceremonie" sau "solemnitate", cum pare să creadă autorul articolului.
La premiera lui Tartuffe, scrie cineva, lui Ludovic al XIV-lea i s-ar fi şoptit de către un curtean că ar fi bine să se menajeze susceptibilităţile clerului, precizîndu-se cumva că eroul titular e un scelerat; "Richelieu ştie, e de acord!" Ei bine, premiera luiTartuffe a avut loc în 1667, iar Richelieu decedase în 1642, deci cu un sfert de veac mai devreme.
în Piaţa Palatului a apărut de curînd, cum ne explică un panou al Primăriei, o "machetă de mărime reală pentru consultare publică": statuia ecvestră a regelui Carol I. La prima vedere, ar fi o reconstituire fidelă a vechiului monument, opera sculptorului croat Ivan Mestrovici, distrusă de comunişti în 1948. Ei bine, nu! Reconstituirea nu e deocamdată posibilă, întrucît mulajele statuii se află în posesia moştenitorilor lui Mestrovici, iar aceştia se judecă între ei asupra drepturilor succesorale. Macheta din Piaţa Palatului, supusă consultării publice, aparţine sculptorului Florin Codre. Aici apar unele întrebări tulburătoare. Dacă urmaşii lui Mestrovici nu ne livrează mulajele originalului, vor fi ei dispuşi să tolereze erijarea într-o piaţă publică a unei imitaţii vecine cu pla­giatul? Cei care cunosc vechea statuie, dacă nu direct, cel puţin din fotografii, pot observa cu uşurinţă că noua variantă seamănă izbitor cu cea veche, începînd cu ţinuta şi atitudinea regelui şi sfîrşind cu modul de a păşi al calului. Singurele deosebiri pe care le-am remarcat vizează coama zimţată a armăsarului, care aduce cu o creastă de dinozaur, şi coada fluturînd cam frivol, pe cînd cea veche se arcuia paralel cu crupa şi sfîrşea în atingere cu picioarele din spate. Ei bine, deosebirile sînt prea mărunte spre a susţine vreo pretenţie de originalitate şi a exclude riscul citării în Justiţie pentru uzurparea proprietăţii artistice.
Poate "consultarea publică" la care ne invită Primăria Municipiului Bucureşti să tranşeze aceste spinoase pro­ble­me? Au cetăţenii invitaţi să-şi comunice opiniile la www.pmb.ro şi www.ampt.ro o percepţie adecvată a chestiunii, în toate implicaţiile ei de ordin artistic, istoric, juridic? Ei bine, chiar din puţinele menţionate mai sus, rezultă limpede că nu!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara