Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Elena Mătasă – o prozatoare din Neamț de Nicolae Scurtu

Informațiile despre biografia și bibliografia nuvelistei și romancierei Elena Mătasă (n. 8 aprilie 1903, Anexa Mănăstirii Bistrița, com. Doamna, jud. Neamț – m. 1989, București) sunt aproximative, eronate și nu pot fi folosite cu certitudine.
Și în Dicționarul general al literaturii române1, lucrare esențială, coordonată și supervizată de istoricul literar Eugen Simion (n. 1933), lucrurile sunt în întregime eronate și, ca atare, nu pot fi întrebuințate.
Fișa de istorie literară consacrată Elenei Mătasă conține lacune impardonabile și platitudini inacceptabile. La secțiunea repere bibliografice, din motive greu de acceptat, lipsesc cu desăvârșire contribuțiile lui Octav Șuluțiu2 și Al. Piru3, care au receptat, la timp și cu justețe, opera prozatoarei din Neamț.
Apreciată, încă de la început, de Liviu Rebreanu, care i-a prefațat cartea de schițe și nuvele Oropsiții4, Elena Mătasă s-a bucurat de aprecierea lui Perpessicius și Octav Șuluțiu, care i-au citit cărțile cu răbdare și înțelegere și care s-au pronunț at, fără echivoc, asupra valorii lor estetice.
Recent, cercetând arhiva preotului, arheologului și prozatorului Constantin Mătasă (1878–1971), tatăl naratoarei, am identificat un amplu și elocvent referat, aparținând criticului literar Octav Șuluțiu, privitor la romanul Nodul pământului5, carte în care se evocă scene și momente din viața socială și politică a românilor din ținutul Neamț, după cel de-al doilea cataclism mondial.

*

Referat asupra manuscrisului Nodul pământului de Elena Mătasă

Romanul dșoamțnei Elena Mătasă, Nodul pământului, îmbogățește literatura atât de săracă destinată copiilor noștri cu o operă de o necontestată valoare, atât literară cât și ideologică.
Autoarea continuă și dezvoltă aci atitudini și aptitudini deja puse în evidență în culegerea sa de povestiri Cartea prietenilor mei, apărută în primăvara acestui an în Editura „Casei Școalelor“.
Asupra calităților pur literare, sau mai bine zis formele, ale cărții mi se pare inutil să insist. Scriitoarea șia verificat posibilitățile din volumele anterioare, originale sau traduceri.
Voi menționa în fugă marea poezie a descrierilor sale după natură, plasticitatea portretelor de oameni și, mai ales, de animale, spiritul de observație realistă care înregistrează cu fidelitate caractere specifice și detalii pitorești din lumea animală, aptitudinea de a schița din câteva linii profilul psihologic al personajelor (și în acest sens tipul moșului, trândav și viclean, este excelent evocat) ca și limba autentică, populară, moldovenizată, presărată cu comparații frapante.
Voi imputa totuși scriitoarei unele neologisme, supărătoare, sau unii termeni culți, pretențioși, deoarece nu cadrează cu mediul și oamenii puși în acțiune și care alterează nuanța populară a graiului viu în care e scrisă cartea.
Va trebui să revină cu atenție asupra vocabularului, înlocuind acei termeni (ca bunăoară „policandre“, „cristale“, aci ar merge „cleștar“, „minuscul“, „concetățeni“, „manșoane“, „sufocare“) cu alții mai verosimili pentru locul și eroii săi, mai adecvați cu spiritul cărții.
Cu această mică rezervă ce se poate ușor corecta, trebuie să remarc că romanul e scris atât de frumos încât va fi citit cu plăcere nu numai de tineri, ci și de un public matur.
Dar marele merit al cărții stă în solida ei bază principială.
Autoarea înfățișează în mod critic starea de mizerie și ignoranță în care a fost ținută țărănimea muncitoare înainte de 23 august 1944, față de poziția favorabilă pe care o avea chiaburimea satelor. Pe de altă parte ea arată ce a însemnat pentru țărănimea săracă data de 23 august 1944: începutul eliberării de sub forțele reacționare și deschiderea perspectivelor de îmbogățire a existenței ei.
Autoarea insistă în chip deosebit asupra setei de învățătură a copilului de țăran sărac, asupra nevoii lui de carte, nevoie pe care nu și-o putea satisface în timpul societății burgheze și pe care i-o împlinește regimul democratic popular.
În această schimbare a soartei țăranului este subliniat de autoare rolul pe care l-a avut partidul comunist, eroul cărții însăși fiind fiul unui comunist ucis pentru activitatea lui de rezistență împotriva regimului fascist și a războiului antisovietic.
Dar autoarea nu rămâne aici. Ea mai vrea să arate, și reușește pe deplin, legătura dintre om și natura înconjurătoare, necesitatea pentru om de a observa și studia natura, pentru a o cunoaște și a o stăpâni.
În acest sens ea realizează o serie de tablouri și de siluete după natură, de un realism obiectiv care face din paginile scriitoarei adevărate auxiliare ale descrierilor științifice.
Totodată în curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe despre pădure și viețuitoarele ei, în expediția lui Ionică prin tainele firii trebuie să vedem nașterea spiritului științific, în stadiul lui încă naiv, copilăresc.
Dar în atitudinea iscoditoare a lui Ionică se află, în embrion, viitorul interes realist și pozitiv pentru legile care conduc lumea.
Dar Ionică este și un talent născând de sculptor. El făurește din lut figurine, mici jucării care reprezintă pe cei văzuți de copil în fiecare zi în jurul său.
Plecând în pădure el ia cu sine o trăistuță plină cu lut spre a modela, la fața locului, chipul locuitorilor vizuinelor și scorburilor. Ionică nu plănuiește nimic din fantezie. El reproduce realitatea. În același timp plănuind să scrie, împreună cu mica lui prietenă, o carte, aceasta va trebui să conțină ceea ce el a văzut în pădure.
Astfel manifestarea literară și artistică a copiilor cuprinde în ea înțelesul actual ce se dă acestei activități, acela de a fi o înfățișare realistă a lumii, un rezultat al studierii vieții și realității.
Acesta e sensul central al cărții care, ea însăși, nu este o desfășurare de invenții deformante, ci o creație a unei imaginații care reprezintă lumea așa cum este ea.
Nimic exagerat în viața și aventurile micului Ionică. Mii de copii de ță- ran refac fiecare cu experiența acestui „nod al pământului“ și micul erou al dșoamțnei Mătasă, cu apucăturile lui de Robinson autohton nu este decât un prototip al copilului de la țară care descoperă din proprie inițiativă natura, cu frumusețile și adevărurile ei.
Este adevărat că în cartea dșoamțnei Mătasă animalele vorbesc. În aceasta, însă, nu trebuie să vedem o manifestare supranaturală, ci una simbolică.
Graiul veveriței și al ursului, al vulpii și al bursucului nu este un element al fantasticului, ci o simplă personificare poetică. Țăranul nostru stă, într-adevăr, de vorbă cu animalele! Că ele nu-i răspund în realitate în limbaj omenesc, firește!
Dar prin artificiul literar al acordării graiului omenesc animalelor, scriitoarea n-a făcut altceva decât să adâncească mai bine legătura sufletească dintre țăran și natură, iar procedeul său, aparținând lirismului, are o accentuată tendință realistă.
Este, de asemenea, foarte subtil creată similitudinea dintre societatea omenească, bazată pe clase și aceea a animalelor, veverițele fiind asemănate cu mulțimea săracă a celor ce muncesc, iar jderii și nevăstuicile care le atacă și mănâncă fiind asemănate cu exploatatorii și chiaburii.
Evident că dacă autoarea ar fi insistat, apropierea ar fi devenit factice și penibilă. Dar aluzia e delicat făcută pentru a nu fi ridicolă și totuși săși păstreze forța ei plastică.
În sfârșit din romanul dșoamțnei Mătasă se desprinde o încredere optimistă în viață, un energetism robust, un îndemn la acțiune, la faptă, la schimbarea lumii ca și a propriului destin al omului, o dragoste de viață și de oamenii muncitori, de un înalt efect pedagogic.
Eroii cărții nu se lasă înfrânți. Ei luptă și înving. Sunt din clasa plină de vitalitate a celor ce modifică fața lumii.
Având în vedere aceste considerente, cred că tipărirea romanului dșoamțnei Elena Mătasă ar fi de un real folos pentru tineret căruia i-ar oferi o lectură și frumoasă și de valoare etică actuală.

Octav Șuluțiu
20 septembrie 1948

Note
Originalul acestui referat, inedit, se află la Biblioteca Academiei Române. Arhiva 2542.
1 Alexandru Farcaș, Elena Mătasă – fișă de istorie literară în Dicționarul general al literaturii române. L/O, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005, p. 299-300. (Academia Română).
2 Octav Șuluțiu, Elena Mătasă – Cartea prietenilor mei în Națiunea, 3, nr. 703, duminică, 1 august 1948, p. 2, col. 1–2, mijloc. (Fișe de lectură).
3 Al. Piru, Elena Mătasă în Panorama deceniului literar românesc 1940–1950. șBucureștiîț, Editura pentru Literatură, 1968, p. 361–363. (Generația mijlocie).
4 Elena Mătasă, Oropsiții. Nuvele. Prefață de Liviu Rebreanu. București, Editura „Luceafărul”, 1938, 146 p. 5 Elena Mătasă, Nodul pământului. Roman pentru tineret. București, Editura de Stat, 1949, 88 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara